Ultima Oră

Shenzhen și miza europeană a întâlnirii Trump Xi Putin

Acest articol exprimă opinia autorului și nu reflectă în mod necesar poziția redacției Național.

Grumaz Alexandru
Analist Geopolitic și de Securitate 9 min de citire
Publicat la:

Donald Trump pleacă în Asia cu nevoia unui succes diplomatic, Xi Jinping se pregătește să-l primească în postura de gazdă a unei întâlniri între marile puteri, iar Vladimir Putin vede ocazia de a reveni în centrul jocului internațional. Europa urmărește pregătirile cu neliniște.

Dincolo de agenda nucleară anunțată, întrebarea care preocupă capitalele europene este cât se va discuta despre securitatea lor într-o încăpere în care nu se vor afla.

Un turneu construit în jurul președintelui american

Turneul începe cu o oprire la Manila, pentru întâlnirea cu liderii Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est, ASEAN, și continuă la Shenzhen, unde are loc reuniunea liderilor Cooperării Economice Asia-Pacific, APEC. Potrivit programului prezentat, Filipinele, care dețin președinția ASEAN, au modificat calendarul summitului pentru a permite participarea lui Trump pe 17 noiembrie. Președintele american ar urma să plece spre China în aceeași seară.

Zborul dintre Manila și Shenzhen durează aproximativ două ore și jumătate și trece peste Marea Chinei de Sud, una dintre regiunile în care interesele americane și chineze se confruntă cel mai direct. Traseul are, fără să fie nevoie de prea multă simbolistică, ceva din tensiunea întregii călătorii: cooperarea economică și rivalitatea strategică se întâlnesc la fiecare pas.

Momentul cel mai așteptat este însă întrevederea Trump–Xi–Putin. Președintele american a confirmat duminică perspectiva acestei întâlniri, spunând că, în China, una dintre discuții ar putea fi cu liderii rus și chinez. Delegațiile au lucrat săptămâni la pregătirea agendei și a protocolului. Fotografia celor trei va atrage atenția lumii. Ce va rămâne după ea este mult mai greu de anticipat.

Cu ce putere ajunge Trump la negocieri?

Trump vine în Asia după pierderile suferite de republicani la alegerile intermediare. Pentru interlocutorii săi, rezultatul contează. Un președinte care întâmpină mai multă rezistență acasă poate avea dificultăți în a transforma promisiunile externe în angajamente durabile.

Toată lumea e cu ochii pe întrevederea Trump–Xi–Putin
Toată lumea e cu ochii pe întrevederea Trump–Xi–Putin

Diplomați asiatici citați de POLITICO descriu o schimbare de atmosferă. Entuziasmul pentru înțelegeri cu administrația americană ar fi mai redus, iar unii lideri s-ar simți mai puțin intimidați de Trump. Asemenea aprecieri nu dovedesc că președintele și-a pierdut influența, dar arată că partenerii și adversarii îi recalculează puterea. Beijingul are și avantajul răbdării. Jonathan Czin, fost analist al Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite și în prezent cercetător la Brookings Institution, consideră că liderii chinezi se gândesc deja la perioada de după Trump. În această interpretare, strategia lor este să-i ofere suficientă satisfacție diplomatică pentru a evita o criză, câștigând în același timp timp pentru propriile obiective. Casa Albă are motive să respingă imaginea unui președinte devenit neputincios. Trump mai are doi ani de mandat, conduce executivul și păstrează o marjă importantă de acțiune în politica externă. Congresul poate condiționa finanțări, controla legislația, desfășura anchete și, prin Senat, influența numirile și ratificarea tratatelor. Nu poate însă prelua conducerea diplomației de zi cu zi.

Istoria americană arată că un președinte poate obține rezultate externe importante și spre finalul mandatului. Pentru aceasta, prestigiul funcției trebuie susținut de pregătire, negociere și consecvență. O întâlnire spectaculoasă poate deschide o ușă. Nu ține locul muncii necesare pentru a încheia un acord și pentru a-l face să reziste.

Fotografia și acordul sunt lucruri diferite

Trump are un talent evident pentru a transforma o întâlnire diplomatică într-un eveniment mondial. Întrevederile cu Kim Jong Un din 2018 și 2019 au produs imagini care au făcut înconjurul lumii, fără să ducă la denuclearizarea Coreei de Nord. Și summitul din Alaska cu Putin a arătat cât de mare poate fi distanța dintre atenția publică și un rezultat diplomatic verificabil.

Acolo unde administrațiile sale au obținut acorduri importante, pregătirea prin intermediari a contat decisiv. Acordurile Abraham din 2020 și planul pentru Gaza anunțat în octombrie anul trecut au avut în spate negocieri care au precedat apariția președintelui în fața camerelor. Diplomația personală poate ajuta, dar succesul ei depinde de ceea ce este pregătit înainte și pus în aplicare după ceremonie.

La Shenzhen, riscul este ca amploarea evenimentului să ascundă dificultățile dosarelor. Potrivit relatărilor citate, Trump și Xi s-au mai întâlnit de două ori în acest an, iar o nouă întrevedere este posibilă la reuniunea G20 de la Miami, din decembrie. Totuși, de la comerț și inteligență artificială până la Taiwan și Orientul Mijlociu, divergențele rămân considerabile.

Washingtonul este nemulțumit și de ritmul în care Beijingul își îndeplinește angajamentele privind achizițiile de avioane Boeing și produse agricole, precum și relaxarea restricțiilor asupra exporturilor de pământuri rare. Acestea sunt chestiuni cu efecte economice concrete, care nu se rezolvă printr-o declarație cordială.

Corespondentul POLITICO pentru China, Phelim Kine, apreciază că Xi poate folosi fastul reuniunii pentru a muta atenția de la aceste neînțelegeri. O întâlnire în trei, plasată în centrul summitului APEC, ar domina știrile. Pentru gazda chineză, ar fi o demonstrație de prestigiu. Pentru Trump, o ocazie de a reveni în prim-plan după dificultățile electorale de acasă.

Ce se poate obține în dosarul nuclear?

Washingtonul prezintă întâlnirea drept o discuție despre controlul armamentelor nucleare. Subiectul are o miză reală: expirarea, la 5 februarie 2026, a Tratatului New START a eliminat ultimul cadru bilateral în vigoare care limita arsenalele nucleare strategice ale Statelor Unite și Rusiei. Trump a reluat ideea negocierilor în trei și la întâlnirea cu Xi din 24 septembrie.

Obstacolul principal este diferența dintre arsenale. Estimările invocate arată că Rusia și Statele Unite dețin fiecare peste 5.000 de focoase în inventarul total, în timp ce China are peste 600. Aceste totaluri nu trebuie confundate cu numărul focoaselor desfășurate operațional. O parte dintre arme se află în rezervă sau așteaptă dezmembrarea, iar estimările variază în funcție de categorie și de momentul evaluării.

Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm, SIPRI, indică o creștere rapidă a arsenalului chinez, estimată la aproximativ 100 de focoase anual începând din 2023. Pentru Washington, această evoluție justifică includerea Chinei în discuții. Beijingul răspunde că nu poate primi aceleași obligații ca două puteri care dețin arsenale mult mai mari.

Ambasadorul chinez la Conferința pentru Dezarmare, Shen Jian, a respins solicitarea participării la negocieri trilaterale, considerând-o nerealistă și inechitabilă. Analiștii Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, CSIS, văd, în aceste condiții, șanse reduse pentru un acord ambițios. Ar exista totuși rezultate mai modeste, dar utile: deschiderea unui dialog susținut, clarificarea unor poziții, măsuri de transparență sau mecanisme de reducere a riscului de incident. Nici acestea nu sunt garantate. Dar ar oferi o bază de lucru într-un moment în care regulile comune s-au împuținat, iar neîncrederea a crescut.

Pentru Xi, participarea are valoare și fără concesii asupra arsenalului. Îl prezintă publicului chinez drept unul dintre liderii fără de care marile probleme ale lumii nu pot fi discutate. Beijingul are, totodată, motive să păstreze accentul pe stabilitatea nucleară și să evite imaginea unei reuniuni în care trei puteri decid viitorul unei țări absente.

De ce revine comparația cu Yalta?

În Europa, cuvântul „Yalta” exprimă o teamă ușor de înțeles: aceea că marile puteri ar putea negocia peste capul statelor afectate. Comparația istorică are limite, dar avertismentul politic rămâne relevant.

CSIS observă circulația acestei etichete în presă. Potrivit Wall Street Journal, inițiativa unei întâlniri în trei ar fi venit dinspre Moscova, interesată să obțină condiții favorabile pentru încheierea războiului din Ucraina. Washingtonul pune în față dosarul controlului armamentelor. Diferența dintre aceste prezentări explică o parte din neliniștea europeană.

Oficialii americani afirmă că Ucraina nu se află pe agenda întâlnirii. Acasta precizare contează, dar nu elimină posibilitatea unor discuții mai largi despre relațiile dintre marile puteri. Europenii au motive să urmărească atent orice referire la securitatea continentului, la prezența militară sau la viitoarele garanții pentru Ucraina.

Între timp, după summitul de la Dublin din 12–13 noiembrie, Europa a convenit formula de reprezentare care include grupul E5 — Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Polonia — și instituțiile europene. Clarificarea mandatului rămâne însă esențială. Nu este suficient să desemnezi consilieri dacă nu ai stabilit ce pot negocia și ce trebuie să respingă.

În acest context, ideea relatată de Zelenski privind concesii teritoriale în schimbul aderării Ucrainei la NATO amplifică îngrijorarea. O asemenea formulă, dacă ar deveni propunere concretă, ar necesita acordul tuturor aliaților pentru componenta privind aderarea. Statele Unite nu pot decide singure în numele NATO, după cum nici o discuție la Shenzhen nu ar putea înlocui automat deciziile europene.

Xi pare să fi transmis, la rândul său, o limită. Potrivit președintelui german Frank-Walter Steinmeier, liderul chinez a spus că eventuala întâlnire a celor trei nu ar urma să fie consacrată Ucrainei și că europenii trebuie să participe la discuțiile despre acest conflict. Declarația este relevantă, dar ar fi prematur să transformăm Beijingul într-un garant al intereselor Europei. China își urmărește propriile obiective, chiar și atunci când poziția sa coincide punctual cu cea europeană.

Ce urmărește fiecare lider?

Xi are de câștigat din postura de gazdă. O reuniune cu președinții american și rus întărește imaginea Chinei ca putere capabilă să aducă la aceeași masă actori aflați în confruntare. Beneficiul de prestigiu poate exista chiar dacă discuțiile nu produc un acord.

Putin urmărește recunoașterea politică. După ani de război și izolare în relația cu Occidentul, o asemenea întâlnire îi permite să se prezinte drept interlocutor indispensabil. Pentru Kremlin, simpla participare poate deveni un instrument de propagandă, separat de rezultatele efective.

Trump caută un succes pe care să-l poată arăta publicului american. Acesta poate lua forma unui progres real sau a unui angajament prezentat drept începutul unei înțelegeri istorice. Riscul apare dacă dorința de a anunța o reușită depășește claritatea formulărilor acceptate. O expresie vagă despre securitatea europeană poate fi interpretată diferit la Washington, Moscova și în capitalele aliate.

Niciunul dintre aceste câștiguri nu dovedește că summitul va fi inutil. Arată însă că participanții pot considera întâlnirea un succes din motive foarte diferite, chiar și în absența unei soluții la dosarele cele mai grele.

Ce trebuie să înțeleagă România?

Pentru România și celelalte state de pe flancul estic, problema este concretă. Orice discuție despre limitarea prezenței militare, reducerea tensiunilor sau modificarea raporturilor dintre NATO și Rusia poate avea consecințe asupra propriei apărări.

Transparența militară și comunicarea de criză pot reduce riscurile. Dar valoarea lor depinde de reciprocitate, verificare și de efectele reale asupra securității fiecărui aliat. Bucureștiul trebuie să urmărească atent dacă o formulă aparent echilibrată ar impune obligații care slăbesc apărarea flancului estic.

Răspunsul european trebuie pregătit înaintea eventualelor anunțuri de la Shenzhen. Statele au nevoie de obiective comune, limite explicite și o procedură prin care negociatorii să rămână responsabili în fața celor pe care îi reprezintă. Pentru România, aceasta înseamnă să ceară includerea clară a intereselor legate de Marea Neagră, infrastructura aliată și Republica Moldova.

Nu există încă temei pentru a afirma că la Shenzhen se va împărți Europa. Există însă suficiente motive pentru ca europenii să nu trateze reuniunea ca pe o simplă fotografie. Chiar și o întâlnire fără acorduri majore poate schimba așteptările, poate legitima o pretenție sau poate deschide o negociere pe un teren nefavorabil.

La Shenzhen se vor vedea trei lideri care au fiecare nevoie să arate că dețin inițiativa. Câtă putere reală se va afla în spatele imaginii se va măsura în angajamente precise și în aplicarea lor. Pentru Europa, iar pentru România în mod deosebit, testul începe de pe acum: să-și formuleze interesele suficient de clar încât nimeni să nu poată pretinde ulterior că a vorbit în numele ei fără să o consulte.

Mica publicitate