Uniunea Europeană își asigură aproape două treimi din importurile de GNL din SUA, transformând o strategie rapidă de salvare energetică într-o vulnerabilitate structurală.
Decuplarea forțată de conductele rusești a fost salutată la Bruxelles ca un triumf al independenței. Graba cu care statele membre – în frunte cu Germania, Olanda, Franța și Polonia – au construit terminale de regazificare floating (FSRU) a format o infrastructură masivă, dar complet subordonată pieței spot și rutelor maritime.
În timp ce conductele ofereau o stabilitate relativă a prețurilor prin contracte pe termen lung, GNL este o marfă volatilă, strâns legată de dinamica cererii globale.
Asimilarea securității energetice cu simpla înlocuire a unui furnizor totalitar cu unul democratic reprezintă o eroare de calcul economic.
Iluzia diversificării
Conflictul prelungit din Orientul Mijlociu și blocarea parțială a Strâmtorii Ormuz au scos din ecuație o șesime din capacitatea de export a Qatarului, partenerul pe care UE miza pentru a-și diversifica portofoliul de GNL. Cu fluxurile din Golful Persic paralizate, blocul comunitar nu a avut altă opțiune decât să liciteze agresiv pentru încărcăturile americane. Cotațiile de referință TTF (Title Transfer Facility) au depășit pragul de 50 euro/MWh în luna martie, accentuând costurile de producție pentru o industrie europeană deja slăbită. Datorită procesului de lichefiere, transportului și regazificării ulterioare, GNL devine una dintre cele mai scumpe resurse pe care UE le-a integrat în mixul de energie.
Sectoarele industriale energo-intensive din Europa nu mai reduc consumul din rațiuni de eficiență, ci își închid temporar sau definitiv liniile de producție, incapabile să concureze cu fabricile din SUA.
La începutul acestui an, depozitele de gaz ale UE au înregistrat cele mai scăzute niveluri de umplere din ultimii patru ani, coborând sub 30% la finalul iernii din cauza unor valuri de frig extrem. Pentru a reîncărca aceste stocuri la ținta de 90% obligatorie până în noiembrie, statele membre sunt nevoite să utilizeze terminalele de GNL la peste 80% din capacitate, cumpărând gaz american la prețuri ridicate, fără nicio putere reală de negociere.
