
Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, este urmărită penal de DNA, fiind suspectată că ar fi sprijinit demersurile pentru schimbarea directorului DSVSA Vaslui în beneficiul omului de afaceri Fănel Bogos.
Fosta deputată PNL Cristina Trăilă a fost audiată, marţi, la sediul DNA Iaşi. A sosit la sediul DNA însoţită de avocat dar și de un om de afaceri controversat din Botoșani.
De altfel, Constantin Cuciureanu este cel care a condus mașina cu care Trăilă a ajuns la audieri, potrivit imaginilor publicate de dezvaluirea.ro.
De numele lui Cuciureanu se leagă dosare grele de sechestrare de persoane, încercare de a fugi în America, relaţii cu interlopi şi afaceri ilegale de milioane de lei.
Constantin Cuciureanu, în vârstă de 55 de ani, a terminat o şcoală de alimentaţie publică şi a fost chelner la un restaurant de la marginea oraşului pe vremea comuniştilor. Dornic să parvină pe scara socială, Cuciureanu a ştiut să atragă simpatia oamenilor importanţi ai urbei încă de la acea vreme.
A escrocat Peco Botoșani
După Revoluție, el decis să îşi deschidă propria afacere. A început cu baruri de cartier, ca mai apoi să aibă propriul restaurant.
Afacerile lui Cuciureanu din anii 2000 au fost marcate de fraude de proporții și relații suspecte cu lumea interlopă. În 1999, acesta a fost implicat într-un scandal de amploare, cunoscut sub numele de „Dosarul Locomotiva”.
Afaceristul a escrocat Petrom cu 150.000 de lei, oferind drept garanție o locomotivă care, s-a dovedit ulterior, era alta decât cea din documentele oficiale. Pentru această faptă, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Ţepe şi în şcoli
Ulterior, s-a remarcat prin obținerea ilegală de credite în valoare de 27 de miliarde de lei, fiind anchetat de Parchetul Național Anticorupție în 2005. De asemenea, a fost implicat în afaceri cu statul prin programul „Cornul și laptele” și a obținut, în 2003, 500 de tone de grâu de la Agenția Națională a Rezervelor Statului, sub forma unui împrumut.
Cuciureanu încearcă, în anul 2005, să plece în America chiar dacă avea interdicţia de a părăsi ţara pentru 30 de zile. Cuciureanu a fost ridicat pe 22 aprilie 2005 de pe Aeroportul Henri Coandă şi dus la audieri la PNA. Ulterior, legislaţia privind împrumuturile bancare s-a modificat iar Cuciureanu scapă nepedepsit.
Doi ani mai târziu vine falimentul Comaliment, una dintre cele mai mari reţele de magazine de alimentaţie publică. Sute de angajaţi sunt momiţi să devină acţionari pe o firmă falimentară iar omul de afaceri scapă nepedepsit.
Acuzat de sechestrare de copii
Numele lui Cuciureanu apare şi într-un dosar de sechestrare de minori întocmit în 2009. Cinci copii prinşi la furat la una din firmele lui Cucuiureanu au fost sechestraţi ore bune de paznici şi supuşi unor suferinţe fizice şi psihice până la venirea poliţiei. Părinţii l-au reclamat pe Cuciureanu pentru sechestrare de minori dar şi, de această dată, omul de afaceri a scăpat.
În pofida acestor controverse, Cuciureanu a continuat să fie un jucător influent în mediul de afaceri din nordul țării.
Ilie Bolojan, reacție după ce Cristina Trăilă a fost pusă sub urmărire penală de DNA
Premierul demis Ilie Bolojan a avut o primă reacție, după ce secretarul general adjunct al Guvernului Cristina TRăilă a fost pusă sub acuzare de DNA. Oficialul a declarat că va purta o discuție cu ea, după care va fi luată o decizie.
„Am văzut comunicatul Parchetului astăzi. Am sunat-o după aceea pe doamna Trăilă, am rugat-o ca mâine dimineață să vină să purtăm o discuție, să înțeleg care sunt acuzațiile care i se aduc și vom lua mâine o decizie după discuția pe care o voi avea cu dânsa”, a afirmat Ilie Bolojan, după care a adăugat: „Nu știu de ce este acuzată și ce rol are în această ecuație pentru că acel cetățean care a venit la mine în birou, fără să știu scopul pentru care vine și să îi știu CV-ul, s-a programat prin cabinetul de premier, prin colegul care la rândul lui este și el suspect în acest caz”.
Întrebat dacă Cristina Trăilă își va da demisia în urma discuției de mâine dimineață, Bolojan a evitat răspunsul: „Trebuie să văd care este situația. Încerc să nu condamn pe cineva înainte de a vedea despre ce este vorba”.

