Deși mulți români se declară patrioți și susțin că multinaționalele au strivit producătorii locali, nu par dornici să cumpere produse românești.
Oare marketingul corporatist a reușit să convingă consumatorii, să învingă patriotismul? Ce semnificație are un produs autohton într-o societate marcată de inegalități și schimbări uneori de neînțeles pentru românii care văd România o țară gestionată de străini?
Supraviețuirea pe termen scurt
Oamenii cumpără ce-i mai ieftin, urmăresc reduceri de preț, explică unii economiști. Inflația galopantă erodează sever puterea de cumpărare. Bugetul unei gospodării cu venituri mici se restrânge la supraviețuirea pe termen scurt.
Rafturile supermarketurilor oferă un imagine dezolantă: goale după ce se anunță ieftiniri, pline de marfă scumpă în restul zilelor. Cu alte cuvinte, intervine o fractură comercială, banul nu circulă după cerere și ofertă, așa cum ar fi normal în capitalism. Însăși noțiunea de ofertă își pierde sensul în momentul în care doar produsele ieftine asigură vânzările.
Piețele, dominate de intermediari
Piețele sunt dominate de intermediari. Toți se dau țărani, vând ”porc românesc”, mânzat, păsări ”de curte”, ”pastramă de berbecuț”, mezeluri, brânză – musai de Sibiu, legume și fructe ”autentic românești”, vin ”de la mama lui”, țuică veche. În realitate, România importă masiv carne, legume, fructe și băuturi. Prețurile se aliniază celor din supermarketuri, uneori mai mari.
Prin urmare, eticheta de produs românesc se îndepărtează de original. Rămâne valabilă pentru cei care continuă să creadă că ”mănâncă românește” sau asistăm la o veritabilă mutație a obiceiurilor de consum? Greu de răspuns.
În mod sigur, alegerile consumatorului, chiar și naționalist, scad pe zi ce trece. Viitorul produselor românești va fi decis de raportul dintre calitate și preț, de strategia brandurilor, de adaptarea la contextul austerității și, mai ales, de selecția concurenței.
