Primul lider occidental ajuns în capitala siriană după căderea regimului Assad. Între diplomația principiilor și diplomația contractelor.
Există vizite oficiale care se consumă în comunicate de presă și fotografii de protocol. Și există vizite care marchează începutul unei noi etape geopolitice. Deplasarea lui Emmanuel Macron la Damasc, în zilele de 7 și 8 iulie, face parte din această a doua categorie. Președintele Franței a devenit primul lider occidental care pășește în capitala Siriei după prăbușirea regimului Assad, un gest cu o puternică încărcătură simbolică pe care Parisul l-a pregătit cu atenție.
Dincolo de simboluri, însă, vizita a avut și o dimensiune mult mai pragmatică. Componența delegației spune aproape totul despre adevăratele mize ale deplasării. Alături de diplomați și consilieri politici s-au aflat reprezentanți ai unor dintre cele mai importante companii franceze din domeniul transportului maritim, energiei și infrastructurii. În Siria anului 2026, recunoașterea politică și contractele de reconstrucție merg mână în mână. Cine ajunge primul la Damasc are cele mai mari șanse să participe și la împărțirea unei piețe estimate la sute de miliarde de dolari.
Consecvența, cel mai valoros atu al Franței
Politica Franței față de Siria s-a remarcat în ultimii doi ani prin consecvență și continuitate, două caracteristici care explică rapiditatea cu care Parisul și-a consolidat relația cu noua conducere de la Damasc. Cronologia evenimentelor confirmă această abordare, Franța fiind primul mare stat occidental care a reluat contactele diplomatice și politice cu noile autorități sirieneFranța și-a redeschis ambasada la Damasc încă din decembrie 2024, la mai puțin de o lună după căderea regimului Assad. În ianuarie 2025, ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, efectua deja o vizită oficială în capitala siriană. Câteva luni mai târziu, în mai 2025, Ahmed al-Sharaa era primit la Paris, în prima sa vizită oficială într-o capitală europeană.
Abia după aceea au urmat Washingtonul și Berlinul. Parisul a fost primul care a mizat politic pe noul lider sirian și încearcă acum să transforme acel pariu într-un avantaj economic și diplomatic.
O vizită marcată și de explozii
Vizita lui Macron nu a fost lipsită de tensiuni. Marți 7 iunie 2026, dimineață, două explozii au zguduit centrul Damascului, la doar o stradă distanță de hotelul Four Seasons, unde era cazată delegația franceză. Optsprezece persoane, inclusiv patru polițiști, au fost rănite.
În momentul producerii exploziilor, Macron se îndrepta deja spre palatul prezidențial. În loc să își modifice programul, liderul francez a decis să continue toate întâlnirile planificate. Ahmed al-Sharaa a salutat ulterior gestul, prezentându-l drept o dovadă de încredere și de prietenie față de noua Sirie.
Pentru Macron, incidentul s-a transformat rapid într-un avantaj de imagine. Președintele francez știe foarte bine cât de importante sunt simbolurile în diplomație și a reușit să transforme un risc de securitate într-un mesaj politic: Franța nu se lasă intimidată și este dispusă să fie prezentă chiar și într-un mediu încă instabil.
Dincolo de fotografii, au venit și documentele
Vizita nu s-a rezumat la declarații politice. Cele două state au semnat o declarație de intenție privind returnarea către Siria a 51 de milioane de euro reprezentând active confiscate în Franța și considerate a proveni din averea acumulată ilegal de Rifaat al-Assad, unchiul fostului dictator.
În același timp, cele două țări au decis ridicarea reprezentanțelor diplomatice la rang de ambasade, cu ambasadori plenipotențiari în ambele capitale.
Din punct de vedere politic, gestul are o valoare mult mai mare decât suma în sine. Franța transmite că averea acumulată de familia Assad trebuie să contribuie la reconstrucția Siriei, transformând un dosar de justiție într-un instrument de politică externă.
Fereastra pe care Parisul încearcă să o exploateze
Calculul strategic al Franței este explicat foarte clar de surse diplomatice. În dosarele Iranului, Libanului sau conflictului din Gaza, Statele Unite au preluat aproape complet inițiativa, lăsând Europei un rol secundar. Siria reprezintă însă una dintre puținele zone unde diplomația franceză mai poate juca un rol propriu.
Donald Trump s-a poziționat drept principalul susținător internațional al lui Ahmed al-Sharaa și a eliminat cea mai mare parte a sancțiunilor americane împotriva Siriei. În schimb, Washingtonul nu a exercitat presiuni suficiente asupra Israelului pentru retragerea din teritoriile siriene ocupate după căderea regimului Assad.
Exact acest spațiu încearcă să îl ocupe Franța.
Parisul cere constant retragerea israeliană și susține că nicio reconstrucție reală nu poate avea loc fără restabilirea deplină a suveranității siriene. În plus, Franța și-a asumat deja un rol de mediator, facilitând în luna ianuarie contacte între autoritățile de la Damasc și reprezentanții forțelor kurde din nordul țării.
O relație care poartă greutatea unui secol de istorie
Relația dintre Franța și Siria nu începe odată cu această vizită.
Ea poartă în spate aproape un secol de istorie, de la mandatul francez asupra Siriei dintre 1923 și 1946, până la relația apropiată pe care Jacques Chirac a avut-o cu Bashar al-Assad înainte de ruptura produsă în 2012, când Parisul și-a închis ambasada în semn de protest față de represiunea regimului.
Totuși, istoria recentă nu oferă doar motive de optimism.
Precedentul libanez invită însă la prudență. După explozia devastatoare din portul Beirut, în august 2020, Emmanuel Macron a vizitat Libanul de două ori într-un interval foarte scurt și a încercat să impulsioneze reformele politice. Influența Franței nu s-a consolidat însă pe măsura efortului diplomatic, iar Parisul a fost ulterior marginalizat în marile negocieri regionale. Tocmai de aceea, vizita de la Damasc este privită de numeroși observatori ca un nou test pentru capacitatea Franței de a-și transforma inițiativele diplomatice în influență strategică durabilă.Cu toate acestea, influența Franței în regiune nu a crescut, iar în marile negocieri privind viitorul Libanului Parisul a fost împins în plan secund de Statele Unite și Israel.
Din acest punct de vedere, vizita la Damasc reprezintă și un test pentru Macron. Este ocazia de a demonstra că Franța poate redeveni un actor influent în Levant și nu doar un participant elegant la fotografia de familie.
Reconstrucția Siriei: o piață de peste 200 de miliarde de dolari
Potrivit Băncii Mondiale, reconstrucția Siriei va costa peste 200 de miliarde de dolari, adică de aproape zece ori produsul intern brut al țării din 2024.
În aceste condiții, forumul economic organizat după întâlnirea dintre Macron și Ahmed al-Sharaa nu a fost un simplu eveniment anexă, ci adevăratul centru de greutate al vizitei.
Cele două părți au convenit asupra unui amplu pachet de acorduri-cadru care vizează transporturile, aviația civilă, sănătatea, comerțul, sectorul bancar și infrastructura. Practic, documentele trasează direcția viitoarelor investiții franceze în Siria.
Marile companii franceze și-au ocupat deja pozițiile
Cei mai importanți investitori francezi nu au așteptat această vizită pentru a intra pe piața siriană. Rodolphe Saadé, omul de afaceri franco-libanez care conduce gigantul maritim CMA CGM și controlează postul BFM TV, semnase încă din luna mai un contract pe 30 de ani pentru dezvoltarea și operarea portului Latakia. Cu ocazia vizitei lui Macron, compania a obținut și administrarea operațiunilor de cargo aerian ale aeroportului din Damasc.
Și TotalEnergies își consolidează poziția. După memorandumul semnat în luna mai cu General Petroleum Corporation privind explorarea unui perimetru offshore din estul Mediteranei, directorul general Patrick Pouyanné a anunțat noi parteneriate pentru realizarea studiilor preliminare.
Tot Pouyanné a formulat poate cea mai interesantă observație geopolitică a întregii vizite. În opinia sa, Siria ar putea deveni un coridor energetic strategic prin care petrolul irakian să ajungă direct la Mediterana și apoi pe piețele europene, evitând Strâmtoarea Hormuz (declarația a fost relatată de AFP, preluată de agenția siriană SANA și confirmată în esență de Reuters).
Afirmația capătă o greutate aparte într-un moment în care tensiunile dintre Statele Unite și Iran transformă din nou Hormuz într-unul dintre cele mai sensibile puncte de pe harta energetică a lumii.
Cât mai înseamnă astăzi diplomația valorilor?
Rămâne însă întrebarea pe care mulți observatori o evită: cât mai contează principiile în politica externă franceză?
Parisul continuă să vorbească despre justiție de tranziție, despre investigarea crimelor comise de regimul Assad, despre un guvern reprezentativ și despre creșterea rolului femeilor în instituțiile statului. Macron și membrii delegației s-au întâlnit inclusiv cu reprezentanți ai societății civile.
În același timp însă, asupra noii conduceri siriene planează acuzații privind atacurile împotriva comunităților druze și alauite, atribuite unor grupări armate apropiate autorităților de la Damasc.
David Khalfa (codirector al Observatorului pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord din cadrul Fondation Jean-Jaurès și fondator al Atlantic Middle East Forum (AMEF), un grup de reflecție dedicat evoluțiilor geopolitice din regiune. Este frecvent invitat la BFM TV, RMC, France 24 și alte media franceze pentru analize privind Siria, Iranul, Israelul și politica externă a Franței) formulează poate cea mai lucidă concluzie: ”diplomația economică a Franței a trecut în prim-plan, în timp ce diplomația valorilor a rămas pe locul al doilea”.
Pentru Emmanuel Macron, prioritatea pare evidentă: Franța dorește să obțină o poziție cât mai avantajoasă pe piața reconstrucției Siriei. Parisul continuă să se prezinte drept protector al kurzilor și susținător al drepturilor omului, însă va trebui să demonstreze cât de departe este dispus să meargă atunci când aceste principii vor intra în conflict cu interese economice de miliarde de euro.
În urmă cu un secol, influența Franței în Siria era susținută de administrație colonială, hărți și garnizoane. Astăzi, aceeași ambiție se exprimă prin acorduri-cadru, investiții strategice și concesiuni portuare. Instrumentele s-au schimbat, însă obiectivul rămâne același: menținerea unui rol decisiv în viitorul Siriei.
