Ultima Oră

Alertă de nivel 4 în Europa de Est: țara care a închis două aeroporturi de frica atacurilor cu drone rusești!

Jurnalist de Investigație Justiție 3 min de citire
Publicat la:
Alertă de nivel 4 în Europa de Est: țara care a închis două aeroporturi (sursa foto: radioromania.ro)

O țară din Europa de Est a închis două aeroporturi, joi, 17 septembrie, fiind vorba despre o măsură temporară și preventivă.

Polonia a închis temporar, joi, aeroporturile din Lublin și Rzeszów și a pus în stare de pregătire sistemele de apărare antiaeriană și de supraveghere radar. Totul, în contextul unor noi atacuri lansate de Rusia asupra vestului Ucrainei.

Aeroporturi închise temporar

Agenția Poloneză pentru Servicii de Navigație Aeriană a anunțat că aeroporturile din Lublin și Rzeszów au fost închise temporar din cauza operațiunilor desfășurate de aviația militară, transmite site-ul Sky News.

Au apărut deja primele explicații în privința luării acestei măsuri preventive. Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze a menționat că măsurile au fost luate în contextul atacurilor efectuate de Federația Rusă cu drone cu propulsie cu reacție împotriva unor obiective din vestul Ucrainei.

Sistemele terestre de apărare antiaeriană și cele de recunoaștere radar au fost trecute, de asemenea, într-un nivel ridicat de pregătire.
În tot acest context ar mai fi de menționat că autoritățile poloneze au precizat că operațiunea are caracter preventiv și urmărește protejarea spațiului aerian al țării, în special în regiunile aflate în apropierea zonelor ucrainene vizate de atacurile rusești.

A treia mobilizare din această săptămână

Nu este pentru prima dată în ultimele zile când Polonia recurge la astfel de măsuri. De altfel, amintește aceeași sursă, este a treia activare a apărării aeriene poloneze, în cursul acestei săptămâni, ca răspuns la atacurile Rusiei asupra Ucrainei.

Prin mobilizarea aviației și trecerea sistemelor antiaeriene în stare de pregătire, autoritățile de la Varșovia urmăresc să poată reacționa rapid în eventualitatea în care drone sau alte mijloace aeriene folosite în atacurile asupra Ucrainei s-ar apropia de spațiul aerian polonez.

Citiți și: ALERTĂ! O dronă rusească a lovit un tren de călători Kiev-Varșovia. Ce oficiali se aflau în tren

Țările NATO nu vor să provoace Kremlinul

„În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice din Europa, țările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure care ar provoca Kremlinul.

Capitalele europene analizează diverse opțiuni, printre care inițierea unei dezbateri cu privire la posibilitatea ca un așa-numit atac hibrid să declanșeze clauza de apărare reciprocă prevăzută la articolul 5 din Tratatul NATO, o comunicare mai unitară în răspunsul la incidente și intensificarea eforturilor de protejare a infrastructurii critice.

„Avem toate opțiunile de răspuns… unele dintre ele vor fi publice, altele nu”, a declarat luni secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Apelurile la acțiune subliniază îngrijorarea crescândă legată de frecvența tot mai mare a actelor de sabotaj, a atacurilor cibernetice și a altor acțiuni care nu ating pragul unui război convențional pe întreg teritoriul Europei, scrie Politico.

În weekend, o dronă rusească a lovit un tren în apropierea frontierei polono-ucrainene, în timp ce autoritățile bulgare au demarat anchete cu privire la două explozii produse la depozite de arme din țară.”. Citiți mai multe AICI: Țările NATO nu vor să provoace Kremlinul

Mica publicitate