Ultima Oră
ȘtiriSocial

Criză în sistemul public de Sănătate. Grevă generală în sute de spitale din România. Sindicaliștii Sanitas, nemulțumiți de Legea Salarizării

Jurnalist Social și Actualitate 4 min de citire
Publicat la:

Sanitas a declanșat marți, 28 iulie, greva generală în peste 400 de unități sanitare din țară, în semn de protest față de proiectul noii legi a salarizării, despre care reprezentanţii federaţiei spun că perpetuează inechităţi salariale între diferite categorii profesionale din sistem. Spitalele vor asigura doar urgențele și cel puțin o treime din activitatea obișnuită. Consultațiile, investigațiile și intervențiile medicale care nu reprezintă urgențe ar putea fi reprogramate.

Greva este pe perioadă nedeterminată și a început după ce și negocierile de la Palatul Cotroceni, de luni, au eșuat.

Mesajul liderului Sanitas: „Nu este un demers ușor! Știu că există presiuni și încercări de intimidare”

„Dragi colegi, începând de astăzi suntem în grevă. Împreună! Ceea ce cerem noi politicului nu sunt privilegii. Cerem responsabilitate față de oamenii care muncesc și față de pacienți. Cerem să înțeleagă faptul că Sănătatea nu se conduce împotriva oamenilor care o țin în picioare.

Nu este un demers ușor! Știu că există presiuni și încercări de intimidare. Dar mai știu ceva: suntem mulți și suntem împreună. În această perioadă să nu uităm cine suntem și câtă forță avem atunci când nu ne lăsăm dezbinați. Aveți încredere unii în ceilalți. Eu am încredere în voi. Rămânem uniți”, a transmis Iulian Pope, președintele Sanitas, marți dimineață, 28 iulie, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Federației.

Ce se întâmplă cu pacienții

Pe durata grevei generale, vor fi tratate cazurile grave și vor fi asigurate intervențiile chirurgicale și investigațiile de urgență. Consultațiile și investigațiile medicale care nu reprezintă urgențe vor fi reprogramate.

Discuțiile ce au avut loc luni la Palatul Cotroceni nu i-au convins pe reprezentanții Federației Sanitas să renunțe la protest. Sindicaliștii acuză Executivul că proiectul noii Legi a salarizării a fost elaborat fără consultări reale și susțin că aplicarea acestuia ar provoca pierderi semnificative de venituri pentru angajații din sistemul de Sănătate. „Federația SANITAS a fost invitată astăzi, 27 iulie 2026, la o întâlnire de lucru având ca subiecte greva generală și revendicările care au generat-o. Discuția a fost mediată de domnul Radu Burnete, consilier prezidențial, în prezența ministrului interimar al Muncii și a ministrului interimar al Sănătății.

În cadrul acestei întâlniri am reiterat faptul că sistemul sanitar are nevoie astăzi de măsuri urgente pentru a putea avea grijă de pacienți așa cum merită cu adevărat. I-am prezentat domnului Radu Burnete revendicările grevei generale și motivele care ne-au împins la această decizie. Am menționat inclusiv faptul că guvernul interimar a ignorat orice formă de dialog social, iar Ministerul Muncii ne-a invitat la o discuție abia după ce Curtea de Apel a hotărât suspendarea demersurilor guvernamentale privind proiectul legii salarizării.

Reprezentantul Administrației Prezidențiale a fost de acord că revendicările Sanitas sunt corecte, argumentate și necesare pentru ieșirea din criză a sistemului de sănătate, însă decizia finală va aparține partidelor parlamentare. Forma finală a legii salarizării va fi decisă în Parlamentul României, motiv pentru care Federația Sanitas se va concentra, în perioada următoare, pe dialogul cu partidele parlamentare”, a transmis Sanitas, luni seară, 27 iulie.

Sindicaliștii Sanitas au acuzat presiuni asupra angajaților din spitale, înaintea declanșării grevei generale

Cu câteva ore înainte, sindicaliștii Sanitas au acuzat presiuni asupra angajaților din spitale, înaintea declanșării grevei generale. „Federația SANITAS a primit informații din spitale potrivit cărora conducerile unor instituții solicită liste cu numele salariaților care și-au exprimat acordul pentru participarea la grevă, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă ale acestora încă de astăzi, luni, 27 iulie.

Considerăm că asemenea demersuri, făcute înainte de declanșarea efectivă a grevei, pot fi interpretate drept instrumente de presiune și intimidare a angajaților care și-au exercitat un drept recunoscut de lege”, au semnalat reprezentanții Federației sindicale, într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook.

Federația a cerut Guvernului interimar condus de Ilie Bolojan să deblocheze urgent angajările din sistemul public de sănătate și să renunțe la măsurile care reduc veniturile angajaților. Sindicaliștii au menționat că spitalele se confruntă cu un deficit de peste 30.000 de posturi. „În spitale, deficitul de personal nu este un număr într-un tabel. Înseamnă ture tot mai greu de acoperit, suprasolicitare, epuizare și mai puțin timp pentru fiecare pacient.
Opriți reducerea veniturilor! Nu poți cere servicii publice de calitate de la oameni cărora le reduci veniturile, în timp ce le crești volumul de muncă și responsabilitatea. Nu transformați reforma într-un program de demolare a sănătății publice!”, au mai transmis sindicaliștii.

Greva generală a început la opt zile după greva de avertisment de două ore, din 20 iulie, ce a avut loc în sute de spitale din țară.

Mica publicitate