
Zeci de elevi și adulți au fost evacuați, vineri, 22 mai, dintr-o școală generală din Petroșani, după ce în incinta unității de învăţământ – din câte se pare pe un hol – a fost pulverizat un spray iritant-lacrimogen. Zece elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar opt dintre ei au ajuns la spital.
Zeci de persoane au fost fie evacuate fie s-au autoevacuat, vineri, după ce într-o şcoală din Petroşani, judeţul Hunedoara, a fost pulverizat gaz iritant-lacrimogen dintr-un spray.
După ce s-a dat alerta, la fața locului au intervenit mai multe echipaje – de pompieri, ambulanțe SMURD și de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
Peste 70 de persoane, evacuate din școală în urma incidentului
„Echipaje de pompieri ale Detaşamentului Petroşani au intervenit pentru a gestiona o situaţie de urgenţă generată de pulverizarea unui gaz iritant dintr-un spray, la Şcoala Generală nr. 2 din municipiu, cartierul Colonie.
Pompierii au acţionat cu 3 ambulanţe SMURD, o autospecială de intervenţie şi cu o Autospecială pentru Transport Personal şi Victime Multiple (ATPVM), iar la locul evenimentului au fost direcţionate şi 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a transmis, vineri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit sursei citate de News.ro, la sosirea salvatorilor s-a constatat că 20 de persoane, elevi şi adulţi, s-au autoevacuat. De asemenea, alte 57 de persoane au fost evacuate cu ajutorul echipajelor.
Opt elevi, duși la spital
Conform informațiilor oficiale, au fost 10 elevi care au primit îngrijiri medicale la fața locului, în cazul a opt dintre aceștia fiind luată decizia de a fi duși la spital (la Unitatea de Primiri Urgențe), pentru a fi evaluați de medici.
„10 elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale, la faţa locului, prezentând iritaţii nazale şi tuse uşoară. Opt dintre aceştia au fost transportaţi la UPU Petroşani pentru o reevaluare pediatrică. Vârsta elevilor este cuprinsă între 7 şi 15 ani” – au mai menționat reprezentanții a ISU Hunedoara.
Polițiștii fac cercetări
În urma incidentului a fost sesizată și poliția. Oamenii legii au ajuns la unitatea de învățământ pentru a face cercetări în vederea lămuririi situației. Iar din primele verificări ale oamenilor legii a reieșit că unul dintre elevi ar fi pulverizat spray-ul iritant-lacrimogen pe holul școlii. Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care ar fi recurs la acest gest.
„Din primele cercetări efectuate, se pare că un elev ar fi pulverizat spray-ul iritant-lacrimogen pe holul unităţii de învăţământ. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Petroşani, urmând ca în cauză să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Hunedoara.

