Consiliul European de Securitate (CES), propus de Comisia Europeană, ar permite ocolirea blocajelor birocratice ale UE privind securitatea și s-ar baza pe ceea ce Ursula von der Leyen a numit un „manual de contracarare a războiului hibrid” pentru a face față ”acțiunilor ostile din zona gri”.
În primul rând, CES urmărește să ocolească impasul creat de principiul unanimității din UE prin votul cu majoritate calificată, pentru a împiedica dreptul de veto să paralizeze politica externă, notează Euronews.
În al doilea rând, Protocolul de securitate de urgență ar funcționa ca o versiune europeană a Articolului 4 din Tratatul NATO, reunind statele membre pentru a coordona răspunsurile la crize non-militare.
În al treilea rând, CES include parteneri din afara UE, precum Regatul Unit, Ucraina, Norvegia și Canada, transformând coalițiile ad-hoc într-un cadru de securitate permanent.
Obiectivul
CES ar urma să ofere un forum de gestionare a crizelor. Adică „organizarea unor reuniuni dedicate ale Consiliului UE, denumite Consiliul European de Securitate, pentru a purta discuții mai structurate despre securitate și apărare, într-un mod pe care Consiliul UE nu l-ar avea întotdeauna”, a explicat Luigi Scazzieri, analist politic senior la Institutul UE pentru Studii de Securitate.
Obiectivul este consolidarea coordonării politice în domeniul apărării și securității, precum și stabilirea unei orientări strategice pe termen lung.
De asemenea, CES ar permite membrilor să planifice și să pună în aplicare răspunsuri rapide în domeniul apărării, inclusiv în fața atacurilor militare hibride și neconvenționale.
CES nu înlocuiește NATO
CES nu are menirea de a înlocui NATO. Scazzierii a afirmat că diviziunea muncii este clară: ”În esență, NATO se ocupă de apărarea colectivă, iar acest Consiliu European de Apărare nu o va face”.
NATO gestionează apărarea militară colectivă în temeiul Articolului 5, în timp ce CES se concentrează pe amenințările din „zona gri” și pe cele hibride.
CES ar avea nevoie de capacități militare practice, inclusiv de structuri de comandă compatibile cu NATO și UE, de un buget dedicat apărării și de o forță de apărare europeană multinațională. Fără aceste resurse, ar putea lua decizii politice, dar nu ar dispune de mijloacele necesare pentru a le transpune în operațiuni militare, subliniază Steven Blockmans, director adjunct al Centrului Internațional pentru Apărare și Securitate.
