Peisajul economic al Europei nu mai seamănă cu cel de acum un deceniu. Dacă în 2020 vorbeam despre suveranitate strategică, termenul a devenit astăzi o ironie amară.
Europa nu mai este atelierul lumii, ci un parc tematic al istoriei industriale.
Energie scumpă și competitivitate pierdută
În timp ce Statele Unite și-au consolidat statutul de superputere energetică prin exploatarea masivă a petrolului și gazului de șist, Europa a rămas prinsă între idealismul climatic și o lipsă cronică de resurse.
Costul energiei pentru un producător de oțel din Renania sau pentru un combinat chimic din Polonia este de trei ori mai mare decât în Texas și de două ori mai mare decât în regiunile industrializate ale Chinei.
Marile companii germane, coloana vertebrală a prosperității europene timp de un secol, și-au mutat în ultimii doi ani liniile de producție peste Ocean sau în Asia de Sud-Est. Ceea ce a rămas în urmă sunt sediile administrative și centrele de design.
Tehnologia, cursa pierdută
Europa este campioana mondială la un singur capitol: reglementarea. Am reglementat inteligența artificială înainte de a avea un singur model de limbaj pregătit să concureze cu giganții din Silicon Valley. Am reglementat piața bateriilor înainte de a securiza minele de litiu.
China controlează astăzi 85% din lanțul valoric al tehnologiilor verzi. Europa se zbate în hățișuri birocratice. Programul Green Deal s-a transformat într-o frână pentru IMM-uri. În loc să producem panouri fotovoltaice și turbine eoliene, am devenit cei mai mari consumatori ai tehnologiei chinezești, finanțând practic ascensiunea unui rival sistemic.
Trecerea forțată la vehicule electrice a anulat avantajul competitiv al motorului cu ardere internă, unde ingineria europeană era de neegalat. Mașinile electrice chinezești – mai ieftine, mai digitalizate și cu baterii superioare – câștigă cotă de piață lună de lună.
Exodul capitalului
Capitalul de risc s-a mutat spre piețe unde randamentul nu este suprimat de taxe punitive și de o demografie în declin accentuat. Tinerii europeni preferă sectorul serviciilor sau economia digitală, în timp ce fabricile duc lipsă de ingineri și tehnicieni capabili să gestioneze automatizarea avansată.
Mai mult, fragmentarea politică a UE a împiedicat formarea unor „campioni europeni” reali. Protecționismul național, mascat sub diverse forme, a blocat fuziuni care ar fi putut crea entități capabile să se bată de la egal la egal cu NVIDIA, Tesla sau BYD.
