”Cine e mai bun, Cristoiu sau Nistorescu?”, aceasta era discuția în contradictoriu pe care am avut-o de vreo trei ori, la el în birou, cu Gheorghe Voicu, primul redactor șef al ziarului ”Național”. Eu spuneam că e mai bun Nistorescu, Voicu susținea că peste toți (tenismanul ozenist cu gecuță de fochist C.T. Popescu nu intra în prima sută, cum e firesc) ar fi sssssscriitorul aspirant, maessssstrul umorissssst Crisssssstoiu. De unde umor la un tocilar bătrân? Mie îmi plăcea de Nistorescu de când scria despre Marcel Coraș (cel mai bun fotbalist român la Euro 1984) în revista ”Fotbal” din 1988. ”Coraș rămâne un fotbalist de clasă, căruia bucureștenii i-au arătat țepi în loc de flori, fluierături în loc de cântece, porecle (mitocănești, cum a fost ”Dulapul”, n.m.) în loc de nume de alint, ironii în loc de vorbe calde.”
M-am întâlnit o singură dată cu Nistorescu. În secolul trecut, la un tocșou de la Antena 1. Nistorescu s-a uitat la mine și l-a luat tare pe moderator. ”Ce-i aici, mă? M-ai chemat la o emisiune de puști?” O aluzie fină ca slana tăiată cu brișca în satul lui din Ardeal. Pffffoaaaa, mi s-au aprins ionatane sub pomeți! Și n-am avut tupeu să reacționez. Azi, recunosc că avea dreptate Nistorescu. După vreo 20 ani, eu am făcut și mai urât decât el când m-am nimerit într-o emisiune, la Realitatea TV, cu deontologii de închiriat de la Recorder.
După moartea universalului Lucescu, Cornel Nistorescu a amintit de un moment din 2021, când ”Mircea Lucescu nu s-a ploconit la Gazeta Sporturilor pentru un premiu simbolic.” Iar GSP a titrat ”Rușine, domnule Lucescu!” Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Ipocriții de la GSP, ajunși la Golazo, au continuat ”Ați îmbătrânit subit și nu mai știți ce spuneți sau ați gândit așa mereu? Ar trebui să vă fie rușine, domnule Lucescu, dar nu vă e!” Deci îl făceau încă din 2021 cum l-au făcut în tot anul 2025. Mai jos, fragment din textul meu publicat în ”Național” pe 27.12. 2021.
Numărătorii de cornere s-au hotărât să îi dea lui Mircea Lucescu o cupă de tinichea umplută cu apă de ploaie. Sigur, intenția contează. Intenția de a avea o personalitate la o șezătoare căreia îi spui pompos gală sau ceremonie. Omul care a emancipat, în anii ’80, fotbalul românesc a fost politicos și a plecat de Crăciun de lângă familie ca să-și murdărească mâna cu pilitura aia de fier, iar tovarășii ziarici l-au certat pentru că nu le-a spus ”genialilor, dacă nu erați voi, eu nu făceam schimb de tricou cu Pele la Guadalajara!” Ca orice panaramezi care se respectă, ziaricii de la Gazeta Sporturilor (azi la Golazo) sunt și constipați, așa că s-au apucat să-i certe pe Mircea și Răzvan Lucescu. E drept, tatăl și fiul au un defect. Sunt prea eleganți. Mircea Lucescu ar fi trebuit să le zică stârpiturilor moraliste ”dragi copii, luați-vă înapoi borcanul ăsta ticsit cu orgolii ieftine, fiindcă un clasic în viață nu mai are nevoie de premii. Este el însuși un premiu.
Am încheiat citatul. Eu l-am iubit la zi pe universalul Mircea Lucescu. După moarte îl iubesc și meschinii care i-au grăbit sfârșitul. Nu asta au vrut. Atât au putut.
