Ultima Oră

Cine este Ramon Vega, candidatul care îl înfruntă pe Gianni Infantino la președinția FIFA

Jurnalist Social și Actualitate 4 min de citire
Publicat la:

Fostul internațional elvețian Ramon Vega și-a anunțat oficial candidatura la președinția Federației Internaționale de fotbal (FIFA).

Gianni Infantino are un prim adversar în cursa pentru un nou mandat la șefia FIFA. Ramon Vega şi-a anunţat oficial candidatura la preşedinţia Federației Internaționale de fotbal.

Cine este Ramon Vega, candidatul care îl înfruntă pe Gianni Infantino la președinția FIFA
Infantino (sursa foto: captură video)

Într-o postare amplă făcută pe rețelele de socializare, Vega și-a anunțat oficial intenția de a intra în cursa pentru funcția deținută de către Gianni Infantino încă din 2016.

Vega și-a oficializat intenţia de a-l înfrunta pe Infantino în cursa pentru șefia FIFA

Vega: „Fotbalul aparține oamenilor, nu celor care îl controlează”

„Fotbalul aparține oamenilor, nu celor care îl controlează”, a scris Ramon Vega într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X, după ce și-a anunțat candidatura la șefia FIFA.

„Fotbalul se află la o răscruce decisivă. Deciziile pe care le luăm astăzi vor modela viitorul jocului nostru frumos pentru generațiile viitoare. Declarăm toleranță zero față de conducerea care a umilit pasiunea a cinci miliarde de fani ai fotbalului din întreaga lume și a insultat demnitatea, dăruirea și integritatea milioanelor de oameni care își dedică viața jocului nostru frumos”, a adăugat acesta.

„După mai bine de un deceniu de pregătiri, îmi anunț oficial candidatura pentru președinția FIFA în 2027”, a mai ales să transmită Vega.

În vârstă de 55 de ani, fostul internațional elvețian încercase deja să-şi depună candidatura în 2015 și în 2022, din câte a scris presa, dar, în cele din urmă, nu a dus procesul până la capăt. Acum are de gând să-l înfrunte pe Infantino în cursa pentru fotoliul de șef al FIFA. Nu este însă clar dacă va putea obține susținerea a cinci dintre cele 211 asociații membre FIFA, necesară pentru a candida, potrivit gsp.ro.

Cine este Ramon Vega

Ramon Vega e fost internaţional elveţian (23 de selecţii) și fost jucător al echipelor Tottenham Hotspur și Celtic Glasgow. Vega (55 de ani) a reprezentat Elveţia între 1993 şi 2001 şi a avut o carieră la nivel de club care a inclus perioade petrecute la Cagliari, Spurs, Celtic şi Watford, potrivit Reuters.

După retragerea din fotbal, în 2004, a activat în domeniul financiar.

Cel de-al 77-lea Congres al FIFA va avea loc pe 18 martie la Rabat (Maroc).

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.