
1. Un hapciupalitic a dat cu jet galben pe scenă. La Arenele Romane. Se poate și mai mult. Adică să spună avocatul lui că a fost o chestie făcută cu AI. Și să întrebe ”ați recoltat sumarul de urină? Aaaa, s-a pierdut jetul de mijloc? Înseamnă că fapta nu există!” Bătrânii care spun ”ce-a ajuns muzica, într-o țară în care urcau pe scenă Dan Spătaru și Angela Similea” au norocul că literatura a devenit o chestie ”nișată” și n-au aflat dumnealor ce s-a întâmplat la Premiile Goncourt. Avea șanse să câștige un domn care și-ar fi scris cu AI cartea nominalizată în prestigiosul concurs. Încă se discută dacă e adevărat sau nu, dar important e că au crescut vânzările romanului. Pe 13 noiembrie 2018 am scris în ”Național” că o să cred într-o lansare de carte atunci când un critic invitat să prezinte va spune ”dom’le, io am venit aici ca să vă avertizez că scriitoriciul ăsta e un panaramez, un ambițios fără talent!” Eram un romantic agresiv și cu plăpânde idei de ”marketing”. Cântăcioșii sunt doar agresivi și n-au idei, ci instincte. Iar instinctele se transformă în fapte și arta în pampers când organismul elimină ceva pe bază de prostie sau de prostată.
2. Lumânările aprinse de georgiști pentru C.T. Popescu intră în aceeași categorie. Cum să-i dorești moartea unui cetățean căruia ar trebui să îi dorești sănătate și putere de ”creație” (ghilimelele stau perfect aici), ca să ne distreze în continuare? Dar lumânările astea au un precedent. Ați uitat de marionetele spânzurate în Piața Victoriei? Manechine în zeghe – Dragnea, Tăriceanu și nu mai știu cine. Iar presa aservită povestea că marionetele ”sunt manifestări artistice” și că ”protestul a fost pașnic”. Fără îndoială. Dacă strigi ”cine nu sare ia condamnare!” nu îți ameninți doar dușmanul. Ești atât de pașnic încât îl ameninți și pe ăla de lângă tine, pe care s-ar putea să-l doară un picior și nu poate să sară ca Dudu Georgescu la cap, ca Iolanda Balaș peste ștachetă sau ca useriștii peste bibliotecile necitite.
3. Nicușor i-a luat și el apărarea lui C.T. Popescu. Gest superb, fiindcă era loc și de un gest necugetat. Putea să-l desemneze premier. Cred că ar fi fost puțin mai bun decât Burleanu la FRF.
4. În 1990 erau feseniștii și antifeseniștii. Azi, dacă nu ești cu useriștii sau cu suveraniștii, impetuoșii din ambele părți te acuză că ești cu hoții. Îmi pare foarte rău că frații apăruți în politică după Colectiv se ceartă în halul ăsta și râd singur amintindu-mi de vremurile în care românii erau împărțiți între J.R. și Bobby.

