Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București, a găsit soluția miraculoasă pentru exodul tinerilor. Nu salarii mai mari sau acceptul mai ușor al studenților în companii, ci o factură. Rectorul a propus, pe 10 iunie, la o conferință cu alți rectori, ca absolvenții din „domeniile prioritare” care nu rămân să muncească în țară să plătească statului costul școlarizării.
„Statul român face eforturi și acordă o finanțare destul de mare”, a spus Istudor. „Va trebui să vedem dacă nu cumva cei care nu rămân în țară să lucreze pentru economia României să plătească totuși costul școlarizării, mă gândesc.” Și a închis cu o frază care spune tot: „Nu știu dacă studenții sunt de acord, dar eu spun ce cred.”
Ce credeți domnule rector? Nu sunt de acord. Și iată de ce.
Ce sunt, de fapt, „domeniile prioritare”
Hai să lămurim un lucru din start. Domeniile declarate prioritare în învățământul superior, cele care primesc finanțare suplimentară, sunt STEM, IT și digitalizare, sănătatea și ingineria. Economia nu e pe listă, adică ASE-ul lui Istudor nu e pe listă.
Deci avem rectorul unei universități care nu intră în „domeniile prioritare” venind cu o idee despre „domeniile prioritare”. Una din două: ori vorbește despre facultăți care nu-l privesc, ori, mai probabil, logica se va extinde discret la toată lumea. Inclusiv la studentul lui de la Marketing sau de la Finanțe-Bănci. Pentru că, dacă principiul e „ai studiat pe banii statului, rămâi sau plătești”, statul nu se oprește politicos la granița Medicinei.
Cifrele pe care Nicolae Istudor uită să le pună pe masă
Aici devine interesant. În 2023-2024, taxa de licență la ASE era 4.000 de lei pe an. Pe atunci, rectorului nu i-a venit ideea asta în cap. Ciudat nu? Atunci toate taxele erau mai mici, iar el era rector și atucni.
Acum, tot sub conducerea lui, ASE-ul a scumpit taxele până la ceruri. Din toamna lui 2026, taxele de licență cresc cu sume între 1.000 și 3.000 de lei pe an. Două facultăți vor avea taxă de 10.000 de lei pentru anul I. Masterul e deja 6.500 de lei pe an. Doctoratul crește cu 5.000. În funcție de program, un student de la taxă scoate din buzunar 8.000, 9.000, 10.000 de lei anual.
Și fix omul care semnează aceste majorări ne explică acum că statul „face eforturi” și „acordă o finanțare destul de mare”. Care finanțare? A celor de la buget, pe care vrea să-i factureze dacă pleacă? Sau a celor de la taxă, care plătesc deja totul și încă li se mai și scumpește?
Nu poți să ridici taxele și să te plângi că statul investește prea mult în studenți. Ori una, ori alta.
Cum aplici, mai exact, ideea asta?
Să presupunem, de dragul discuției, că propunerea ar deveni lege. Cum o pui în practică?
Un student intră la buget. A intrat acolo pentru că a învățat și a avut notele necesare. A meritat locul, nu l-a primit cadou. Mai ia și o bursă, fiindcă bursa, prin definiție, se dă celor de la buget, celor buni. Termină trei ani de licență. Poate și doi de master. Și apoi primește o ofertă afară.
Ce faceți, domnule rector? Vine cineva de la minister și îl întreabă pe fiecare absolvent, în parte, dacă rămâne sau pleacă? Se face un sondaj? Și dacă spune că rămâne, iar peste un an se răzgândește, atunci ce? Îi trimiți factura retroactiv? Îl dai în judecată că n-a rămas în țară după ce a fost la buget, pe un loc pe care l-a câștigat pe merit?
Și ce facem cu cel care nu se hotărăște în primul an după facultate, ci după doi sau trei? Plătește și el? Care e termenul? Care e sistemul? Pentru că, deocamdată, propunerea e doar un „mă gândesc” aruncat de la microfon, fără un singur mecanism gândit până la capăt. E ușor să spui „să plătească”. E mai greu să răspunzi la întrebarea: cine garantează, după ani de studiu, cine pleacă și cine rămâne? Nimeni nu poate. Nici măcar Istudor.
Bursa de 925 de lei și ipocrizia loialității cumpărate
Partea cea mai revoltătoare e că rectorul știe exact cum stau lucrurile. În aceeași intervenție, a recunoscut că bursa de 925 de lei, adică cea socială „nu are cum să acopere” costurile unui student și că e vorba de „nerespectarea legii.” Problema e că bursele sociale pornesc de la o valoare cu peste 50% mai mică decât cea necesară, conform ANOSR. Cu alte cuvinte: legea zice că bursa trebuie să acopere costurile minime de trai, dar suma fixată nu le acoperă.
Deci scenariul propus, pe scurt, sună așa: statul îți dă o bursă care nu-ți ajunge, încălcând chiar legea pe care ar trebui s-o respecte, te lasă să te descurci cum poți pe 925 de lei, iar la final, dacă îndrăznești să pleci acolo unde munca ,,îți e plătită cum trebuie”, îți pune în brațe nota de plată pentru studii.
Nu așa ții oamenii în țară. Loialitatea nu se cumpără cu amenințarea unei datorii. Se câștigă cu condiții pentru care merită să rămâi. Tinerii nu pleacă din răutate față de România. Pleacă pentru că aici nici educația, nici cercetarea, nici cultura, nici salariile nu sunt tratate ca priorități. Iar răspunsul rectorului la această realitate nu e „hai să facem să merite să rămână”, ci „hai să-i facem să plătească dacă pleacă”. E exact reacția greșită la problema corectă.
Și, apropo, de ce acum?
Nicolae Istudor e, în aceste zile, favorit pentru funcția de ministru al Agriculturii în viitorul guvern, susținut de social-democrați, potrivit surselor din presa de specialitate. Rector la al treilea mandat, om care tocmai se pregătește să treacă din fruntea unei universități în fruntea unui minister.
Iar ideea pe care o lansează acum, fix înainte de a prelua o funcție politică, e una populistă, ușor de strigat de la tribună și imposibil de aplicat corect: „cine pleacă, plătește”. Sună bine în titluri, dar nu rezolvă nimic în realitate. Nu aduce înapoi niciun absolvent. Dar îl pune pe rector de partea „bună”, a celor care „apără banul public”, chiar dacă tot el îl ia, an de an, din buzunarul studenților prin taxe tot mai mari.
Întrebarea nu e dacă studenții sunt de acord. Ci alta, mult mai simplă: dacă tot vorbim despre cine ce datorează cui, când și-a câștigat studentul de la buget locul pe merit și poate ia și bursa DE MERIT, cine îi rămâne dator, până la urmă, statului care nu-i dă nici măcar bursa prevăzută de lege?
