1. E o plăcere să vezi că PNL votează un guvern fără USR. Lucrurile trebuie să meargă mai departe. E momentul ca liberalii să elimine din partid toxinele userizate. Și să înceapă de acolo de unde proverbul spune că se împute peștele.
2. Vine PSD la guvernare. Acest partid are o singură calitate. E preferabil variantelor politice fabricate după Colectiv, care au făcut din Statul de Drept o chestie mai strâmbă decât era înainte. Pesediștii vechi aveau impunitate și erau niște hoți tăcuți, tefeloazele au impunitate din 2015 încoace și fac gălăgie când destructurează România. Grindeanu are obligația să nu repete urduroșeniile trecutului. E greu să uiți, de pildă, că un președinte (un țărămbete) de consiliu județean a împărțit elevilor ghiozdane cu poza lui. Ceaușescu era doar pe prima pagină a manualelor. Ăsta a fost PSD, domnule Grindeanu! USR a apărut ca o necesitate, ca o reacție la mitocănia cu cravată din PSD. Mulți cunoscuți ai mei au crezut sincer în USR și nu îi condamn. Eu mi-am dat seama ce otravă e USR în momentul în care Colectiv și rockerii au devenit instrumentele de percuție cu care parțial eclozații din acest partid îi pocneau pe chirurgi, adică pe lutierii și ceasornicarii lui Dumnezeu.
3. Pe 13 septembrie am scris în ”Național că ”am avut ca miniștri ai Culturii scriitori și pictori. Nu s-au descurcat rău, au fost peste politruci, dar nici minuni n-au făcut. Cultura română are nevoie de forță financiară. E momentul ca ministru al Culturii să fie un om de afaceri care e colecționar de artă. Pentru că și Lorenzo Magnificul ar fi fost mai bun decât Michelangelo. Și Zambaccian decât Tonitza și decât orice scriitor român.” Ca să fiu sincer, mă gândeam la Anca Vlad, deși știam că funcția e prea mică pentru ea. A fost desemnată altă doamnă, manager de artă, și mă bucur că am gândit aproape la fel ca Niculescu. Am convingerea că alegerea ministrului de la Cultură îi aparține premierului și bănuiesc că pesediștii de la celelalte ministere sunt broaștele pe care a fost obligat să le înghită Nicușor direct din mâna lui Grindeanu. Acum vreau să văd ce se va întâmpla la Ministerul Culturii. Să aștepți un buget mai dolofan e simplu. Să te lamentezi că nu l-ai primit e și mai simplu. Așa cum școala are misiunea de a-i instrui pe copii, funcționarii din Ministerul Culturii ar trebui să-i atragă și să-i cizeleze pe îmbogățiții rudimentari. În urmă cu vreo 20 de ani, înainte să apară casele de licitații (adică o lume din care vine persoana aleasă de Niculescu), un ulei pe pânză de Țuculescu sau de Pallady costa cât o poșetă Vuitton. Casele de licitații au ridicat arta românească. Iar unele au deschis și filiale în alte țări ex-comuniste. Miniștrii Culturii au și ei o vină că parveniții au cumpărat mii de vuittoane pentru amante, iar pe pereții vilelor au fototapete cu pajiști scăldate în brândușe și căprioare la izvor sau chiar ”licheni și mușchi de pădure stabilizați.” Arta se poate face și fără bani. Ministerul Culturii are datoria să îi salveze cultural măcar pe cei tineri. Să-i învețe, de pildă, să treacă de la posterele cu cântăcioși la litografii.
