
Palatul Elysée a devenit țintă a anchetatorilor francezi, într-un dosar care vizează acuzații de favoritism și corupție. Polițiștilor care s-au prezentat pentru percheziții nu li s-a permis accesul în instituție, potrivit unui oficial al președinției franceze, relatează Politico.
Anchetatorii, blocați de echipa lui Macron
Președinția franceză a refuzat marți, 14 aprilie, să permită anchetatorilor să intre în Palatul Élysée în cadrul unei anchete privind contractele legate de ceremoniile comemorative, invocând imunitatea de care se bucură președintele francez Emmanuel Macron.
„Anchetatorilor li s-a spus că documentele referitoare la personalul Palatului Élysée, care nu au legătură cu atribuțiile oficiale ale președintelui și pot fi, prin urmare, divulgate, le vor fi furnizate la cerere”, a declarat un oficial de la Élysée.
Conform comunicatului, percheziția eșuată se făcea în cadrul unei anchete legate de contractele privind organizarea ceremoniilor comemorative, care de 20 de ani sunt încredințate aceleiași firme de evenimente.
Există suspiciuni de corupție și favoritism
Anchetatorii investighează acuzații de favoritism, corupție, trafic de influență și conflict de interese în legătură cu organizarea ceremoniilor comemorative la Panteonul din Paris.
Mausoleul Panteonului adăpostește rămășițele marilor personalități ale Franței, iar în ultimii ani au fost înmormântate acolo mai multe figuri ilustre, precum cântăreața franco-americană Josephine Baker.
Anchetatorii investigau motivul pentru care o firmă numită Shortcut Events a primit în mod repetat contracte pentru organizarea de ceremonii la Panteon. Potrivit ziarului, fiecare ceremonie a costat 2 milioane de euro.

