
De luni de zile, autoritățile vorbesc despre renașterea industriei românești de apărare. Despre parteneriatul strategic cu Rheinmetall, investiții, securitate națională, capacități industriale și relansarea unei platforme care ar trebui să conteze enorm pentru România. În teren, însă, realitatea arată altfel.
La PIROCHIM Victoria, nu s-a mișcat nimic esențial pentru ridicarea noii fabrici. Nici măcar nu s-a înfipt cazmaua, dar banii publici au început deja să circule.
Dar nu înspre capacități de producție, investiții reale și repornirea unei companii strategice. Ci spre contracte, consultanțe, pază, servicii auxiliare și firme agreate.
Așa cum semnalam cu câteva luni în urmă, ceea ce se întâmplă la PIROCHIM Victoria sub conducerea lui Bârsan Ioan nu mai poate fi tratat ca o simplă problemă administrativă. Vorbim deja despre o rețea de interese documentată instalată în jurul unei companii de stat de unde sunt date cu dedicație contracte pe bani publici și unde găsim inclusiv încercări ulterioare de acoperire a urmelor.
În centrul acestei povești apar nume deja cunoscute în zona băieților deștepți din energie. Neagoe Robert, asociat cu zona Arelco, unde energia cumpărată și revândută de la Hidroelectrica a fost ani de zile o afacere profitabilă. Alături de el apare Goronescu Ștefan, pupilul său, reprofilat între timp pe zona gazelor, cu relații comerciale în jurul Romgaz. Aceiași oameni care au înțeles demult că marile companii de stat pot fi transformate în surse constante de contracte, comisioane și consultanță.
La PIROCHIM Victoria, acești consultanți ar fi fost prinși în contracte de consultanță de peste 5 milioane de euro.
În paralel cu aceste două personaje, apare și Dan Racoțea, patronul firmei Ultra Security, conectat politic la banii publici și intrat în joc prin contractele de pază. A început cu o sumă mai mică, dar, potrivit informațiilor noastre, pregătește un contract mult mai mare, evaluat la aproximativ 10 milioane de euro.
Aceasta este, de fapt, fotografia companiei: proiect strategic pe hârtie, bani publici în mișcare, firme agreate în jurul conducerii și o platformă industrială care rămâne, în continuare, blocată.
În decembrie 2025, chiar în prag de sărbători, la PIROCHIM se lucra intens nu la fabrica de pulberi, ci la achiziții. Achiziții pentru servicii de consultanță, pentru Neagoe, Goronescu și asociații. Achiziții pentru servicii de pază, pentru Ultra Security SRL. Proceduri care, potrivit informațiilor noastre, nu au fost publicate în prealabil pe platforma SEAP, fiind preferată o procedură internă de achiziție.
În februarie 2026, aceste acțiuni de drenare a banului public au fost expuse de noi într-un articol de investigații.
După apariția informațiilor în spațiul public, mai multe contracte angajate de PIROCHIM au fost, brusc, reziliate. Facturile au fost stornate și banii au început să se întoarcă în conturile companiei!
Cu alte cuvinte, ilegalitățile semnalate public au devenit greu de acoperit, iar conducerea și-a asumat riscul de a încerca să-și șteargă urmele.
Mai grav, potrivit informațiilor noastre, Bârsan Ioan ar fi implicat angajați ai PIROCHIM în demersuri menite să inducă în eroare organele de control. Ar fi fost întocmite documente interne care să creeze aparența de legalitate pentru contractele deja angajate. Aceste aspecte au ajuns inclusiv în atenția CN ROMARM SA, structura centrală sub care funcționează PIROCHIM.
Dar documentele au o calitate pe care oamenii conectați la banul public o uită frecvent: rămân.
Oricât ai încerca să cosmetizezi traseul unei achiziții, să refaci hârtii, să acoperi semnături sau să produci justificări ulterioare, cronologia nu dispare. Contractele, facturile și stornările nu dispar. Iar când banii se întorc abia după ce presa scrie, întrebarea devine inevitabilă: de ce s-au plătit, de fapt, acei bani?
Conștient că lucrurile au ieșit la suprafață, iar Consiliul de Administrație și CN ROMARM au început să se uite mai atent la ce se întâmplă în companie, Bârsan Ioan le-ar fi cerut consultanților să restituie banii încasați.
Potrivit surselor noastre, promisiunea făcută consultanților ar fi fost simplă: banii se întorc acum, procedurile se refac mai târziu, iar contractele ajung tot la cine trebuie.
Și, deloc surprinzător, comportamentul conducerii PIROCHIM nu pare să se fi schimbat.
Sursele noastre vorbesc despre presiuni constante asupra angajaților, astfel încât achizițiile companiei să fie direcționate către firme agreate. De la exploatarea lemnului de pe platforma industrială până la servicii de pază, cadastrare, xerox, listare, consumabile și alte achiziții mărunte, totul pare să aibă câștigătorii deja știuți.
În acest punct, mai apare o întrebare firească: cine este Bârsan Ioan, omul instalat la conducerea unei companii strategice a statului român?
Sursele locale îl descriu ca fiind departe de profilul pe care l-ai aștepta de la directorul general al unei companii implicate într-un proiect strategic pentru industria de apărare. Poate numai și pentru simplul fapt că dl Bârsan Ioan ar fi fost concediat anterior de la o firmă locală după ce ar fi distrus mașina de serviciu, sub influența alcoolului.
Tot despre Bârsan scriam că ar fi încercat să obțină, pe banii PIROCHIM, adică pe banii statului, un bolid de lux. A renunțat la idee abia după ce intenția a fost semnalată public.
Sâmbătă, 13 iunie 2026, în Victoria, Bârsan Ioan ar fi fost implicat într-un nou accident grav, soldat cu daună totală, de această dată cu mașina personală, un Mercedes. Iar surse din Poliție spun că accidentul s-ar fi produs, din nou, pe fondul consumului de alcool.
Ca jurnaliști putem să mergem cu întrebările și mai departe.
De unde a avut directorul PIROCHIM bani pentru un asemenea autoturism? Dacă ar fi să dăm crezare sursele noastre – care până acum nu ne-au dat motive să ne îndoim, toate informațiile lor fiind veridice – mașina ar fi fost, de fapt, un “dar de nuntă” primit de la consultanții PIROCHIM, invitați luna trecută la nunta fiicei sale. Aceiași consultanți care îl reprezintă în instanță în interes personal, în procedura privind selecția pentru funcția de director general al PIROCHIM, aflată pe rolul instanțelor.
Dacă aceste informații se confirmă oficial, nu mai vorbim doar despre management defectuos și achiziții suspecte și netransparente, ci despre o relație toxică între conducerea unei companii de stat și beneficiarii contractelor acesteia.
Este exact tipul de mecanism prin care companiile publice sunt golite din interior: directorul controlează achizițiile, firmele agreate încasează, consultanții devin sprijin personal, iar banul public este tratat ca resursă privată.
PIROCHIM Victoria ar trebui să fie o companie strategică pentru România. Ar trebui să conteze într-un moment în care Europa vorbește despre reînarmare, capacități industriale și autonomie strategică.
În schimb, compania pare capturată de o caracatiță locală și politico-economică, în care energia, gazele, paza, consultanța și influența administrativă se întâlnesc în jurul aceleiași mize: banul public.
Iar dacă autoritățile continuă să se prefacă doar că verifică, mesajul va fi simplu: în România poți bloca o companie strategică, poți direcționa contracte, poți întoarce banii doar după ce ești prins, poți reface proceduri pentru aceiași beneficiari și poți rămâne, în continuare, la conducere.
Cazul PIROCHIM Victoria nu mai este, așadar, doar despre Bârsan Ioan. Devine în schimb un nou exemplu revoltător despre felul în care statul român își lasă companiile strategice pe mâna unor rețele care nu construiesc nimic, dar facturează tot.

