Alegerile regionale din Berlin și Mecklenburg-Pomerania Occidentală nu au produs doar două rezultate locale. Ele au confirmat o schimbare politică începută în Saxonia-Anhalt: centrul german pierde alegători simultan către AfD și Die Linke, iar CDU riscă să nu mai fie percepută drept alternativa naturală de guvernare.
Duminică, 20 septembrie, Germania a votat în două lumi politice diferite și a transmis aproape același mesaj. În Mecklenburg-Pomerania Occidentală, Alternativa pentru Germania a câștigat cu 38,2%, în timp ce CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz, a obținut numai 4,9% și a rămas în afara parlamentului regional. La Berlin, Die Linke a devenit prima forță politică, cu 25,7%, depășind clar CDU, care a coborât la 18,8%. AfD a ajuns aici la 16,3%, cel mai bun rezultat al său în capitală.
Scrutinele nu au fost alegeri federale și nu schimbă automat guvernul de la Berlin. Germanii au ales parlamentele celor două landuri: Landtagul din Mecklenburg-Pomerania Occidentală și Camera Deputaților din Berlin. Dar într-un sistem federal, asemenea alegeri funcționează și ca referendumuri intermediare asupra cancelarului. Ele influențează componența Bundesratului, echilibrul intern al partidelor și capacitatea guvernului federal de a-și trece reformele.
Pentru Friedrich Merz, rezultatul este cu atât mai grav cu cât vine la numai două săptămâni după cutremurul electoral din Saxonia-Anhalt. Acolo, AfD a obținut 43,8%, aproape dublu față de rezultatul din 2021, în timp ce CDU s-a prăbușit la 17,2%. Formațiunea condusă regional de Ulrich Siegmund a primit 39 dintre cele 83 de mandate, rămânând la trei locuri de majoritatea absolută.
Trei alegeri succesive au produs astfel trei forme ale aceleiași înfrângeri: în Saxonia-Anhalt, CDU a fost zdrobită de AfD; în Mecklenburg-Pomerania Occidentală, a fost eliminată din parlament; la Berlin, a pierdut conducerea capitalei în fața Die Linke.
Mecklenburg-Pomerania: victoria AfD care nu aduce guvernarea
În Mecklenburg-Pomerania Occidentală, confruntarea s-a redus în ultimele săptămâni la un duel între AfD și SPD. AfD a câștigat alegerile cu 38,2%, iar social-democrații premierului regional Manuela Schwesig au obținut 35,5%. Mult în urmă au rămas Die Linke, cu 6,5%, și Verzii, cu 5,7%. CDU a primit 4,9%, iar Bündnis Sahra Wagenknecht 4,8% – ambele sub pragul electoral.
Rezultatul arată și efectul nemilos al pragului de 5%. Diferența dintre prezența și dispariția parlamentară poate fi de câteva zecimi de procent. Pentru prima dată în istoria Republicii Federale, CDU nu va avea reprezentanți într-un parlament regional. Nu este numai o înfrângere electorală, ci pierderea unei întregi infrastructuri politice: mandate, finanțare, personal parlamentar, vizibilitate și capacitatea de a forma lideri locali.
AfD a câștigat alegerile, dar nu poate guverna singură. Toate celelalte partide au exclus o coaliție cu ea. În aceste condiții, Manuela Schwesig poate rămâne premier printr-o alianță SPD–Die Linke–Verzi. Ar rezulta însă o situație politică neobișnuită: partidul care a câștigat aproape patru voturi din zece ar deveni singura opoziție din parlament, iar toate celelalte formațiuni s-ar reuni la guvernare.
Aici apare paradoxul „zidului de protecție” ridicat în jurul AfD. Izolarea partidului poate împiedica accesul său la guvernare, dar îi permite să susțină că întreaga clasă politică s-a unit împotriva alegătorilor săi. Cu cât coalițiile necesare pentru excluderea AfD devin mai largi și mai eterogene, cu atât partidul poate poza mai ușor în unica alternativă la sistem.
Succesul social-democraților nu trebuie confundat cu o revenire a SPD la nivel național. În Mecklenburg-Pomerania, scorul a fost legat în mare măsură de popularitatea personală a Manuelei Schwesig. Aproape jumătate dintre alegătorii SPD au declarat că nu ar fi votat partidul fără ea. Mai mult, SPD a pierdut aproximativ 47.000 de voturi către AfD, dar a compensat parțial prin atragerea a circa 25.000 de foști alegători CDU.
Cu alte cuvinte, Schwesig a salvat guvernarea regională, nu social-democrația germană.
Berlin: victoria stângii pe terenul locuințelor
Berlinul a votat diferit, dar tot împotriva centrului. Die Linke a obținut 25,7%, aproape dublându-și rezultatul anterior, iar candidata sa, Elif Eralp, poate deveni primul primar al capitalei provenit din acest partid. CDU a coborât la 18,8%, pierzând aproape zece puncte procentuale, AfD a crescut la 16,3%, Verzii au obținut 14,3%, iar SPD numai 12,1%. Prezența la vot a ajuns la 74,2%, cu peste 11 puncte mai mult decât la scrutinul precedent, semn că nu apatia, ci mobilizarea împotriva partidelor tradiționale a decis rezultatul.
Die Linke nu a câștigat printr-un mesaj ideologic abstract, ci prin exploatarea celei mai apăsătoare probleme a capitalei: locuințele. Chiriile ridicate, oferta redusă și sentimentul că marile companii imobiliare au scăpat de sub control au devenit pentru Berlin ceea ce imigrația și declinul industrial reprezintă pentru multe regiuni est-germane.
Elif Eralp a promis punerea în aplicare a referendumului din 2021 privind trecerea în proprietatea publică a aproximativ 220.000 de locuințe deținute de marile companii. Atunci, 58% dintre participanți susținuseră măsura. Aplicarea ei ar putea costa însă aproximativ 20 de miliarde de euro, iar un sondaj mai recent indica numai 37% sprijin.
Promisiunea poate fi dificil de realizat, dar a oferit alegătorilor un răspuns clar. CDU a vorbit despre administrarea orașului, siguranță și ordine; Die Linke a identificat o problemă concretă și a indicat un adversar concret: marile grupuri imobiliare. În alegeri, claritatea mesajului a învins prudența administrativă.
Pentru formarea guvernului regional, varianta cea mai firească este o coaliție Die Linke-Verzi–SPD. Social-democrații și Verzii s-au arătat deschiși negocierilor, deși Verzii cer o delimitare clară a stângii berlineze de pozițiile considerate antisemite. Așadar, victoria Die Linke nu garantează automat instalarea lui Eralp la conducerea capitalei, dar îi oferă inițiativa politică.
Berlinul dovedește că revolta împotriva centrului nu alimentează exclusiv dreapta radicală. Acolo unde tema dominantă este imigrația, insecuritatea sau declinul industrial, crește AfD. Acolo unde presiunea principală vine din chirii, inegalitate și costul vieții, poate crește Die Linke. Direcțiile sunt opuse, dar sursa electorală este aceeași: neîncrederea în capacitatea partidelor tradiționale de a rezolva problemele cotidiene.
Merz și eșecul fermității declarative
Friedrich Merz a numit rezultatul din Mecklenburg-Pomerania un „dezastru”, dar a refuzat să renunțe la direcția politică a guvernului. El a promis continuarea reformelor fiscale, reducerea birocrației și restructurarea sistemului de pensii, susținând că Germania are nevoie de „fermitate, perseverență și răbdare”.
Problema cancelarului este că alegătorii nu mai judecă intențiile, ci rezultatele. Merz a ajuns la putere promițând relansarea economiei, limitarea imigrației ilegale, reducerea birocrației și reconstruirea capacității militare. După 16 luni, economia continuă să avanseze greu, reformele sunt contestate, iar sentimentul de nesiguranță economică s-a adâncit.
Anularea deplasării la Adunarea Generală a ONU fusese decisă înaintea scrutinelor din 20 septembrie, pe fondul presiunilor create de înfrângerea din Saxonia-Anhalt și al temerilor privind noile rezultate. Gestul a arătat că echipa cancelarului înțelesese dimensiunea crizei înainte ca urnele să o confirme.
În interiorul CDU circulă deja numele premierului landului Renania de Nord-Westfalia, Hendrik Wüst, și al liderului bavarez Markus Söder. Niciunul nu are însă interesul să declanșeze imediat o confruntare. Dacă Merz rezistă și își revine, contestatarul ar fi izolat. Dacă se prăbușește singur, succesorul poate apărea ca soluție, nu ca autor al unei lovituri interne.
Centrul nu mai poate câștiga doar invocând pericolul extremelor
Alegerile din septembrie au confirmat că vechea logică electorală germană se fisurează. Timp de decenii, CDU și SPD au dominat sistemul deoarece puteau absorbi nemulțumirile fără ca alegătorii să părăsească masiv centrul. Acum, partidele tradiționale nu mai controlează direcția protestului.
AfD a demonstrat în Saxonia-Anhalt și Mecklenburg-Pomerania că poate deveni prima forță politică în estul Germaniei. Die Linke a arătat la Berlin că poate prelua o capitală europeană atunci când traduce nemulțumirea socială într-o temă ușor de înțeles. CDU și SPD nu mai pierd doar unul în favoarea celuilalt; pierd împreună în favoarea marginilor sistemului.
Aceasta este adevărata „duminică neagră” a centrului german. Nu pentru că extremele ar fi preluat deja puterea, ci pentru că partidele tradiționale sunt obligate să construiască alianțe tot mai complicate pentru a le ține în afara guvernării. Ele mai pot controla instituțiile, dar controlează tot mai puțin nemulțumirea care alimentează votul.
Lecția depășește Germania. Un centru politic nu poate supraviețui numai repetând că alternativele sunt periculoase. Dacă promite ordine, creștere economică și controlul imigrației, trebuie să livreze rezultate vizibile. Altfel, alegătorul nu va mai alege între centru-dreapta și centru-stânga, ci între două forme de ruptură: una naționalistă, reprezentată de AfD, și una radical-socială, reprezentată de Die Linke.
Germania nu s-a trezit peste noapte extremistă. S-a trezit însă profund nemulțumită, iar scrutinurile din septembrie au arătat că nemulțumirea nu mai încape în vechile partide.
