
Pe fondul presiunilor tot mai mari de a restabili canalele oficiale de comunicare cu Rusia, guvernele din UE dezbat steril dacă fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, sau fostul cancelar german, Angela Merkel, ar putea reprezenta interesele blocului comunitar în fața lui Vladimir Putin.
Dar această căutare disperată a unui „mesia diplomatic” demască o Uniune incapabilă să genereze lideri contemporani credibili și blocată într-o nostalgie periculoasă. Trimiterea lui Draghi sau Merkel la Moscova ar fi interpretată de Putin drept un semnal de capitulare mascată.
Tehnocratul globalist într-o lume a forței brute
Susținătorii lui Draghi îl descriu ca pe un tactician genial, omul care „a salvat zona euro” și un respectat arhitect al politicilor economice globale. Raportul său privind competitivitatea UE a fost primit ca o biblie a reformei structurale. Însă tocmai aici rezidă marea eroare de apreciere a guvernelor europene: Draghi este un tehnocrat pur-sânge, iar Rusia nu este o problemă de lichiditate bancară sau de ajustare fiscală.
Putin înțelege doar limbajul raportului de forțe, al puterii militare și al rezistenței strategice. Profilul lui Draghi – calculat, instituțional și profund legat de elitele financiare transatlantice – este privit de Moscova cu dispreț cinic. Pentru regimul autoritar rus, un tehnocrat reprezintă slăbiciunea democrațiilor occidentale.
Merkel și fantomele trecutului
Ce se negocieze ”mămica” Merkel? O reîntoarcere la influența Kremlinului? Timp de 16 ani, drept lider de facto al UE, Merkel a ghidat politica continentală după principiul doctrinei Wandel durch Handel (schimbare prin comerț). Rezultatul? O dependență energetică catastrofală de gazul rusesc, ignorarea sistematică a avertismentelor venite din Europa de Est și finanțarea indirectă a mașinăriei de război a lui Putin.
Pentru liderul rus, Merkel nu este un negociator de temut, ci un fost partener de dialog pe care l-a dominat psihologic și politic de nenumărate ori. Reactivarea ei reprezintă o victorie simbolică a Kremlinului: validarea epocii în care Europa închidea ochii la agresiuni în schimbul confortului economic.
Mai mult, Merkel poartă responsabilitatea istorică a formatului Normandia și a acordurilor de la Minsk, mecanisme diplomatice care nu au făcut altceva decât să înghețe conflictul din Ucraina și să ofere Rusiei timpul necesar pentru a se pregăti de o invazie pe scară largă.
Să crezi că fostul cancelar german poate fi cel care rezolvă criza actuală reprezintă o formă gravă de analfabetism politic.

