Ultima Oră

Salariul minim, găselnița capitalismului social eșuat

Acest articol exprimă opinia autorului și nu reflectă în mod necesar poziția redacției Național.

Monica Tatoiu
Publicist-Comentator Economic 3 min de citire
Publicat la:

Salariul minim este cel mai toxic atac la piața liberă și la proprietate. Asociat cu orice tip de plafonare de preț de consum și derogări pentru categorii alese electoral de la taxele generale, salariul minim este drumul sigur spre scădere economică, scădere de competitivitate, scăderea numărului de locuri de muncă, creșteri de deficit, inflație și orice bube economice ați mai descoperit în ultima vreme, care vă fac viața un coșmar. Salariul minim este o măsură protecționistă de tip socialist. Scade productivitatea. Încurajează impostura. Vulnerabilizează economiile unde este aplicată. De ce aud de salariu minim numai de la oameni de stânga care consideră antreprenorialul o șmecherie și proprietatea, majoritar dobândită ilegal?

Ce este salariul? Este un venit lunar, orar sau anual pe care îl dobândești conform unui contract de muncă cu un angajator. Privat – finanțat din capital propriu – sau instituție a statului, finanțată din taxe și impozite plătite de cetățenii statului. Ca orice contract, se negociază cu drepturi și obligații. Nerespectarea acestui contract de către una dintre părți atrage după sine sancțiuni conform legii. La privat, tu, ca angajat, trebuie să îți produci salariul într-un context economic. Banii pe care îi primești în mână sunt salariul net, după ce statul îți încasează taxele, contribuțiile la sănătate (asigurarea de sănătate), la pensie, la șomaj. Aici începe jocul numit „Păcălici”. De ce este nevoie de contract colectiv de muncă și salariu minim?

Într-un contract colectiv de muncă sunt apărați leneșii. O formă socialistă de salarizare prin care este exclusă competiția în numele protecției vulnerabililor. Pe vremuri era acordul global: câțiva munceau și șmecherii se fofilau. De ce vor sindicatele salariu minim stabilit de lege? Ca să asigure salarii mari în sistemul de stat, unde grilele de salarizare din taxele și impozitele noastre depind de „șmecheria” salariului minim. Practic, banii privați din economie trebuie să fie sifonați de stat, care se alege cu bani mai mulți de spart de aristocrațiile politice locale și centrale. Capitalului privat în economie îi cresc costurile, produsele rezultate sunt tot mai necompetitive. Banii privați migrează spre economii unde costurile sunt mai mici, crește inflația, iar bruma câștigată de angajat din salariul minim este înghițită de aceasta, în timp ce statul își umflă conturile ca să arunce banii pe chermeze de drogat electoratul. Franța este cel mai bun exemplu de cât de toxic economic este SMIC (salariul minim). Când ucizi principiul fundamental al pieței libere – cererea și oferta –, lași cale liberă comunismului și gata cu democrația, care se bazează fundamental pe dreptul fundamental la proprietatea câștigată legal. Să îmi impui cât să plătesc un angajat, indiferent de cât profit aduce companiei, este o formă de presiune comunistă. Cele mai mari pierderi sunt în instituțiile de stat, unde nu există competiție și nici responsabilitate în îndeplinirea obligațiilor din contractul de muncă (am câteva exemple personale dureroase la casele de pensii, la administrația locală Sector 1, la Comisia Națională pentru Persoane cu Handicap). Ca să îi plătesc salariul minim unui angajat care nu își îndeplinește obligațiile contractuale, vin cu bani de acasă până trec prin hățișurile legii care îl protejează. Mai bine închid și mă angajez la stat, unde am drepturi fără număr. Statul social este falimentar. Se vede în Europa cu ochiul liber. În Franța va exploda mizeria în aprilie.

Fără competiție și o lege a cererii și ofertei protejată de o justiție curată, democrația rămâne o vorbă goală.

Tot ceea ce un cetățean încasează fără să participe la producerea finanțării venitului este produs de alt cetățean, căruia i se ia ce i se cuvine. Sau este un împrumut pe care alții îl vor plăti. Se numește comunism. Și cei care nu am uitat cum era dictatura prostiei nu-l mai vrem înapoi.

Mica publicitate