
- Mulți useriști au făcut un cadou în avans limbii române, pe care o batjocoresc în fiecare zi pe centurile de socializare, dar o sărbătoresc și îi pun majuscule pe 31 august. Cadourile au început să curgă de la mijlocul săptămânii trecute, când Fritz a primit ce merita. De joi încoace, trotinetarii au promis că nu vor mai posta măscări pe teme politice. E foarte bine, oricum înjurau prost și în română, și în giboneza corporatistă, pentru că au citit mult pe ecrane și deloc din cărți. Și nici nu mai vin bani, fiindcă oengeurile vor intra și ele în legalitate. Adică vor fi obligate să-și declare sursele de finanțare. Despre limba română folosită de corporatiști am scris cu vreo 15 ani în urmă, într-un text cu titlul ”Am fost awardați și vom face pick-up-area soon.” Cratimele le-am pus eu, ca să-i mai salvez puțin de ridicol pe cei care salvează România închizând termocentrale.
- Știți ce îi leagă pe maneliști de intelectualii lui Băsescu, preluați de USR? Odangiii elitiști și constipați funcționează după principiul Limba și Buzunarul. Cântăcioșii și șmenarii măcar sunt simpatici și au deviza ”buzunarul meu vorbește orice limbă își dorește.”
- Dincolo de limba română, trotinetarii și-au făcut un crez din propria îndatorare bancară, dar sunt mai răi decât cămătarii. Sunt de o meschinărie inegalabilă. L-au susținut pe Nicușor în campanie și acum susțin că Nicușor le e dator. Nu le e dator. Nicușor le era ”brother from another mother” – mi-am murdărit și eu textul cu giboneza corporatistă, ca panaramezii din Generația Gadget. O mother era la Bruxelles, altă mother în Pădurea Băneasa și a treia mother zbiera ”Toți pentru justiție” în Piața Victoriei. Și acum au rămas copiii din flori ai girafei de la Antipa.
- Mai e puțin și vom avea Guvern. Fără USR. Trebuie anchetat tot ce au făcut oengiștii. Dar nu pe vremea lui Bolojan. Dacă tot sunt ei împotriva prescrierii, trebuie anchetat tot ce au făcut salamandrele oengiste și ecoanarhiștii de la Colectiv încoace.
- Useriștii pot să stea liniștiți, că vor fi reprezentați în guvern. Zilele trecute, Grindeanu condiționa nu știu ce de felul în care s-au raportat unii la Ucraina. Da, Ucraina era marea grijă a românilor.
- Dacă vreau tenis, mă uit la Wimbledon sau la Roland Garros, nu la cum joacă tenis cu drone ucrainenii și rușii. Dar ei servesc sau returnează drone și spre spectatori. Și e vorba despre niște spectatori care au plătit prea mult pentru bilete. Pe teren, în meci demonstrativ, Putin e Nadal și Zelenski e Federer. Sau invers, nu contează. Pentru că Nadal ține cu Federer și Federer ține cu Nadal. Important e să se prelungească meciul.

