Ultima Oră

Lansare iPhone 18. Apple prezintă miercuri noile modele, sub un nou CEO

Redactor Online Actualitate 2 min de citire
Publicat la:

Evenimentul de toamnă Apple are loc miercuri, 9 septembrie, și marchează multe premiere. Lansarea iPhone 18 Pro este unul dintre cele mai așteptate momente ale anului pentru industrie, cu potențialul de a influența ritmul pieței globale de tehnologie.

Pe 9 septembrie, compania Apple își va prezenta noua generație de produse, iar evenimentul va marca și prima apariție majoră a lui John Ternus în calitate de director general al companiei.

Prima lansare Apple sub noul CEO

Ternus a preluat funcția de CEO al Apple la 1 septembrie, după 15 ani în care compania a fost condusă de Tim Cook. Noul șef al gigantului american își începe mandatul într-un moment important pentru companie, odată cu lansarea noii generații de iPhone, notează publicația The Motley Fool.

Evenimentul, intitulat „Surprise and Shine”, este programat pentru 9 septembrie. Apple este așteptată să prezinte mai multe produse, printre care noile modele iPhone 18, inclusiv variantele Pro și Pro Max.

Evenimentul, intitulat „Surprise and Shine”, este programat pentru 9 septembrie. Apple este așteptată să prezinte mai multe produse, printre care noile modele iPhone 18, inclusiv variantele Pro și Pro Max.

Cea mai mare așteptare este însă legată de un produs despre care Apple nu a oferit până acum confirmări oficiale: primul său iPhone pliabil.

Informațiile apărute în presa de specialitate indică posibilitatea ca dispozitivul să poarte numele iPhone Ultra. Dacă zvonurile se confirmă, acesta ar putea deveni unul dintre cele mai scumpe telefoane produse de companie, cu un preț estimat la peste 2.000 de dolari.

Un iPhone pliabil, vedeta evenimentului

Conform mai multor surse, primul smartphone Apple pliabil ar urma să se numească iPhone Ultra şi va avea un format lat.

La aspecte pozitive, se aşteaptă ca aplicaţiile să fie optimizate special pentru a arăta bine şi a oferii funcţii de productivitate potrivite acestui format, scrie News.ro.

La compromisuri, este de aşteptat ca pe partea foto să lipsească lentila tele, iar autentificarea să se facă cu amprentă, în loc de faţă.

Deschis, ecranul ar putea avea în jur de 7,8 inch, iar plin pliere să se ajungă la un ecran de 5,5 inch.

Pe lângă telefoane, Apple ar putea prezenta noi modele de Apple Watch, MacBook, iPad și AirPods, precum și un nou dispozitiv Home Hub.

 

Mica publicitate