
Mai multe persoane au fost rănite, marți, 14 aprilie, într-un atac armat la un liceu din provincia Sanliurfa, în sud-estul Turciei. Conform informațiilor disponibile până la acest moment, bilanțul indică 16 persoane rănite.
Un fost elev a deschis focul marți într-un liceu din sud-estul Turciei. Atacatorul a rănit cel puțin 16 persoane înainte de a se sinucide, a declarat un oficial, potrivit AP.
Potrivit primelor informații, atacatorul, înarmat cu o pușcă, a tras la întâmplare într-un liceu tehnologic din Siverek, provincia Sanliurfa, înainte de a se ascunde în interiorul clădirii. Ulterior, acesta s-a sinucis cu aceeași armă, a precizat guvernatorul Hasan Sildak, conform aceleiași surse.
UPDATE: At least 16-18 people injured in shooting at high school in Siverek area of Sanliurfa, Turkey. 17-year-old gunman took his own life. https://t.co/FQGVVJOCna
— AZ Intel (@AZ_Intel_) April 14, 2026
Din câte se pare, atacatorul era un tânăr în vârstă de 18 ani. Conform datelor furnizate de televiziunea NTV, unul dintre răniți – un profesor – este în stare gravă.
Imagini dramatice surprinse la fața locului
Unități speciale de intervenție ale poliției au fost mobilizate după ce atacatorul a refuzat să se predea, a informat NTV. În tot acest timp, atât elevii, cât și întreg personalul au fost evacuați din clădirea unității de învățământ. De altfel, imagini dramatice surprinse la fața locului și difuzate de presa locală arătau mai mulți elevi fugind din școală spre poartă și apoi în stradă.
La fața locului au ajuns nu doar echipaje de poliție, ci și ambulanțe.
Deocamdată nu se cunosc motivele care ar fi putut să ducă la declanșarea acestui incident grav. Atacurile armate în școli sunt rare în Turcia.
Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

