
Absența liderilor europeni de la summitul Donald Trump – Xi Jinping – Vladimir Putin a reaprins întrebările despre influența Uniunii Europene în afacerile internaționale.
Reuniunea trilaterală din cadrul forumului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) a adus împreună trei președinți cu o influență semnificativă asupra securității mondiale, comerțului și piețelor energetice.
Deși întâlnirea ar putea să nu producă acorduri diplomatice majore, simbolismul este semnificativ. Europa rămâne în afara unor dezabateri care implică subiecte cu consecințe directe asupra intereselor sale.
Slăbiciunile Uniunii Europene
Structura instituțională a UE este una dintre principalele explicații pentru influența sa geopolitică limitată.
Deciziile de politică externă necesită adesea acordul celor 27 de state membre, ceea ce face dificilă stabilirea unei poziții unificate atunci când interesele naționale sunt divergente, relatează Modern Diplomacy.
De asemenea, guvernele europene își păstrează un control considerabil asupra propriilor politici de apărare și securitate.
Aceste diviziuni sunt vizibile în special în relațiile cu Rusia. În timp ce guvernele din Europa de Est privesc, în general, Moscova ca pe o amenințare directă la adresa securității, alte țări europene au menținut, din punct de vedere istoric, abordări diferite în ceea ce privește dialogul și cooperarea economică.
Cheltuielile pentru apărare nu echivalează cu o armată europeană unificată
Statele membre ale UE au cheltuit împreună 418 miliarde de euro pentru apărare în 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 20% față de anul precedent, potrivit Reuters. Totuși, aceste cheltuieli nu echivalează cu o armată europeană unificată.
Forțele armate naționale rămân sub autoritatea guvernelor individuale, în timp ce apărarea colectivă europeană continuă să depindă în mare măsură de NATO și de echipamentele militare americane.
În consecință, cheltuielile substanțiale ale Europei pentru apărare nu oferă automat UE instrumentele militare și diplomatice unificate de care dispun marile puteri, precum Statele Unite și China.
De fapt, Europa se confruntă cu o întrebare strategică mai amplă privind identitatea sa internațională: dacă va continua să opereze în principal ca o putere de reglementare sau dacă va dezvolta capabilitățile politice și militare necesare pentru a exercita o influență mai mare. Deocamdată, liderii europeni nu par în stare să răspundă.

