Anunțul președintelui Donald Trump privind instituirea unei blocade navale în Strâmtoarea Ormuz a generat un șoc seismic pe piețele energetice globale.
După eșecul negocierilor de pace de la Islamabad, prețul petrolului a depășit pragul de 100 de dolari, iar prognozele indică o volatilitate extremă care ar putea împinge cotațiile spre maxime fără precedent.
În cazul în care blocada rămâne limitată strict la porturile iraniene, fără a opri tranzitul internațional spre țările din Golf, economiștii de la Morgan Stanley estimează că barilul va oscila între 100 și 110 dolari.
Grupul de analiză Onyx și bănci precum JPMorgan avertizează că o escaladare care ar duce la oprirea totală a traficului prin strâmtoare ar putea propulsa petrolul la 150 de dolari pe baril până în luna mai. Goldman Sachs estimează un vârf de 135 dolari într-un scenariu de risc extrem.
O eventuală lovitură asupra infrastructurii critice (Insula Kharg) sau un blocaj total de durată ar provoca o explozie a prețului spre 180-200 dolari pe baril.
Eșecul diplomatic
Negocierile de la Islamabad au eșuat deoarece Iranul a refuzat să renunțe la ambițiile nucleare, conform declarațiilor lui Trump.
Retorica militară
Trump a avertizat că Marina SUA va distruge minele iraniene și va ataca orice forță care ripostează („blown to hell”), crescând prima de risc geopolitic.
Taxele de tranzit
Blocada vizează inclusiv navele care au plătit taxe de tranzit Iranului, ceea ce complică logistica maritimă și crește costurile de asigurare.
În acest climat de incertitudine, economia globală se confruntă cu cel mai mare risc de securitate energetică din istoria modernă. Piețele din Asia (China, India, Japonia) sunt extrem de vulnerabile, fiind dependente de rutele din Golf pentru 75% din importurile lor de petrol.
Punctul de fierbere
Pentru a înțelege amploarea dezastrului, trebuie să privim cifrele. Prin Strâmtoarea Ormuz trecea zilnic 21% din consumul global de petrol. Este singura cale de ieșire pentru „aurul negru” din Arabia Saudită, Iran, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Irak. Mai mult, este artera principală pentru gazul natural lichefiat (GNL) din Qatar, esențial pentru o Europă care încearcă disperată să se decupleze de Rusia.
Cum ar trebui să reacționeze UE
Conform legislației Uniunii Europene, statele membre sunt obligate să mențină rezerve de urgență de țiței și produse derivate cu cel puțin 90 de zile de importuri nete.
Comisia Europeană, în coordonare cu Agenția Internațională pentru Energie (AIE), ar emite un ordin de eliberare a acestor rezerve pentru a calma piețele spot și a preveni penuria la benzinării.
