În perioada 10-11 noiembrie, negociatorii din Rusia, Ucraina și Statele Unite se vor întâlni la Abu Dhabi pentru a doua rundă de discuții trilaterale. Oficialii europeni nu au fost invitați.
Ordinea de zi cuprinde încetarea războiului, reducerea tensiunilor, măsuri umanitare și aranjamente postbelice.
Întrebat dacă oficialii europeni vor participa, consilierul de la Kremlin, Iuri Ușakov, a răspuns că aceștia ar putea ajunge la Abu Dhabi dacă și-ar cumpăra bilete, dar nimeni nu intenționează să-i invite, potrivit Modern Diplomacy. Moscova a clarificat ulterior că europenii pot fi prezenți în oraș și pot discuta cu americanii și ucrainenii, dar nu pot negocia.
Garanțiile pentru Rusia ar însemna schimbarea arhitecturii de securitate a Europei
Majoritatea comentatorilor vor trata această excludere drept subiectul principal, însă evoluția cu adevărat importantă a avut loc cu o săptămână mai devreme și a atras mai puțină atenție. În declarațiile relatate de Financial Times, Volodimir Zelenski a recunoscut pentru prima dată că cererea Rusiei privind garanțiile de securitate va trebui abordată drept parte a unui viitor acord.
Problema teritorială va domina reflectarea mediatică a discuțiilor de la Abu Dhabi, iar Donețk rămâne principalul obstacol în calea unei înțelegeri. Dar acceptarea garanțiilor de securitate pentru Rusia ca o categorie legitimă de negociere reprezintă concesia cu cel mai lung impact asupra propriei ordini de securitate a Europei, iar aceasta se normalizează într-un format pe care Europa nu îl poate influența.
Rusia ar folosi întâlnirea de la Abu Dhabi pentru a exercita presiuni în vederea reducerii treptate a prezenței militare a NATO în Europa de Est la nivelurile din 1997. Zelenski a fost explicit cu privire la mize : garanțiile pentru Rusia, așa cum le înțelege Rusia, ar însemna schimbarea arhitecturii de securitate a Europei.
Garanțiile pentru Ucraina pot fi bilaterale sau bazate pe o coaliție. Garanțiile pentru Rusia nu pot fi acordate doar de Ucraina, deoarece sunt, prin definiție, angajamente privind comportamentul unor terțe părți: prezența militară în Polonia și în statele baltice, desfășurările rotative, amplasarea bazelor de rachete, configurația noului flanc nordic al NATO după aderarea Finlandei.
O sursă ucraineană a declarat pentru Ukrainska Pravda că principala dificultate o reprezintă lipsa unui reprezentant european clar împuternicit, capabil să ia decizii în cadrul negocierilor.
Europa trebuie să-și folosească pârghiile de influență
Europa nu se poate impune cu forța la Abu Dhabi, dar dispune totuși de pârghii de influență și trebuie să le folosească. Trei pași ar fi importanți.
În primul rând, guvernele europene ar trebui să anunțe în mod colectiv ce tipuri de garanții ar putea accepta, cum ar fi măsuri reciproce de consolidare a încrederii și de transparență, și pe care nu le vor accepta, mai exact limite obligatorii privind prezența aliată pe teritoriul aliaților. O poziție publică stabilită în avans este mai greu de negociat în privat.
În al doilea rând, UE și principalele capitale europene au nevoie de un singur negociator cu puteri depline. Atât timp cât Washingtonul și Kievul nu pot spune cine vorbește în numele Europei, Europa va fi informată, nu consultată.
În al treilea rând, Europa ar trebui să îi transmită Washingtonului că orice angajament care vizează prezența forțelor europene necesită consimțământul Europei și nu va fi pus în aplicare în caz contrar. Trupele, bazele și infrastructura sunt europene sau găzduite de europeni.
La fel sunt și multe dintre instrumentele dorite de Moscova în ultimă instanță: ridicarea sancțiunilor, care necesită unanimitatea UE, activele suverane înghețate și fondurile pentru reconstrucție necesare oricărui acord de pace.
