În două zile de negocieri tensionate pe malul strâmtorii Øresund, miniștrii de externe ai celor 32 de state aliate au pus pe masă dosarele care vor defini summitul NATO de la Ankara din 7-8 iulie: cheltuielile de apărare, retragerea trupelor americane, războiul din Ucraina și noua criză din Orientul Mijlociu.
Între gazda Suediei și un Rubio în misiune de gestionare a furiei alianței, Helsingborg a fost mai mult decât o reuniune de protocol.
O gazdă cu un mesaj strategic: Suedia și strâmtoarea Øresund
Alegerea Helsingborgului ca locație nu a fost întâmplătoare. Așa cum a subliniat ministrul suedez de Externe, Maria Malmer Stenergard, în comunicatul oficial al guvernului de la Stockholm, orașul se află pe cel mai îngust punct al strâmtorii Øresund, una dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume și intrarea în Marea Baltică. Prin aceste ape trec în mod regulat nave din flota-fantomă rusă, o realitate geografică pe care Suedia a dorit să o facă vizibilă aliaților săi. Aceasta a fost, de altfel, prima dată în istoria țării când Suedia a găzduit o reuniune NATO la nivel ministerial, la numai doi ani după aderarea formală la Alianță. Stenergard a marcat simbolic ocazia: „Am trecut de la a sta singuri la a fi parte din ceva mai mare. Nu suntem doar membri NATO, suntem NATO.”
Pe 21 mai, înainte de sesiunile formale, premierul Ulf Kristersson l-a primit pe secretarul general Mark Rutte la centrul de instruire pentru apărare civilă și reziliență de la Revinge, în Skåne, alături de ministrul Apărării Pål Jonson și ministrul Apărării Civile Carl-Oskar Bohlin. Vizita a servit drept demonstrație a modelului suedez de apărare totală, un concept pe care NATO îl promovează cu insistență crescândă în contextul amenințărilor hibride ale Rusiei.
Tot pe 21 mai seara, Stenergard a găzduit o cină informală a Consiliului NATO-Ucraina la Palatul Sofiero, în prezența Majestăților Lor, Regele Carl XVI Gustaf și Regina Silvia ai Suediei, a premierului Kristersson și a ministrului ucrainean de Externe Andrii Sybiha. Atmosfera a combinat protocolul regal cu urgența războiului de la frontiera estică a Europei. „Întrebarea nu mai este dacă trebuie să facem mai mult. Întrebarea este cât de repede pot transforma angajamentele în capacități militare reale.” – Mark Rutte, NATO
Rubio la Helsingborg: între miere și oțet
Participarea Secretarului de Stat american Marco Rubio la reuniune a fost cel mai așteptat moment al celor două zile. Potrivit CNBC și PBS NewsHour, Rubio a venit la Helsingborg cu un dublu mandat: să aplaneze tensiunile acumulate de la începutul războiului împotriva Iranului și să transmită un mesaj ferm privind reducerea viitoare a prezenței militare americane în Europa. Tensiunile transatlantice s-au agravat după ce SUA și Israelul au declanșat, la 28 februarie, loviturile împotriva Iranului fără consultarea prealabilă a aliaților NATO. Președintele Trump a atacat în repetate rânduri alianța pe acest subiect.
La Helsingborg, Rubio a reiterat „dezamăgirea” președintelui și a anunțat că aceasta „va trebui abordată” direct de lideri la summitul de la Ankara. Conform Euronews, el a precizat că Trump își va exprima personal nemulțumirea față de omologii săi europeni și canadieni.
În același timp, Rubio a încercat să repare imaginea Washingtonului. Într-un moment de confuzie maximă, Trump a anunțat chiar în zilele reuniunii trimiterea a 5.000 de soldați americani în Polonia, răsturnând decizia anterioară de a anula acestă desfășurare de trupe. Conform Aaj English TV, mutarea a generat mai degrabă neliniște decât consolare la Bruxelles: alianța nu știa dinainte de anunț, evidențiind lipsa de coordonare dintre Washington și partenerii săi. Rubio a cerut aliaților să se „pregătească” pentru noi reduceri de trupe americane în Europa.
Generalul Alexus Grynkewich, comandantul forțelor americane și NATO în Europa, a declarat că securitatea continentului nu va fi compromisă, însă a avertizat că alianța trebuie să se aștepte la mai multe retrageri în următorii ani. Rutte a încercat să tempereze îngrijorările: SUA „vor rămâne implicate”, dar „vor putea pivota resurse în altă parte a lumii”.
Cheltuielile de apărare: 5% din PIB, de la angajament la realitate
Tema centrală a reuniunii – urmând logica angajamentului de la Summitul de la Haga din 2025 – a fost traiectoria cheltuielilor de apărare către ținta de 5% din PIB până în 2035. Rutte a declarat în fața presei că „banii vin cu adevărat”, cu state membre care „se angajează din ce în ce mai mult”. Conform datelor NATO prezentate la Helsingborg, în 2025 toți cei 32 de aliați au depășit pragul anterior de 2% din PIB, față de doar trei state în 2014.
Suedia și-a confirmat la Helsingborg angajamentul de a ajunge la 5%, după ce premierul Kristersson a anunțat și o comandă uriașă de patru fregate de luptă de la grupul naval francez Naval Group, într-un contract de 4,25 miliarde de dolari – cea mai mare investiție suedeză în apărare din anii ’80 încoace. Prima livrare este așteptată în 2030. Polonia, cel mai mare cheltuitor NATO ca procent din PIB în 2025, cu 4,48%, primește cele 5.000 de trupe americane anunțate de Trump. Ținta de 5% este structurată în două componente: cel puțin 3,5% pentru echipamente militare clasice și până la 1,5% pentru cheltuieli de securitate mai largi – infrastructură critică, apărare cibernetică, reziliență civilă și baza industrială de apărare.
Conform Departamentului de Stat american, Rubio a discutat cu Rutte și despre opoziția SUA față de măsurile protecționiste europene care ar putea afecta interoperabilitatea NATO și baza industrială transatlantică de apărare. „Summitul de la Ankara va fi unul dintre cele mai importante din istoria NATO.” – Marco Rubio, Secretar de Stat al SUA
Ucraina: Sybiha la cina regală, Zelenski invitat la Ankara
Ministrul ucrainean de Externe Andrii Sybiha a participat la reuniunea Consiliului NATO-Ucraina din 21 mai, în cadrul cinei de la Palatul Sofiero. Prezența sa a subliniat angajamentul Alianței față de Kiev, în condițiile în care secretarul general Rutte a reiterat că „sprijinul pentru Ucraina trebuie să rămână substanțial, predictibil și sustenabil pe termen lung, pe baza nevoilor critice ale Ucrainei”.
La conferința de presă de închidere, Rutte a confirmat că l-a invitat deja pe președintele Volodimir Zelenski la summitul de la Ankara din 7-8 iulie: „L-am invitat deja. El va fi acolo, ca la Haga.” Participarea lui Zelenski la Summitul de la Haga din 2025 fusese limitată la cererea administrației Trump, care dorise să minimalizeze focusul pe războiul din Ucraina.
Rolul său exact la Ankara rămâne neclar, însă simplul fapt al invitației este privit de diplomații europeni ca un semnal pozitiv. Ministrul suedez Stenergard a declarat înainte de reuniune că dorește să discute cu Rubio despre cât de mult a beneficiat Rusia de războiul împotriva Iranului – o temă care conectează cele două crize majore ale momentului. Ea a subliniat că sprijinul Ucrainei pentru statele din Golf, prin furnizarea de cunoștințe și tehnologie anti-dronă, dovedește cât de important este Kievul pentru securitatea globală.
Hormuz și NATO: libertatea navigației devine temă aliată
Reuniunea de la Helsingborg a abordat și criza din Strâmtoarea Hormuz, întărind viziunea ISW conform căreia securitatea globală este din ce în ce mai interconectată. Rutte a declarat explicit: prin închiderea Strâmtorii Hormuz, Iranul „amenință libertatea navigației și comerțul global” și „încearcă să țină ostatică economia mondială”. Aceasta este „o reamintire clară a modului în care provocările de securitate sunt tot mai interconectate”, a adăugat el.
Conform The National News, Rubio a utilizat întâlnirile bilaterale de la Helsingborg pentru a promova o inițiativă diplomatică numită „Maritime Freedom Construct”, un cadru de coaliție menit să gestioneze criza din Hormuz prin schimb de informații și presiune diplomatică și economică asupra Teheranului. Analiștii au prognozat că aliații europeni vor declara disponibilitate de principiu, condiționând însă implicarea concretă de încheierea unui armistițiu durabil în războiul SUA-Iran.
Scenarii pentru Ankara: ce poate livra summitul din iulie
Summitul de la Ankara din 7-8 iulie, care va avea loc la Complexul Prezidențial Beștepe, va fi al doilea summit NATO găzduit de Turcia, după cel de la Istanbul din 2004. Într-un context marcat de tensiuni între Washington și aliați, Rubio a catalogat deja Ankara drept „unul dintre cele mai importante summituri din istoria NATO”. Trei scenarii sunt posibile.
În scenariul optimist, summitul confirmă unitatea aliată în jurul țintei de 5% din PIB pentru apărare, asigură un sprijin predictibil pe termen lung pentru Ucraina și lansează cadrul „Maritime Freedom Construct”. Zelenski participă cu un rol vizibil, semnalizând că Kievul nu este abandonat diplomatic.
În scenariul moderat, tensiunile legate de retragerea trupelor americane sunt „gestionate” fără rezolvare, angajamentele privind Ucraina rămân vagi, iar Hormuz este tratat marginal.
În scenariul pesimist, dezacordurile transatlantice acumulate izbucnesc public, summitul nu produce un comunicat de substanță și fiecare aliat pleacă cu propria sa interpretare a „unității”. Cel mai probabil, Ankara va livra o confirmare formală a angajamentelor deja existente, cu mize emoționale legate de prezența lui Zelenski și de limbajul privind Rusia. Tensiunile reale – cât de mult mai rămân trupele americane în Europa, cine plătește pentru securitatea Ucrainei pe termen lung, cum se poziționează NATO față de războiul din Iran – vor continua să mocnească după închiderea summitului.
