Ultima Oră
ȘtiriEconomie

De ce China vrea controale mai stricte la exporturile de modele AI și cipuri

Jurnalist Analiză Geopolitică și Economică 2 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

Autoritățile de reglementare chineze iau în considerare înăsprirea controalelor asupra exporturilor de tehnologii de inteligență artificială și semiconductori, pe fondul intensificării rivalității dintre SUA și China în sectorul AI de ultimă generație.

De ce China vrea controale mai stricte la exporturile de modele AI și cipuri Autoritățile de reglementare, conduse de Ministerul Comerțului, au purtat consultări cu grupuri naționale de top din domeniul AI și al producției de cipuri cu privire la modalitățile de a împiedica achiziționarea de către Occident a tehnologiilor avansate și a start-up-urilor de succes din China, potrivit  surselor Financial Times.

Laboratorul chinez de AI Moonshot a lansat săptămâna trecută modelul Kimi K3 ce a depășit modelul de referință Claude Opus 4.8 al companiei Anthropic în majoritatea testelor de performanță.

Modelele chineze de vârf ale Moonshot și DeepSeek sunt așa-numitele „open-weight” care permit utilizatorilor să le descarce pe serverele locale și să le personalizeze în funcție de nevoile lor specifice. În schimb, modelele americane Anthropic și OpenAI sunt de tip „closed”.

Ministerul Comerțului a solicitat și opinii despre posibile restricții care ar împiedica producătorii străini de cipuri, printre care Qualcomm și TSMC, să fabrice semiconductori avansați pe baza proiectelor dezvoltate de companii chineze precum Huawei, Alibaba și ByteDance.De ce China vrea controale mai stricte la exporturile de modele AI și cipuri

De asemenea, ar putea fi impuse potențiale restricții asupra achizițiilor din străinătate ale grupurilor tehnologice strategice din domenii precum AI bazată pe agenți autonomi (agentic AI). Această măsură vizează în principal eliminarea unei portițe legale care, în viziunea Beijingului, a permis Meta să achiziționeze compania Manus pentru 2 miliarde de dolari – o tranzacție ulterior anulată.

Catalogul strategic

Noile măsuri ar putea fi incluse în următoarea revizuire a catalogului Chinei privind tehnologiile interzise sau restricționate la export, reflectând încrederea tot mai mare a Beijingului că a obținut un avans global în anumite domenii ale inteligenței artificiale.

Catalogul reprezintă unul dintre cele trei regimuri principale de control al exporturilor din China, alături de două liste ce vizează produsele cu dublă utilizare. Cea mai recentă revizuire, din 2025, a adăugat pe lista exporturilor restricționate mai multe tehnologii de fabricare a bateriilor litiu-ion, extinzând controalele deja existente asupra unor tehnologii de importanță strategică, cum ar fi extracția și procesarea pământurilor rare.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.