Toată lumea, câtă frunză câtă iarbă, vrea să eradeze corupția. Se poate? Evident, este marfă vandabilă pentru căutătorii de vinovați de serviciu. Indiferent de cum se numește partidul și presa care îl preamărește. Și presa trebuie să mănânce când îi este foame. Foamea este cel mai bun instrument de manipulare la adăpare. Vrei mâncare sau apă, acceptă direcția de sacrificiu. Scopul scuză mijloacele, zic cei fără coloană vertebrală.
Mă tot întreb de ce, ca țară care avea de toate, apă și energie, mâncare bună și ieftină, a ajuns să se milogească după apă, energie și bani cât să supraviețuiască fără nicio șansă să trăiască bine. Concluzia la care am ajuns este că democrația a scos din acest popor tot ceea ce este mai toxic. Să moară capra vecinului, că mie îmi este prea lene să cresc una mai sănătoasă și lăptoasă. Să cumpăr o diplomă de la o facultate inventată este calea spre robinetul cu bani produși de fraierii care au stat prin biblioteci și laboratoare. Cine reușește în viață este un șmecher care fură statul pe care ei/eu îl finanțez, așa că am tot dreptul să ocolesc toate legile. Dacă fac parte dintr-o gașcă de partid, justiția nu mă atinge. Chiar dacă la mine în urbe știu cum se ung mecanismele puterii, tot este mai bine cu ăștia de fac împărțeala banilor locali decât să vină unii pe care nu îi cunosc. Ultimii 20 de ani de democrație au creat o aristocrație regională care controlează toate resursele, presa, economia și politica de la București. Parlamentul, teoretic reprezentantul poporului, este o adunătură de reprezentanți ai acestei aristocrații, cu diplome fără acoperire, competențe zero și tot atâta caracter. Este suficientă o analiză a componenței comisiilor de specialitate și înțelegi imediat cum am ajuns un sat sărac fără câini de pază. Nu înțelegi chiar imediat, deoarece te oripilează la început siluirea limbii române. Dar ce să te aștepți de la niște marionete ale aristocrațiilor locale care trec dintr-un partid în altul precum damele de companie. În numele unei ipotetice reprezentări a intereselor poporului. Care popor a votat o listă de partid pritocită de aristocrații locului. Câtă ipocrizie.
Când ai libertatea să tai nodul gordian care te ține în robie și alegi sclavia ideologică a libertății fără conținut, nu ai nicio șansă să supraviețuiești ca națiune independentă. Drumul ușor spre emancipare nu este cel pe care Dumnezeu, tot invocat la ananghie, îl așteaptă de la tine. Cât de vinovați suntem cu toții pentru ceea ce ni se întâmplă acum? Când dronele trec granița la fel de des precum traficanții de țigări. Când în spitale mâncarea este mai proastă decât în penitenciarele unde sunt închiși criminali. Când armata a ajuns la mâna unor vânzători de iluzii. Când pensionarii care au construit tot ceea ce a fost acaparat de noii aristocrați locali sunt umiliți. Când pensionarii militari care au fost calul de bătaie în construcții, situații de urgență, agricultură sunt tratați precum ambalajele de care nu mai ai nevoie. Toți suntem vinovați de lașitate. Unii sunt și mai vinovați de închinări la idoli și profeți mincinoși. Pentru că este mai ușor să alergi după miracole cu steagul fluturând a pagubă.
Peste tot în lumea asta largă găsești incompetenți, șmecheri și chiar hoți de diplome și capital, în politică sau aproape de ea, dar așa de mulți ca la noi nu văd. Până nu se face curățenie serioasă, România nu are nicio șansă să redevină o țară normală. Din nefericire, democratic o să fie foarte greu, cu legile justiției pritocite de cei de care am pomenit mai devreme și cu sula socialistă a UE în coaste.
