Într-un asalt coordonat, cu numele de cod „Răgetul Leului” (în engleză: Roaring Lion; în ebraică: Mivtza She’aget Hari), Israelul și Statele Unite au bombardat Teheranul și mai multe orașe iraniene, spulberând negocierile diplomatice și împingând Asia de Vest în pragul unui război mai amplu. Sky New a anunțat situația Ayatolahul Kamenei: s-a găsit trupul neînsuflețit al acestuia. Donald Trump a anunțat pe rețeaua sa socială același lucru la câteva ore distanță. Vom vedea în orele sau zilele ce urmează. Israelul este in săptămâna purimului. Originea sărbătorii se află în Cartea Esterei (Meghilat Ester) din Biblie. Acțiunea are loc în Persia antică (aproximativ secolul al IV-lea î.Hr.). Haman, sfetnicul regelui Ahașveroș, plănuia să extermine toți evreii din imperiu. El a aruncat sorții („pur”, de unde și numele de Purim) pentru a stabili data masacrului. Estera și-a riscat viața dezvăluindu-și identitatea regelui și demascând complotul lui Haman. Regele a întors decretul împotriva lui Haman, iar evreii au fost salvați.
Situația din Iran a escaladat dramatic în ultimele 24/48 de ore, iar la 28 februarie 2026 țara se află într-o stare de conflict deschis și instabilitate internă majoră. Lovituri militare externe, represalii regionale și o criză politică internă fără precedent se suprapun într-un moment de maximă tensiune. Statele Unite și Israelul au lansat un atac militar comun asupra Iranului, operațiune denumită oficial „Operation Epic Fury”. Potrivit informațiilor apărute pe surse internaționale, au fost vizate obiective strategice, inclusiv baze ale Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), infrastructură militară și centre de comandă. Loviturile ar fi atins inclusiv zone din centrul Teheran, între care strada Universității și cartierul Jomhouri. Există rapoarte neconfirmate oficial de autoritățile iraniene, dar citate de surse externe, potrivit cărora mai mulți oficiali de rang înalt, inclusiv ministrul Apărării, ar fi fost uciși. Cel puțin patru oficiali de rang înalt din Ministerul Informațiilor iranian au fost uciși în atacuri aeriene de sâmbătă, a aflat Iran International. Printre oficiali se numără Javad Pourhossein, șeful unității de informații externe; Mohammad-Reza Bajestani, șeful unității de securitate; Ali Kheirandish, șeful unității antiteroriste; și Saeed Ehya Hamidi, consilier pe războiul cu Israelul. Răspunsul Iranului a fost rapid. Potrivit canalelor oficiale iraniene, au fost lansate valuri de drone și rachete către Israel și către baze americane din regiune. În plus, au fost semnalate amenințări sau atacuri asupra statelor din Golful Persic care găzduiesc active militare americane, inclusiv Qatar, Kuweit, Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Spațiul aerian în mare parte din Orientul Mijlociu a fost închis, iar zborurile comerciale sunt puternic afectate. Riscul unei extinderi a conflictului la nivel regional este considerat ridicat, în special dacă infrastructura energetică sau rutele maritime strategice ar deveni ținte direct.
Radiografia atacului
Aproximativ 200 de avioane de vânătoare israeliene au efectuat cea mai mare misiune de atac din istoria forțelor aeriene israeliene, lovind sisteme de rachete și apărare aeriană în vestul și centrul Iranului, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al armatei israeliene. Purtătorul de cuvânt a declarat că operațiunea, condusă de serviciile de informații militare și forțele aeriene, a implicat sute de muniții lansate asupra a aproape 500 de ținte, inclusiv baterii de apărare aeriană și lansatoare de rachete. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a confirmat că a vizat patru instalații majore. În Bahrain, a fost atacat sediul Flotei a 5-a a Marinei SUA din Manama, unde martorii au raportat explozii și coloane de fum. În Qatar, baza aeriană Al Udeid — cel mai important centru militar american din Orientul Mijlociu — a fost ținta mai multor rachete, iar autoritățile qatareze au anunțat că cel puțin una a fost interceptată cu sistemele Patriot. În Emiratele Arabe Unite, baza Al Dhafra, situată lângă Abu Dhabi, a fost lovită, fiind raportate explozii puternice în Abu Dhabi și Dubai și confirmat cel puțin un deces.
De asemenea, baza aeriană Al Salem din Kuweit s-a aflat pe lista țintelor iraniene. Comandamentul Central al SUA a declarat sâmbătă că forțele sale s-au apărat cu succes împotriva a sute de atacuri cu rachete și drone iraniene, adăugând că nu au fost raportate victime americane sau răni legate de luptă. CENTCOM a declarat că daunele aduse instalațiilor americane au fost minime și nu au afectat operațiunile. Cine a coordonat răspunsul Iranului? Mojtaba Khamenei (fiul cel mai influent): Este considerat „mâna dreaptă” a tatălui său și un posibil succesor. Rapoartele de astăzi indică faptul că Mojtaba coordonează răspunsul militar dintr-un centru de comandă securizat (buncăr), după ce birourile sale din Teheran au fost vizate de atacuri. Recent, investigații internaționale au scos la iveală că el gestionează un imperiu financiar masiv în Europa și Dubai, menit să asigure supraviețuirea familiei în caz de colaps al regimului. Mostafa, Masoud și Meysam: ceilalți trei fii ocupă poziții cheie în aparatul de propagandă și de informații. Aceștia sunt sub protecție maximă, existând zvonuri că unii membri ai familiei extinse ar fi fost mutați preventiv în locații sigure din afara Teheranului sau chiar în țări aliate (cum ar fi Siria sau Rusia) înainte de începerea bombardamentelor. În contextul atacurilor masive asupra Iranului din 28 februarie 2026, situația din Dubai a devenit extrem de tensionată.
Au fost raportate explozii care au vizat zone strategice și turistice, într-un posibil act de represalii iraniene împotriva aliaților Statelor Unite din Golf. Cele mai recente informații indică o explozie majoră în zona hotelului Atlantis The Royal, situat pe insula Palm Jumeirah. Potrivit relatărilor din presa internațională, inclusiv Al Jazeera și Reuters, ar fi fost vorba despre un atac cu drone kamikaze, posibil lansate din zona coastei iraniene sau de pe ambarcațiuni aflate în Golf. Surse locale vorbesc despre zeci de răniți, majoritatea turiști străini. Fațada de sticlă a complexului hotelier ar fi suferit avarii semnificative, iar panica s-a extins rapid în întreaga zonă turistică. Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au intervenit imediat, izolând perimetrul și activând procedurile de urgență. În paralel, au existat raportări despre deflagrații și în zona Business Bay, aproape de Burj Khalifa. Sistemele de apărare aeriană ale Emiratelor — inclusiv bateriile THAAD și Patriot — ar fi interceptat mai multe rachete deasupra orașului. Cu toate acestea, resturile căzute au provocat incendii la nivelul solului și daune structurale unor clădiri de tip hotel-apartament. Alegerea Dubai ca țintă nu este întâmplătoare. Iranul a avertizat oficial că orice stat care pune la dispoziție spațiul aerian sau baze militare pentru „agresiunea americană” va deveni o țintă legitimă. Dubai este un hub financiar global și găzduiește un număr semnificativ de cetățeni americani și europeni. Un atac asupra unui hotel de lux are o puternică încărcătură simbolică și economică: lovește în turism, în percepția de siguranță și în imaginea de stabilitate a Emiratelor. Dacă aceste atacuri se confirmă la amploarea raportată, ele marchează o escaladare periculoasă, prin mutarea confruntării directe în centre urbane civile majore din Golf.
Ce s-a întâmplat cu săptămâni în urmă la Washington?
Ultima vizită a lui Benjamin Netanyahu la Washington, pe 11 februarie 2026, nu a avut nimic dintr-o deplasare ceremonială. A fost o misiune de lucru, calibrată milimetric, cu o echipă restrânsă și cu agendă strict tehnică. Premierul israelian a evitat deliberat imaginea unei „vizite de stat” cu fast și declarații grandioase. În schimb, a optat pentru o formulă compactă, axată pe securitate și informații sensibile. În delegația sa s-au regăsit general-maiorul Roman Gofman, secretarul militar al prim-ministrului, responsabil cu prezentarea datelor operative și a evaluărilor tactice privind mișcările iraniene; Gil Reich, șeful interimar al Consiliului Național de Securitate al Israelului, coordonatorul arhitecturii strategice pe termen lung; și Yechiel Leiter, ambasadorul Israelului în SUA, implicat în pregătirea și gestionarea contactelor politice. Mesajul transmis prin această formulă a fost clar: prioritatea absolută o reprezintă dosarele de intelligence și opțiunile concrete de acțiune, nu diplomația simbolică. La Washington, Netanyahu a discutat direct cu nucleul dur al administrației lui Donald Trump. Întâlnirea centrală a avut loc în Biroul Oval cu Donald Trump, într-un moment în care negocierile indirecte cu Teheranul se aflau într-o fază sensibilă. Separat, premierul israelian a avut discuții cu Marco Rubio, secretarul de stat, inclusiv pe tema aderării Israelului la „Consiliul Păcii” (Gaza Board of Peace), o inițiativă susținută de Casa Albă. În paralel, Steve Witkoff, emisarul special pentru Orientul Mijlociu și unul dintre canalele-cheie în dialogul cu Iranul, a fost implicat în consultările strategice. Jared Kushner, deși fără funcție oficială în actuala administrație, a participat la discuții private la Blair House, rămânând o voce influentă în arhitectura informală a dosarului regional. Pe scurt, vizita din 11 februarie nu a fost despre imagine. A fost despre influențarea unei decizii strategice majore, înainte ca ea să devină ireversibilă.
Ce urmărește Tel-Avivul?
Israelul urmărește trei obiective clare: întârzierea programului nuclear; reducerea capacității de lovire la distanță a Iranului; menținerea inițiativei strategice fără declanșarea unui război regional deschis; schimbarea regimului. Este o strategie de echilibru foarte fin. Dacă presiunea este prea mică, Iranul avansează. Dacă este prea mare, riscul de conflict generalizat crește. Întrebarea reală nu este dacă Israelul poate lovi aceste ținte, ci cât timp poate menține această „zonă gri” fără ca situația să scape de sub control. Cum răspunde Iranul? Atacuri cu rachete balistice și drone lansate direct de pe teritoriul său spre bazele militare ale SUA din Golf. Prin mobilizarea „Axei de Rezistență” (grupările aliate din Liban, Irak și Yemen). Prin închiderea Strâmtorii Ormuz, ceea ce afectează grav prețul petrolului la nivel mondial. Escaladarea militară din Orientul Mijlociu a provocat reacții imediate pe piețele internaționale de energie. Investitorii au intrat în alertă, iar cotațiile petrolului au crescut accelerat pe fondul temerilor legate de o posibilă întrerupere a livrărilor din regiune.
De ce cresc prețurile?
Piața reacționează la trei riscuri majore. Primul este legat de Strâmtoarea Ormuz, punct strategic prin care tranzitează aproximativ 20% din consumul global de petrol. Iranul a amenințat în repetate rânduri că ar putea bloca această rută maritimă în cazul unui conflict major. Un blocaj real ar putea trimite prețurile spre 150 sau chiar 200 de dolari pe baril, potrivit scenariilor de risc din piețe. Al doilea risc vizează infrastructura energetică din Golf. Investitorii se tem că rachetele iraniene ar putea lovi rafinării și terminale de export din Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite, state esențiale pentru echilibrul ofertei globale de țiței. Al treilea factor este așa-numita „primă de risc geopolitic”. Chiar dacă livrările nu sunt întrerupte în mod concret, traderii cumpără anticipativ pentru a se proteja, ceea ce împinge artificial prețurile în sus. Ce face Uniunea Europeană?
Decizia Uniunii Europene din 29 ianuarie 2026 de a include Gardienii Revoluției Islamice (IRGC) pe lista organizațiilor teroriste a declanșat o reacție rapidă și calculată din partea Teheranului. Autoritățile iraniene au invocat „principiul reciprocității”, transformând disputa juridică într-o confruntare politică directă cu blocul european. Pe 1 februarie 2026, președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a anunțat oficial că toate armatele statelor membre UE sunt considerate „grupări teroriste” de către Republica Islamică. Mesajul nu a fost doar simbolic. El a fost consolidat pe 21 februarie, când Ministerul de Externe de la Teheran a precizat că desemnarea vizează în mod special forțele navale și aeriene ale țărilor europene — exact acele componente militare prezente activ în misiuni din Orientul Mijlociu și în operațiuni de securitate maritimă. Așa că scutul de la Deveselu este o valoare la ora actuală România situându-se alături de celelalte state din Estul Europe la granița rachetelor iraniene. Vom fi sau nu atacați Deveselul are importanța sa strategică. Liderii celor mai mari trei puteri europene — Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Keir Starmer — au emis o declarație comună rară prin care au dorit să clarifice poziția Europei în actuala criză.
Mesajul central este unul fără echivoc: Franța, Germania și Marea Britanie nu au participat la atacurile împotriva Iranului și nu au fost parte a operațiunii militare lansate de SUA și Israel. Cei trei lideri au făcut apel la reluarea urgentă a negocierilor diplomatice, subliniind că „poporul iranian trebuie lăsat să își decidă singur viitorul”. În același timp, au condamnat ferm represaliile iraniene, în special atacurile cu rachete și drone asupra bazelor aliate și a statelor vecine din Golf. Premierul britanic a confirmat că avioane Typhoon ale Royal Air Force au decolat din baze situate în Cipru și Qatar. Rolul lor este unul strict defensiv: interceptarea și doborârea rachetelor și dronelor iraniene care se îndreaptă spre Israel sau spre baze unde sunt staționați militari britanici. Londra subliniază că aceste misiuni nu vizează teritoriul iranian. Pe lângă componenta aeriană, Marea Britanie a trimis întăriri — sisteme radar și antiaeriene — pentru protejarea statelor din Golf, în special Bahrain și Emiratele Arabe Unite, care se află sub presiunea atacurilor iraniene de represalii. Un punct sensibil al actualei crize îl reprezintă refuzul lui Keir Starmer de a permite utilizarea bazelor britanice din Diego Garcia și RAF Fairford pentru lansarea bombardierelor B-52 americane către Iran, la solicitarea președintelui Donald Trump. Decizia marchează o limită clară: sprijin pentru apărarea aliaților, dar nu implicare directă în bombardamente asupra Iranului. Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a anunțat că rețeaua consulară europeană este mobilizată pentru a ajuta cetățenii UE să părăsească Iranul și zonele de risc. De asemenea personalul non-esențial al UE din regiune a fost deja retras iar Misiunea Aspides a primit ordinul ca navele europene din Marea Roșie să intre în stare de alertă maximă pentru a proteja coridoarele maritime de eventuale atacuri ale grupărilor pro-iraniene (Houthi).
Criză internă și revoltă de masă
Conflictul extern se suprapune peste o criză internă profundă. Regimul de la Teheran se confruntă cu proteste de amploare, izbucnite la sfârșitul anului 2025 pe fondul colapsului economic și al inflației record. Estimările vorbesc despre peste 5 milioane de persoane care au participat la manifestații în ultimele luni. Mișcarea, inițial economică, a devenit una politică, cu revendicări directe privind schimbarea regimului. Bilanțul victimelor în rândul protestatarilor rămâne neclar, dar surse din exil indică cifre cuprinse între 7.000 și peste 30.000 de morți în urma intervențiilor forțelor de securitate. În prezent, conectivitatea la internet în Iran ar fi scăzut la aproximativ 4%, autoritățile încercând să limiteze comunicarea între protestatari și accesul la informații externe.
Context diplomatic exploziv
Escaladarea are loc la doar două zile după eșecul negocierilor de la Geneva dintre Washington și Teheran privind programul nuclear iranian. Administrația americană a cerut demantelarea completă a instalațiilor nucleare și predarea uraniului îmbogățit, condiții respinse categoric de autoritățile iraniene. În acest moment, Iranul se află simultan într-un conflict militar extern și într-o confruntare internă majoră. Orice nou incident – fie o lovitură asupra infrastructurii energetice, fie o escaladare directă între marile puteri – poate transforma această criză într-un conflict regional de amploare. Iranul traversează unul dintre cele mai periculoase momente din istoria sa recentă. În doar 24 de ore, țara a trecut de la tensiuni diplomatice severe la conflict militar deschis, în timp ce pe plan intern regimul se confruntă cu o revoltă de proporții.
Post Scriptum: Codul oficial ales de Statele Unite și aliații săi pentru intervenția militară declanșată la 28 februarie 2026 este „Operation Epic Fury” (Operațiunea Furia Epică). Denumirea a fost comunicată public de Pentagon și de United States Central Command imediat după primele lovituri aeriene asupra Teheran. Alegerea numelui nu este întâmplătoare. În tradiția militară americană, titlurile operațiunilor sunt concepute pentru a transmite un mesaj strategic atât adversarului, cât și opiniei publice. „Epic” sugerează amploarea intervenției — implicarea portavioanelor, a bombardierelor invizibile B-2 și a capabilităților cibernetice — dar și ambiția de a produce un impact istoric asupra echilibrului de putere din Orientul Mijlociu. Termenul evocă dimensiunea, dramatismul și caracterul decisiv al acțiunii. „Fury” indică un răspuns puternic și copleșitor la adresa regimului de la Teheran. Este un cuvânt asociat frecvent retoricii administrației Donald Trump, unde proiecția forței și descurajarea prin demonstrație de putere ocupă un loc central. Mesajul implicit este acela al unei reacții fără ambiguități. Denumirile diferă însă în funcție de perspectiva fiecărei tabere. În Israel, armata — Israel Defense Forces — și presa folosesc uneori un cod distinct pentru propria componentă a misiunii, precum „Scutul de Fier 2026” sau „Zori de Zi asupra Persiei”, formulări care pun accent pe apărare și inițiativă strategică. În Iran, televiziunea de stat din Teheran prezintă confruntarea sub titluri precum „Marea Rezistență” sau „Operațiunea Răspunsul Sacru”, încercând să mobilizeze populația și să construiască o narațiune de legitimare în fața unui atac extern. În media internațională circulă etichete mai dramatice, precum „Al Treilea Război din Golf” sau „Conflictul SUA–Iran 2026”, formulări care amplifică percepția unei crize globale. Deși „Operation Epic Fury” este numele oficial sub care americanii coordonează atacul, NATO și Uniunea Europeană au evitat să adopte această titulatură, preferând expresia mai neutră „criză de securitate regională”. Diferența de limbaj reflectă nu doar prudență diplomatică, ci și distanțare politică față de escaladarea militară (va urma).
