Mult timp, Ilie Bolojan ne-a fost vândut drept omul serios, tehnocratul tăcut, administratorul care nu face politică, „el e pe treabă”. Un fel de funcționar-model, ridicat la rang de salvator național, așa vorbeau televiziunile de casă, în special trustul UM24. Doar că, încet-încet, scheleții din dulapul acestui parvenit cu mănuși albe încep să cadă, iar zgomotul lor nu mai poate fi acoperit nici de aplauzele ambasadelor, nici de tăcerea convenabilă a câtorva „grei” din conducerea PNL.
Duminică seară, Hubert Thuma a ieșit în față, nemaisuportând fățărnicia și falsitatea unor colegi. Declarațiile lui, făcute apăsat, asumat, în prime-time, nu sunt simple reglări de conturi interne, ci reprezintă radiografia unui mod de a face politică. Iar acela este modelul duplicitar, intrigant, calculat până la cinism.
Bolojan, candidatul care nu candidează, dar decide
Așa am aflat și noi că, în vara lui 2024, când PNL se pregătea de alegerile prezidențiale, Ilie Bolojan a fost invitat să intre în cursă. Avea sondaje, avea partidul în spate, avea aura administratorului eficient. A refuzat și nu pentru că n-ar fi vrut puterea, ci pentru că nu era momentul, încă mai avea de croșetat pânza acaparării puterii totale.
Bolojan nu a vrut să candideze, dar, în schimb, a venit cu „soluții”: Mircea Geoană și/sau Elena Lasconi. Adică, un fost președinte PSD și șefa USR, candidatul rețelei soroșiste, la acel moment (mă rog, cel puțin așa credea ea, că are sprijin). Pentru PNL, cu sprijin de la PNL, a zis Bolojan.
Aici nu mai vorbim despre strategie, ci putem spune că a fost vorba direct de dezintegrare deliberată. A cui? A unui lider care, în loc să-și întărească partidul, îl împinge spre dizolvare doctrinară. Ilie Bolojan, prin manevra asta, le-a arătat liberalilor că el nu crede în PNL ca proiect politic, ci îl tratează ca pe un vehicul temporar, bun de folosit până la destinația finală.
USR-izarea PNL-ului nu este o figură de stil, ci un proces, iar Hubert Thuma a tras semnalul de alarmă la momentul potrivit. În toată această poveste, Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal, nu este martor la UZR-izarea PNL, ci arhitectul acestei mișcări periculoase.
Cazul Crin Antonescu este definitoriu pentru cum s-a schimbat conducerea în partid și pe mâinile cum a încăput formațiunea Brătienilor. Oficial, candidat, neoficial, ținut pe loc. Antonescu a fost sabotat prin tăcere, prin ambiguitate, prin zvonuri lăsate să curgă strategic, spune Thuma. Cât timp în spațiul public se repeta obsesiv că „adevăratul candidat va fi Bolojan”, „reformatorul” de la Oradea tăcea mâlc și nu se sinchisea să dezmintă „zvonurile”, nici măcar formal, nici măcar din politețe politică. Pur și simplu, a lăsat lucrurile să plutească și a procedat așa pentru că îi convenea.
Rezultatul? Crin Antonescu a intrat în campanie fără precampanie, fără susținere reală, fără partidul mobilizat în sprijinul său. Iar „oamenii lui Bolojan”, cei care astăzi sunt lipiți de premier ca timbrul de plic, au lipsit cu desăvârșire din teren.
La mijloc nu a fost nicio neglijență, ci direct trădare politică și realizată cu zâmbetul pe buze.
Omul cu două fețe și o singură direcție
Astăzi, Ilie Bolojan este premier, dar nu prin votul poporului, nu printr-un proiect validat de români. L-a adus în fotoliul de la Palatul Victoria un complex de conjuncturi, tăceri și sprijin extern. Și, odată ajuns în vârf, face exact ce știe mai bine: își securizează poziția și își pregătește următorul pas.
În timp ce românii stau la coadă să-și plătească birurile mărite, Guvernul Bolojan deschide larg porțile pentru multinaționale. În timp ce partidele din coaliție fierb, premierul mimează calmul și aruncă responsabilitatea în curtea altora. Iar când vocile critice cresc, apar – ce coincidență! – anchetele, dosarele, presiunile. „Sistemul” lucrează, dar e absolut întâmplător, desigur!
Întrebarea nu este dacă Bolojan mai are susținere în partid. Întrebarea este cât timp îl mai țin ambasadele în brațe. Și, bineînțeles, cât timp mai acceptă PSD, prin Sorin Grindeanu, să joace rolul de paravan. Pentru că, fără voturile social-democraților, Guvernul Bolojan nu rezistă nici 24 de ore. Restul e PR.
Ilie Bolojan nu mai e demult administratorul onest din Oradea, s-a transformat într-un politician versat, care știe să aștepte, să lovească indirect, să lase pe alții să cadă. Un om care n-a vrut să candideze atunci când partidul avea nevoie de el, dar care n-a ezitat să decidă cine să fie sacrificat. La cum se înmulțesc vocile critice, devine tot mai clar că premierul actual este problema, nu soluția.
Din păcate, România plătește prețul unui lider care a urcat în funcții nu prin vot, ci prin intrigi. Dar, ca orice parvenit ajuns prea sus, riscă să cadă exact din locul pe care l-a construit cu atâta migală.
