În România anului 2026, democrația are un nou sport național: numărătoarea inversă până la următoarea ședință CCR. De data aceasta, miza a fost una uriașă, dar nu pentru omul de rând, împovărat de facturi și taxe, ci pentru gloata USR-istă și premierul care a jurat să rămână șeful Guvernului chiar dacă toată țara e împotriva lui. Mandatul lui Dominic Fritz și credibilitatea unei instituții a cărei coloană vertebrală a fost fracturată la ordinul/interesele „Sistemuluui” s-au aflat în joc, un joc pe care Ilie Bolojan a încercat să-l câștige la masa verde, nu pe teren.
Înainte ca CCR să dea verdictul, întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu a ridicat la fileu o întrebare pe care niciun comunicat oficial nu o poate băga sub preș: ce caută un premier direct interesat de soarta unei legi la aceeași masă cu judecătorul care urma să o analizeze?
S-au crezut șmecheri, dar…
Dacă la unii trebuia să fie o ședință banală de la Curtea Constituțională, o simplă formalitate, cum ar spune francezii, la noi s-a transformat într-un „comedy show”, cu personaje demne de Oscar, cu tăceri complice și acuze aruncate de-a valma, cu un președinte al Curții care a uitat să-și verifice agenda, că atribuțiile oricum nu și le mai cunoaște.
De ce? Pentru că vineri, la ora prânzului, în biroul președintelui Senatului (gol, pentru că locatarul de drept era la Cluj), s-au întâlnit doi oameni care, teoretic, nu ar fi trebuit deloc să stea față în față: șefa Curții Constituționale și premierul interimar al României. S-au văzut noaptea, ca hoții? Nu! A fost ziua în amiaza mare, la Parlament, sub ochii întregii lumi. Pentru că în România „pro-europeană” respectul față de lege este un moft, ei bine, nici n-au simțit nevoia să se ascundă!
Prinși în fapt, ambii au ieșit la atac spunând că subiectul dezbătut a fost strict administrativ. Poate spațiul de birouri? Poate parcarea? Poate câte scaune mai încap în sala de ședințe?
CCR a declarat constituțional amendamentul care înseamnă, practic, încetarea mandatului lui Fritz, dar scandalul nu se termină aici. Abia acum începe!
Fritz și USR, în fibrilații
Legea ANI a intrat luni în ședința CCR îmbrăcată în două amendamente, ca doi frați vitregi crescuți în familii diferite: „amendamentul Fritz”, cu naș un senator PSD, și „amendamentul Mirabela”, opera AUR.
Primul e foarte simplu – oricine a fost găsit definitiv în conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a legii își pierde mandatul în 30 de zile; o formulare care pentru Dominic Fritz înseamnă „cartonașul roșu”, primarul Timișoarei fiind găsit vinovat de ÎCCJ pe 18 iunie (incompatibilitate!). Al doilea amendament cerea ca partenerii de viață ai demnitarilor – cum, din întâmplare, se nimerește a fi partenera președintelui Nicușor Dan – să-și declare averea.
După o săpuneală zdravănă la adresa șefei Curții – judecătorii CCR au simțit nevoie să schimbe raportorul dosarului și au dat dosarul pe mâna UDMR-istului Csaba Asztalos -, CCR a tranșat ambele amendamente: Fritz pierde funcția de primar, dar Mirabela rămâne cu onoarea nepătată, pardon, cu averea intactă, adică neatinsă de ochii curioșilor.
Dacă vă întrebați de ce s-au temut atât de tare USR-iștii de modificările din Legea ANI, de ce au făcut atâta tam-tam, de ce atâta presiune și atâtea combinății, răspunsul e simplu: pentru că, în forma actuală, „ANI” scoate la iveală averile ascunse pe numele „terților”.
Să traducem, pentru cei care nu sunt familiarizați cu jocurile „sălvătoriștilor”: dacă un demnitar USR-ist a strâns avere, dar a pus-o pe numele mătușii, al soției sau l-a transferat în contul unei ONG-fantomă, legea asta l-ar fi dat de gol. Nu s-ar mai fi putut ascunde în spatele unor prestații de fațadă.
Gloata progresistă, pusă pe căpușat România încă de la începutul pandemiei, a început să facă bani la nivel „gros”, cum spun șmecherii. Și ce bani! Tun după tun, contract după contract, firmă după firmă. S-au îmbogățit pe spinarea statului, pe spinarea românilor, iar acum, când cineva încearcă să scoată la lumină această mizerie, ei țipă că este neconstituțional și antidemocratic, că reprezintă un atac la statul de drept.
Hai să fim serioși! Ei nu apără statul de drept, ci își apără propria piele. Nu democrația o salvează, ci propriile lor averi.
Cine a câștigat, de fapt
La finalul zilei, România are o singură certitudine: indiferent cine pierde și cine câștigă pe hârtie, adevărul e același – justiția constituțională din România se negociază, la nevoie, într-un birou cu draperiile trase, fără camere de filmat, între doi oameni care nu au, aparent, absolut nimic de discutat.
Aceasta este cea mai gravă consecință a scandalui: nu pierderea mandatului lui Dominic Fritz (mulți timișoreni își freacă mâinile de bucurie!), ci dinamitarea încrederii oamenilor în instituțiile care trebuie să arbitreze astfel de conflicte.
