
O femeie din judeţul Alba a scăpat de amendă după ce a înjurat poliţiştii pentru că instanţa a constatat că injuriile nu erau trecute explicit în procesul verbal întocmit de oamenii legii.
Incidentul a avut loc pe 28 mai 2025, potrivit Alba24. Atunci, poliţiştii au fost chemaţi pentru a aplana un conflict de pe raza localităţii Crăciunelu de Jos. Una dintre persoanele de faţă a început să adreseze injurii agenţilor, iar aceştia au întocmit un proces verbal, cu amenda aferentă de 500 de lei.
Amendată cu 500 lei pentru că a provocat un scandal în stradă
Judecătoria Blaj a decis, în data de 8 iunie 2026, anularea amenzii contravenționale de 500 de lei. Instanța a admis plângerea contravențională formulată de aceasta și a constatat existența unor deficiențe în procesul-verbal întocmit de polițiști.
Potrivit documentelor analizate de instanță, incidentul a avut loc la 28 mai 2025, când polițiștii au intervenit pentru a aplana un conflict izbucnit pe raza localității. În urma intervenției, femeia a fost amendată pentru că ar fi adresat injurii atât unor persoane aflate la fața locului, cât și agenților de poliție, scrie Alba24.
Nemulțumită de sancțiune, aceasta a contestat procesul-verbal în instanță și a solicitat anularea măsurii.
De ce a fost anulată amenda
În motivarea hotărârii, magistrații au reținut că actul de constatare nu conținea detalii referitoare la expresiile sau cuvintele considerate injurioase. Deși procesul-verbal menționa că femeia a adresat injurii, nu erau indicate concret afirmațiile care au stat la baza sancțiunii.
Judecătorii au arătat că aceasta a fost sancționată „fără însă a indica efectiv care sunt cuvintele și expresiile pe care acesta le-a adresat, pentru a se putea aprecia dacă faptele au fost de natură să lezeze demnitatea și onoarea celor de față, să producă indignarea acestora ori să tulbure ordinea și liniștea publică”, se arată în documentul citat.
Instanța a apreciat că, în lipsa acestor precizări, nu poate fi verificată în mod concret natura faptelor reținute în sarcina contravenientei.

