
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, urmează să plece din funcție la începutul anului 2027, declanșând cursa pentru înlocuirea unuia dintre cei mai puternici factori de decizie monetară din lume.
Lagarde va demisiona pe 7 februarie, cu aproape nouă luni înainte să-și încheie mandatul, la sfârșitul lui octombrie 2027, a anunțat joi BCE.
Potrivit AFP, Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor BCE precum și pe președintele Consiliului European, António Costa, cu privire la decizia sa de a părăsi postul în februarie. Succesorul ei va fi numit de Consiliul European în conformitate cu procedura prevăzută de tratatele Uniunii Europene, iar ”procesul va fi inițiat astăzi (joi) și va continua fără întârziere, în vederea unei decizii în timp util din partea Consiliului European”, a declarat Costa. Câștigătorul va gestiona ratele dobânzilor pentru cele 21 de state membre ale zonei euro.
Succesorul favorit
Spaniolul Pablo Hernandez de Cos și olandezul Klaas Knot se află în cursa pentru funcția lui Lagarde. Economiștii chestionați de Bloomberg în octombrie consideră că De Cos, fost guvernator al Băncii Spaniei și actual director al Băncii pentru Reglementări Internaționale, este favoritul.
Zvonurile privind plecarea Chistinei Lagarde se intensificaseră. Ea refuzase în repetate rânduri să se angajeze că își va duce la bun sfârșit mandatul de opt ani. Între timp, au circulat numeroase speculații potrivit cărora ar dori să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizatorul reuniunii anuale de la Davos.
BCE a majorat costurile de împrumut în iunie și septembrie, iar piețele se așteaptă la o înăsprire suplimentară a politicii monetare.
Deși Lagarde a susținut că proiecțiile indică o revenire a inflației către țintă în jurul sfârșitului anului 2027, criticii o vor acuza că și-a încălcat promisiunile de a nu-și abandona postul atunci când „există nori la orizont”.
Înainte de Lagarde, olandezul Wim Duisenberg a fost singurul președinte care nu și-a dus la bun sfârșit mandatul complet, relatează Bloomberg.
Liderii europeni vor participa la summituri în lunile noiembrie și decembrie, în cadrul cărora vor încerca să aleagă un succesor. Pe lângă favoriți, nu poate fi exclusă o candidatură surpriză, având în vedere că însăși Lagarde a intrat în competiție abia în ultimul moment.

