1. Cu toată înfrângerea din meciul cu Turcia, fotbalul ăsta a făcut ceva bun. Vreo cinci zile am uitat de PSD, pe care nu l-am votat niciodată, și de USR, pe care nu o voi vota niciodată. La fel cum nu voi vota AUR și pe Georgescu. Și uite așa, tot la politică ne-am întors. Anularea alegerilor din 2024 a împărțit țara la fel ca în 1990, când ne-am adus aminte abia în iunie că România ajunsese, după 20 de ani, la campionatul mondial de fotbal. Dar atunci s-a întâmplat ceva irepetabil. Nu pe teren. În societatea noastră. Am jucat al doilea meci din grupă împotriva Camerunului. Ne-a bătut cu 2-1, după ce învinseserăm – și eram atât de mândri – URSS cu 2-0. Înfrângerea din meciul cu Camerun a avut loc pe data de – țineți-vă bine! – 14 iunie 1990. Ziua în care minerii au vandalizat Bucureștiul. Așa că fotbalul a căzut pe plan secund. A fost nevoia de egalul contra Argentinei lui Maradona, campioana mondială din 1986, ca să revenim la fotbal.
2. Aveam 20 de ani în 1990, aproape toată generația mea era împotriva lui Iliescu, așa că nu o să vă mint că m-am stricat definitiv cu vreun prieten. M-am mai certat cu niște feseniste, dar ne-a trecut repede. Au fost, însă, oameni trecuți de 40 de ani, prieteni de o viață sau chiar rude, care nu s-au mai împăcat. Au murit supărați din cauza politicii. Alții s-au împăcat, dar după o jumătate de oră de discuții unul dintre ei zicea ”explică-ne tu, că te pricepi, l-ai votat pe Iliescu!” Un ziarist slab sau un bărbat cu lecturi de fetiță ar întreba ”oare a meritat?” Ce să merite, mă? A meritat pentru ăia care s-au scos în politică și în afaceri. Și atunci, și azi, și întotdeauna, categoria asta de descurcăreți s-a certat doar la televizor sau în parlament, adică acolo unde există mize.
3. Anii 2010 – 2015. Se striga ”PSD și PNL – aceeași mizerie!” Până la concluzia asta, dușmănia PSD – PNL a fost mai întinsă decât dușmănia USR – AUR. PSD și PNL au apărut la vreo 120 de ani distanță unul de celălalt. E drept, în amestecătura de după revoluție, s-au mai intersectat pe filiera fesenistă. Poate mă hazardez și îi voi supăra pe unii dacă scriu că, de prin 1992, Radu Câmpeanu părea un fel de Ion Iliescu venit de la Paris. De necontestat, însă, e că USR și AUR sunt ramuri ale aceluiași arbore cotit. Se vorbește foarte mult despre deosebirea între patriotism și naționalism. Ca să o scurtez, AUR e de un patriotism rudimentar. Iar useriștii vorbesc toată ziua despre U.E. și civilizație, dar comentariile lor de pe centurile de socializare sunt niște urări care încep, au la mijloc sau se termină cu ”mai du-te-n mândria nudistului!”. Sigur, mesajul e exprimat frust, nu cum am scris eu. USR – partid european și progresist. Londra și Parisul – distruse de progresism.
