Când a ordonat invadarea Ucrainei, Vladimir Putin a lansat ceea ce trebuia să fie o operațiune tipică secolului XX. Analiștii considerau că armata rusă dispunea de avantaje copleșitoare în ceea ce privește tancurile, artileria și aviația.
Liderii politici, de la Washington până la NATO, au presupus că războiul se va încheia în câteva zile. În schimb, după patru ani – și cu peste 280.000 de victime – Rusia rămâne împotmolită pe front.
Putin nu numai că a subestimat Ucraina, dar nu a înțeles natura schimbătoare a războiului în sine
Putin nu numai că a subestimat Ucraina, dar nu a înțeles natura schimbătoare a războiului în sine, afirmă istoricul Iain MacGregor, autorul cărții ”Battle:The Moments that Transformed War from Ancient Greece to Ukraine”, într-un articol publicat de The Spectator.
Președintele rus credea că poartă un război al secolului XX, bazat pe trupe, blindate și comandă centralizată. Ucraina a demonstrat altceva: o formă de război care a îmbinat dronele, comunicațiile prin satelit, tehnologia civilă și rețelele dispersate într-un singur sistem.
Rusia planificase un câmp de luptă în care informația putea fi controlată, forțele puteau fi ascunse, iar puterea militară venea de sus în jos. Ucraina lupta pe un câmp de luptă unde informația circula instantaneu, fiecare telefon mobil era un senzor iar unitățile mici și dispersate puteau adesea reacționa mai rapid decât marile cartiere generale.
Rusia a ajuns în Ucraina cu logica militară a secolului XX. Ucraina începea să demonstreze logica militară a secolului XXI. Ceea ce a apărut în Ucraina nu a fost o singură tehnologie revoluționară, ci un mod revoluționar de a conecta tehnologiile care existau deja.
Strategii descriu acum o abordare „mozaic” a războiului: mii de componente separate, militare și civile, conectate într-un tablou operațional comun.
Ucraina nu a inventat componentele războiului din secolul XXI, dar a devenit prima națiune care le-a integrat cu succes în timpul unei invazii convenționale la scară largă.
