
Ministerul Finanțelor a înaintat propunerile pentru direcția bugetară a României. Rectificarea prevede suplimentări de miliarde de lei pentru pensii, sănătate și bugetele locale, dar și reduceri semnificative ale fondurilor alocate mai multor ministere.
Printre principalele modificări propuse se numără alocările suplimentare pentru sistemul de pensii, în contextul necesității de a asigura plata obligațiilor până la finalul anului.
Miliarde de lei în plus pentru pensii și sănătate
Asigurările sociale primesc o atenție sporită. Pentru a acoperi plățile rămase și, implicit, pentru echilibrarea unui sector împovărat de numărul crescut de pensionari, 3,47 miliarde de lei vor fi luate din bugetul de stat și mutate înspre finanțarea plăților aferente anului 2026.
Însă merită precizat că, în ceea ce privește pensiile, proiectul nu conține o prevedere referitoare la indexarea acestora începând cu anul viitor.

Și domeniul asistenței sociale este vizat de această rectificare bugetară, prin care fondurile alocate acestui palier al societății vor fi suplimentate cu aproximativ 720 de milioane de lei.
Fonduri suplimentare pentru obligațiile sociale
Totodată, bugetul Ministerului Muncii va beneficia de o suplimentare semnificativă, de 3,32 miliarde de lei, în vederea asigurării fondurilor necesare pentru buna funcționare a acestuia și acoperirea cheltuielilor din domeniul muncii și protecției sociale.
Pe lângă domeniul asigurărilor sociale, o altă categorie importantă vizată de rectificare este cea a sănătății. Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate ar urma să primească suplimentar 3,22 miliarde de lei. Sumele sunt destinate susținerii serviciilor medicale și acoperirii cheltuielilor necesare funcționării sistemului sanitar.
În același timp, bugetele locale ar urma să beneficieze de o suplimentare de 2,81 miliarde de lei. O parte importantă din aceste fonduri este destinată achitării unor plăți restante și susținerii serviciilor publice, inclusiv în domeniul social și al sănătății.
Mai multe ministere pierd fonduri
În ceea ce privește cheltuielile la nivel național, documentul prevede reducerea acestora cu aproximativ 1,2 miliarde de lei. Cu toate acestea, veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu aproximativ 4,7 miliarde de lei, ceea ce contribuie la creșterea deficitului bugetar estimat în valoare nominală.
Vor exista, în egală măsură, și tăieri bugetare. Ministerele care vor trece prin acest proces sunt Ministerul Dezvoltării, care va pierde din bugetul alocat 1,10 miliarde de lei. În plus, Ministerul Energiei trece prin aceeași ajustare, cu o scădere de 1,05 miliarde de lei. Lista este completată de Ministerul Finanțelor – Acțiuni Generale, cu o reducere de 946,9 milioane de lei, Ministerul Transporturilor, cu 563,6 milioane de lei, și Ministerul Educației, cu aproximativ 386,5 milioane de lei.
În urma acestor modificări, deficitul bugetar estimat ar urma să crească cu 3,5 miliarde de lei, până la 130,3 miliarde de lei, echivalentul a 6,2% din PIB. Astfel, deși unele cheltuieli sunt reduse, statul trebuie să gestioneze un nivel mai scăzut al veniturilor estimate și să asigure, în același timp, finanțarea obligațiilor până la sfârșitul anului.
Propunerile fac parte din proiectul rectificării bugetare, urmând ca forma finală să fie stabilită în urma procedurii de aprobare.

