
Marile companii de tehnologie investesc sume fără precedent în cipuri, centre de date și energie, iar nota de plată crește mai repede decât oricând. Problema pentru investitori este simplă: cât de repede se vor transforma aceste investiții în profit?
Microsoft, Amazon, Google și Meta au investit împreună peste 1.100 de miliarde de dolari în cheltuieli de capital de la începutul boomului AI, în 2023, potrivit unei analize a Financial Times. Numai în 2026, investițiile lor sunt estimate la aproximativ 745 de miliarde de dolari. Dar unde se duc acești bani? În infrastructură: centre de date, cipuri, servere și energie. Entuziasmul piețelor se mai reduce, însă, când intervine întrebarea: cine va face bani din AI?
Amazon vede lumina de la capătul… bulei
Amazon este cel mai recent exemplu. În trimestrul al doilea din 2026, veniturile Amazon Web Services au crescut cu 37%, până la 42,2 miliarde de dolari, cel mai rapid ritm de creștere al diviziei cloud din ultimii patru ani. Compania spune că atât afacerile legate de AI, cât și cele de cipuri au depășit fiecare un ritm anualizat de 25 de miliarde de dolari. Investitorii au reacționat imediat: acțiunile Amazon au crescut cu aproape 9% în tranzacțiile de după închiderea bursei.
Dar există o ironie în cifrele Amazon: în timp ce veniturile cloud explodează, compania și-a majorat estimarea pentru cheltuielile de capital din 2026 la 220 de miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, AI aduce bani, dar pentru a produce acești bani este nevoie de și mai mulți bani.
Microsoft oferă poate cel mai bun argument pentru tabăra optimistă. Pe 30 iulie, compania a înregistrat cea mai mare creștere de o zi a valorii de piață din istoria unei companii: aproape 450 de miliarde de dolari. Motivul? Investitorii au primit dovezi că investițiile masive în AI și cloud încep să se traducă în creștere pentru Azure.
Meta își propune să cheltuiască între 130 și 145 de miliarde de dolari în 2026 pentru infrastructura AI, mai mult decât dublu față de anul precedent. Veniturile au crescut cu 28%, până la 60,8 miliarde de dolari, însă profitul pe acțiune a fost sub așteptările analiștilor.
Venituri vs infrastructură
Cheltuielile de capital pentru 2026 la Alphabet, compania-mamă a Google, sunt estimate acum la 195–205 miliarde de dolari. În același timp, există și semnale foarte puternice că investițiile încep să funcționeze: veniturile Google Cloud au crescut cu 82%, până la 24,8 miliarde de dolari, iar publicitatea din Search a crescut cu 17%. Problema este că aceste venituri trebuie să țină pasul cu o infrastructură care devine tot mai scumpă.
Cine sunt, de fapt, câștigătorii?
Aici povestea devine mai interesantă decât simpla cursă dintre ChatGPT, Gemini sau Claude. În orice „goană după aur”, există două categorii de câștigători: cei care găsesc aurul și cei care le vând lopețile. În revoluția AI, „vânzătorii de lopeți” sunt producătorii de cipuri, furnizorii de infrastructură pentru centrele de date, companiile de cloud și, din ce în ce mai mult, producătorii de energie. Pentru că inteligența artificială are o nevoie foarte puțin spectaculoasă, dar esențială: electricitate. Pe măsură ce centrele de date se extind, accesul la energie și la rețele electrice devine o limitare strategică. Astfel, boom-ul AI nu mai este doar o poveste despre software. Este și o poveste despre semiconductori, gaze, energie nucleară, rețele electrice și infrastructură.
Marele test
Și atunci, cine va face bani? Nu neapărat compania care construiește cel mai mare model AI va fi marele câștigător. Ar putea câștiga cei care controlează infrastructura esențială: cipurile, cloud-ul, centrele de date, energia și rețelele. Ar putea câștiga și companiile care folosesc AI pentru a-și reduce costurile sau pentru a produce mai mult cu aceiași angajați. Iar un al treilea grup ar putea fi format din companiile care reușesc să transforme AI în produse pentru care consumatorii și firmele sunt dispuși să plătească în mod constant.

