
1. L-am văzut pe Bolojan la TVR. Încăpățânat ca tovarășul Ceaușescu la Târgoviște, în 1989, și cu argumente de contabil de C.A.P care raportează producții record. Când îi umbli omului în buzunar nu poți să-l convingi, cu abstracțiuni ca ”deficitul bugetar”, că i-ai făcut bine. Pe Ceaușescu l-au atins gloanțele, pe Bolojan îl ating mângâirea pe chelie a Bruxelles-ului și bezelele Ursulei, dar ”io reduc deficitul bugetar” sună ca ”io vă țin în foame ca să plătesc datoria externă.” Datorii externe aveau toate Statele din Est. Primitivul Ceaușescu s-a ambiționat să le plătească. Pe Bolojan îl interesează mai mult de datoria externă a Ucrainei. Măcar de-ar învăța ceva de la Zelenski. Eroul planetei te amenință când cere și, în loc de mulțumesc, spune ”mai ai de dat.”
2. Bolojan n-are sprijin popular. Sapte ”actoriști” (N. Iliescu), cinci cântăcioși (cuvânt scornit de mine și folosit la liber de toți urduroșii), 30 de propagandiști din presă și vermina useristă de pe facebook n-ar trebui să însemne nimic. Dar această mică ”echipă de zgomote” (Fănuș Neagu) se mișcă eficient și minte dedicat. Baza Iasenevo a KGB era cunoscută, pe vremea comunismului, ca ”Micul Langley”. Și ambelor li se mai spunea ”Pădurile”. Într-o carte despre CIA și KGB (”Cei mai buni inamici”, de Guy Russo și Eric Dezenhall) am citit cum să-ți distrugi adversarul în stilul fermoar. Așa au făcut bandele trotinetiste, în 2017 și 2018, cu troglodiții apucători din PSD. Zimții fermoarului îi tocau pe pesediștii gogâltani, iar cheița fermoarului aluneca perfect – sus, jos, sus, jos, sus, jos – pe cursorul oengist. Când au furat, în particular sau în grup, pesediștii lacomi au dus toată strânsura acasă. Cu nici 2% din ce au ciordit puteau să facă o organizație care să îi anihileze pe progresiști
3. Pe 22 aprilie am titrat, recunosc că în glumă, ”Avem nevoie de un guvern USR – POT”. Fritz nu îi mai considera extremiști pe neformulații de la POT. Le zicea ”parlamentarii votați de români”. Am imaginat în acel text și o scenă în care cavalerul Fritz o invită pe Anamaria Gavrilă la un blues la sentiment și îi șoptește ”mi-a fost dor de tine, extremistă mică!” Joi, mai mulți senatori și deputați infiltrați în Parlament sub acronimul POT au anunțat că nu vor vota împotriva lui Bolojan. De ce? Pentru că AUR, USR și POT vin din aceeași pădure.
4. Dacă Bolojan rămâne premier înseamnă că PSD a meritat ce i-au făcut Băsescu, Macovei și Kovesi.

