
Criza petrolului duce la scumpiri și în rândul companiilor aeriene. Ryanair, o variantă destul de populară și frecventată printre români, ia măsuri în lumina acestui context.
Nu ar fi însă prima decizie de acest fel, prețurile biletelor de avion au fost deja majorate în toiul verii, pe fondul aceleiași crize globale.

Reprezentanții Ryanair au fost foarte deschiși în a anunța potențialele scumpiri ce-i așteaptă pe cei ce folosesc această companie de zboruri pentru călătoriile lor. Motivul invocat, ca în cazul primei scumpiri, cea din iulie, este prețul ridicat cu care sunt nevoiți să achiziționeze petrolul.
Petrolul mai scump aduce bilete de avion mai scumpe
Tot ei declară că în economia stabilirii unui preț pentru un zbor, petrolul și implicit costul acestuia constituie cea mai fluctuantă cheltuială, dictând astfel modul în care ei fixează anumite prețuri pentru călătorii.
Ușurarea de moment vine din faptul că există o oarecare asigurare din partea președintelui Ryanair, Michael O’Leary, care sugerează că prețurile ar trebui să se mențină la același nivel, pe perioada iernii, un sezon extrem de aglomerat pentru cei ce se întorc acasă.
Chiar dacă această creștere a prețurilor în ce privește combustibilul e deja resimțită la nivel global, motivul pentru care cei de la Ryanair încă își permit să țină de prețurile actuale este datorat unui contract favorabil încheiat timpuriu. Astfel, ei au reușit să își cumpere undeva la 80% din volumul necesar operării zborurilor până în martie 2027.
De îndată ce acest aranjament nu va mai fi valid, e posibil ca un nou val de scumpiri să fie vizibil într-un mod abrupt, fără o posibilitate de a amâna această traiectorie. Totul depinde însă de contextul global și modul în care criza petrolului va evolua.
CITEȘTE ȘI:

