
Facturile la energie sunt mai mari pentru bucureșteni față de locuitorii din alte capitale europene, precum Paris sau Londra. Bucureştiul este cea mai scumpă capitală europeană la electricitate, dacă preţurile sunt raportate la puterea de cumpărare a populaţiei.
Capitala României depăşeşte oraşe precum Paris, Berlin şi Londra, potrivit unei analize Euronews.

România are cea mai scumpă electricitate raportată la puterea de cumpărare
Potrivit datelor Household Energy Price Index (HEPI), între februarie şi septembrie 2026, preţurile gazelor pentru populaţie au crescut, în medie, cu 12% în capitalele Uniunii Europene, în timp ce electricitatea s-a scumpit cu 4,2%.
În clasamentul care ţine cont de puterea de cumpărare, Bucureştiul ocupă primul loc, cu un nivel de 55,1, în timp ce Oslo se află la polul opus, cu 11,5.
Diferenţa este mare şi faţă de principalele capitale europene. Roma înregistrează 38,2, Berlinul 35,5, Londra 30,9, iar Parisul 25,8. Media capitalelor din UE este de 29,6.
Dacă sunt luate în calcul preţurile exprimate în euro, situaţia arată diferit. Bruxellesul are cea mai scumpă electricitate, cu 41,3 eurocenţi/kWh, urmat de Berlin, cu 39,6 eurocenţi/kWh. Printre cele mai mici tarife se numără cele din Budapesta, unde un kWh costă 10,3 eurocenţi.
Bucureştiul urcă zece poziţii în clasament după ajustarea preţurilor la puterea de cumpărare. Comparaţia arată că un tarif care nu este printre cele mai mari din Europa poate reprezenta un cost mult mai greu de suportat pentru populaţie.
Facturile la energia electrică se scumpesc chiar din octombrie
Facturile la energie electrică ale românilor urmează să crească în perioada imediat următoare. Informația a fost confirmată atât de oficiali din Ministerul Energiei, cât și de specialiști din domeniu.
Acestea ar putea creşte cu 22%, arată calculele Asociației Energia Inteligentă (AEI), care a revizuit estimările privind costul energiei electrice pentru această toamnă. Pentru un apartament tipic, tariful sare de la 0,80 la 1,20 lei/kWh, adăugând 60 de lei la factura lunară, odată ce decontările de la buget sunt eliminate.
Scumpirea cea mai dură va fi resimțită exact de populația cu consum mic și mediu (care beneficia de pragurile de 0,68 și 0,80 lei/kWh), ale cărei facturi se pot majora cu 50% – 80%.
În schimb, consumatorii mari, care plăteau deja pragul maxim, de 1,30 lei/kWh, nu vor înregistra creșteri majore, ba chiar ar putea beneficia de oferte concurențiale, sub acest nivel, de la furnizori precum Hidroelectrica.

