Liderii Rusiei, Chinei și Satelor Unite ale Americii au avut convorbiri zilele acestea. Schimbul de apeluri a scos în evidență falia tot mai adâncă dintre marile puteri în ceea ce privește Orientul Mijlociu.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Donald Trump a pus accentul pe dimensiunea economică a discuției sale cu Xi Jinping, menționând inclusiv achizițiile chineze de petrol și gaze americane — un detaliu cu atât mai relevant cu cât China rămâne principalul cumpărător de petrol iranian. În paralel, videoconferința dintre Xi Jinping și președintele rus Vladimir Putin a sugerat consolidarea unui front comun Beijing–Moscova. Potrivit consilierului Kremlinului pentru politică externă, Iuri Ușakov, cei doi lideri și-au „armonizat pozițiile” asupra principalelor crize globale, de la Iran la Venezuela și Cuba. Pentru cele trei capitale, Iranul reprezintă un nod strategic esențial în Orientul Mijlociu, iar reticența față de orice destabilizare a regimului de la Teheran este tot mai pronunțată. „Nivelul de îngrijorare al Beijingului și Moscovei privind posibilitatea unei lovituri militare americane împotriva Iranului a crescut semnificativ”, a explicat Yun Sun, directoarea programului China de la Centrul Stimson din Washington (afirmația a apărut în contextul unei analize ample privind „Axa CRINK”-China, Rusia, Iran, Coreea de Nordă- și a fost preluată sau citată de publicații economice și politice majore precum Deutsche Welle (DW), The Economic Times).
Apelul dintre Trump și Xi are loc pe fondul amenințărilor reînnoite ale SUA la adresa Iranului, într-un moment în care administrația Trump încearcă să jongleze între presiunea militară și deschiderea diplomatică. Deși Washingtonul a desfășurat în regiune o grupare navală importantă, inclusiv portavionul USS Abraham Lincoln, și a avertizat Teheranul cu privire la posibile atacuri, Casa Albă continuă să insiste asupra unui acord care să limiteze programele nucleare și de rachete ale Iranului.
Discuțiile critice privind Iranul, inițial programate să aibă loc în Turcia cu trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, și ginerele său, Jared Kushner, au întâmpinat un obstacol marți, când Iranul a cerut schimbarea locului de desfășurare a discuțiilor în Oman și o audiență exclusiv americană. În timp ce oficialii regionali au fost de acord cu o întâlnire vineri în Oman, dezbaterile continuă cu privire la amploarea agendei și dacă oficialii din alte țări interesate li se vor alătura. Secretarul de Stat american, Marco Rubio, a menționat miercuri că schimbarea termenilor Iranului riscă întârzieri și și-a exprimat scepticismul cu privire la probabilitatea unui progres. Cu toate acestea, Rubio a spus că SUA rămân deschise dialogului. „Nu sunt sigur că puteți ajunge la o înțelegere cu acești oameni, dar vom încerca să aflăm”, a declarat Rubio reporterilor la Wasighnton. În ciuda tensiunilor cu Iranul, Trump a părut optimist după apelul său cu Xi. „Relația cu China și relația mea personală cu președintele Xi este una extrem de bună”, a scris Trump în postarea sa pe rețelele de socializare. El a spus că ambii lideri știu importanța menținerii acestei legături, în ciuda amenințării anterioare a lui Trump de a impune un tarif de 25% oricărei țări care continuă să comercializeze cu Iranul. Casa Albă nu a comentat dincolo de postarea lui Trump. Liderii sunt așteptați să se întâlnească personal în China în aprilie, Xi fiind invitat în SUA pentru o vizită de stat la sfârșitul acestui an.
În spatele limbajului diplomatic oferit de agenția Xinhua, dialogul dintre Xi Jinping și Donald Trump capătă nuanțe de pragmatism extrem. Mesajul liderului de la Beijing a fost unul de un realism brutal: fiecare parte are propriile „linii roșii”, iar o soluție nu poate fi extrasă decât prin reciprocitate pură. Când Xi a afirmat că China este „sinceră în vorbe și hotărâtă în fapte”, el a transmis un avertisment codificat: orice pas înapoi făcut de Beijing în dosarul iranian este condiționat strict de concesiile pe care Washingtonul le va face pentru a proteja interesele chineze. Daniel Russel (Asia Society Policy Institute) descrie strategia lui Xi nu ca pe un gest de loialitate față de Teheran, ci ca pe un exercițiu de gestionare a riscurilor. China nu vrea să salveze regimul de la Teheran; ea vrea să își salveze propriile investiții.
Daniel Russel este unul dintre cei mai respectați diplomați americani de carieră, fiind considerat un expert de calibru în afacerile asiatice. În timpul administrației Obama, Daniel Russel a ocupat funcția de Asistent al Secretarului de Stat pentru Afaceri din Asia de Est și Pacific. El a fost unul dintre „creierele” din spatele strategiei cunoscute sub numele de „Pivotul către Asia”, care urmărea reechilibrarea intereselor americane dinspre Orientul Mijlociu către regiunea Pacificului. Xi are nevoie de dezescaladare pentru a menține prețul petrolului sub control și rutele maritime sigure. În mod paradoxal, faptul că armata SUA este ocupată să stingă incendii în Caraibe și Orientul Mijlociu convine de minune Chinei, oferindu-i spațiu de manevră în alte zone. Prudența Beijingului față de Iran amintește de modul în care China a „abandonat” discret Venezuela înainte ca raidul american să-l vizeze pe Nicolas Maduro. Xi nu va risca un conflict direct pentru un aliat vulnerabil. Relația dintre cei doi a fost o succesiune de trocuri strategice. Dacă în octombrie, la summitul din Coreea de Sud, s-a bătut palma pentru tarife vamale contra fentanil, acum miza a urcat la cel mai înalt nivel: Taiwanul. În convorbirea de miercuri, Xi a fost neclintit: Taiwanul rămâne „kilometrul zero” al relației bilaterale. Pe măsură ce Japonia devine tot mai vocală în susținerea insulei, liderul chinez i-a cerut lui Trump o „prudență extremă” în privința livrărilor de armament către Taipei. Relația SUA-China a intrat într-o fază de „Realpolitik pur”. Xi Jinping i-a transmis clar lui Trump că stabilitatea în Orientul Mijlociu (unde SUA are nevoie de ajutorul Chinei pentru a calma Iranul) depinde de „prudența” americană în privința Taiwanului.
Marți, 3 februarie 2026, la Beijing, a avut loc o întâlnire de grad unu care a confirmat consolidarea axei politico-strategice dintre Rusia și China într-un moment de reașezări diplomatice globale. La Beijing, Serghei Șoigu, în prezent secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, s-a întâlnit cu Wang Yi, ministrul de externe și principalul diplomat al Chinei. După întrevedere, Wang Yi a declarat public că parteneriatul ruso-chinez a ajuns la un nivel fără precedent, intrând într-o „nouă etapă importantă” a cooperării bilaterale. Agenda discuțiilor s-a concentrat pe securitatea strategică și cooperarea tehnologică avansată, inclusiv integrarea cercetării în domeniul inteligenței artificiale militare, dezvoltarea de sateliți de recunoaștere și proiecte comune în propulsia rachetelor — domenii în care Rusia aduce expertiză istorică, iar China resurse financiare și capacitate industrială. Momentul întâlnirii a avut o puternică valoare de semnal geopolitic. Vizita lui Șoigu a fost programată imediat după reluarea contactelor diplomatice dintre Statele Unite și China, pentru a transmite clar că Beijingul nu intenționează să sacrifice relația sa strategică cu Moscova în schimbul unui eventual compromis cu Washingtonul. În acest context, deplasarea lui Serghei Șoigu la Beijing a funcționat ca o contrapondere politică la demersurile diplomatice europene și americane recente, reafirmând că axa Moscova–Beijing rămâne pilonul central al calculelor strategice ale ambelor puteri într-o lume tot mai fragmentată.
Post Scriptum: Acuzațiile lansate către China de Donald Trump la începutul anului 2026 au provocat un șoc diplomatic major, readucând în prim-plan riscul reluării testelor nucleare. Încă din noiembrie 2025, într-un interviu acordat CBS, Trump a susținut că China, alături de Rusia și Coreea de Nord, ar efectua teste nucleare subterane secrete, menite să evite detectarea internațională. Potrivit administrației Trump, dovezile au fost prezentate la Conferința pentru Dezarmare de la Geneva pe 6 februarie 2026, prin vocea subsecretarului de stat Thomas DiNanno. Washingtonul afirmă că Beijingul ar fi folosit tehnica de „decuplare” (decoupling) — detonarea într-o cavitate subterană foarte mare — pentru a reduce semnătura seismică a testelor. Scopul ar fi testarea unor ogive de putere mică sau verificarea fiabilității focoaselor existente fără a declanșa alarme globale. Trump a explicat public suspiciunile în stilul său caracteristic, afirmând că, în timp ce SUA respectă moratoriul, alții „trișează”: „Ei fac teste adânc sub pământ… simți doar o mică vibrație. Ei fac teste, noi nu. Trebuie să facem și noi.” Momentul acuzațiilor nu este întâmplător. Ele au fost lansate imediat după expirarea Noului START pe 5 februarie 2026, tratat pe care Trump a refuzat să-l prelungească pentru a forța includerea Chinei într-un nou acord trilateral. Prin expunerea presupuselor „experimente camuflate”, Washingtonul încearcă să arate că Beijingul trebuie tratat ca putere nucleară de prim rang, supusă unor mecanisme stricte de control. Beijingul a respins categoric acuzațiile, calificându-le drept „narațiuni false” menite să justifice o posibilă reluare a testelor americane. China susține că respectă moratoriul, dar refuză accesul inspectorilor la poligonul de la Lop Nur, unde sateliții americani ar fi detectat activități intense de excavare pe parcursul anului 2025. La începutul lui februarie 2026, liniile sunt clar trasate: SUA amenință cu reluarea propriilor teste pentru a menține paritatea strategică; China neagă testele, dar își accelerează producția de ogive (aproximativ 100 pe an); iar Rusia se declară „pregătită de teste” dacă Washingtonul face primul pas. Tabloul indică o nouă criză a controlului armelor, cu implicații majore pentru stabilitatea globală.
Hai să vedem cum mai stăm la capitolul trate internaționale. Tratate expirate: Tratatul inițial Start – semnat în 1991 de SUA și Uniunea Sovietică – interzicea fiecăruia dintre cei doi semnatari să desfășoare peste 6.000 de focoase nucleare. Acesta a fost succedat de Noul Start, semnat în 2010 la Praga de SUA și Rusia, statul succesor al Uniunii Sovietice dizolvate. Tratatul de reducere a armelor strategice, cunoscut sub numele de „Noul START” și semnat în 2010, a fost unul dintre puținele acorduri concepute pentru a ajuta la prevenirea unui război nuclear catastrofal. Tratatul limitase numărul de focoase nucleare strategice desfășurate pentru fiecare parte la 1.550 și stabilise o oarecare transparență, inclusiv transferul de date, notificările și inspecțiile la fața locului. Expirarea sa urmează un model îngrijorător. Alte tratate de control al armelor de lungă durată au fost deja abandonate iar acestea includ:
Acordul privind Forțele Nucleare cu Rază Intermediară de Acțiune, care a eliminat în mare măsură desfășurarea de arme nucleare cu rază scurtă de acțiune în Europa
Tratatul Cer Deschis, care a permis semnatarilor, inclusiv SUA și Rusia, să efectueze zboruri de recunoaștere neînarmate deasupra teritoriului celuilalt pentru a monitoriza forțele militare
Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa, care a limitat numărul de tancuri, trupe și sisteme de artilerie pe care atât Rusia, cât și forțele NATO le puteau desfășura în Europa
Moartea acestor tratate nu este doar o pierdere de hârțogărie diplomatică, ci o prăbușire a „sistemului de alarmă” al umanității. Concluzia este sumbră: am trecut de la o lume a regulilor la o lume a instinctelor de supraviețuire și a presupunerilor de tip „worst-case scenario”. Lumea anului 2026 este mult mai fragilă decât cea din timpul Războiului Rece. Atunci aveam două tabere care își vorbeau și aveau reguli clare de verificare. Astăzi, avem trei mari jucători (SUA, Rusia, China) care nu au niciun tratat activ de monitorizare, dar au tehnologii mult mai rapide și mai letale (rachete hipersonice și IA).
Suntem într-o fază de „anarhie strategică” unde descurajarea nu se mai bazează pe echilibru, ci pe imprevizibilitate.
