
Scandalul iscat în ultimele zile pe tema proiectului abandonat al brațului Bala și a hotărârii de guvern care aproba indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții a omis esențialul.
În fapt, actul normativ și întreg proiectul nu era un obiectiv strategic pentru centrala nucleară de la Cernavodă, ci urmărea îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie și obținerea adâncimilor propice pentru navigaţie pe Dunărea Veche, care face parte din Coridorul Pan-European nr. VII, rețeaua centrală TEN-T, dar și bunăstarea sturionilor. Apa pentru Nuclearelectrica era menționată la și altele, semn că nimeni din conducerea Nuclearelectrica nu s-a agitat să facă presiuni pentru realizarea investiției.
În ultimele zile are loc un joc de pin-pong al pasării vinovăției pentru proiectul de restaurare a brațului Bala, ținut la sertar și lăsat fără finanțare, în cele din urmă. Sorin Grindeanu, fost ministru al Transporturilor, dă vina pe ONG-urile de mediu, ONG-urile de mediu zic că nu au târât în instanță proiectul, deși au existat tot felul de îngrijorări transmise, însă adevărata problemă este alta.
Proiectul Bala II, al cărei beneficiar era Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, avea ca scop restaurarea și renaturarea zonei de bifurcație a brațului Bala pentru asigurarea condițiilor de navigație și de protecție a mediului pe Dunăre. Nicăieri nu apare importanța crucială pentru funcționarea centralei de la Cernavodă, fapt care ar fi dat un rol strategic investiției. Nicăieri în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern 1079/2024, care aproba indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții, nu apărea vreo mențiune despre cât de vital era proiectul pentru funcționarea Nuclearelectrica, devenită, iată, victimă a incompetenței de la vârf.
Navigație, nu energie
Sectorul Călărași – Brăila (km 375 – km 175) ridică probleme pentru navigație datorită zonei de câmpie pe care o străbate cu o pantă hidraulică mică şi un coeficient de despletire mare (bifurcarea unor brațe secundare ca: Borcea, Bala, Macin, Vâlciu şi Caleea). Efectele morfologice speciale din zona bifurcației brațului Bala, amonte de km 345, se datorează şi stâncii submerse de la Pârjoaia/Izvoarele, situată la malul drept, care, în special la debite mici şi foarte mici ale fluviului, dirijează curenții de apă preponderent spre brațul Bala şi respectiv Borcea inferioară, în detrimentul cursului principal al Dunării, se preciza în nota de fundamentare a hotărârii de guvern, semnată de ministrul de atunci al Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Obiectivul proiectului: creștere de 1,20 m
Studiul de fezabilitate pentru “Restaurarea și renaturarea zonei de bifurcație a brațului Bala pentru asigurarea condițiilor de navigație și de protecție a mediului pe Dunăre” a fost finanțat prin POIM 2007 – 2013, iar în anul 2023 s-a obținut Acordul de mediu nr. 5/06.09.2023 emis de Agenția pentru Protecția Mediului Călărași. Studiul a constat în elaborarea unor scenarii, care să includă mai multe lucrări hidrotehnice, care, în combinație cu lucrările deja executate la punctul critic 01 Bala (digul de dirijare, apărările de maluri, pragul de fund executat la cota 0,0 m MNC și lucrări de dragaj pe Dunăre în zona km 345-343), să atingă obiectivul proiectului, respectiv creșterea nivelului pe Dunăre, în zona bifurcației cu brațul Bala, cu până la 1,20 m.
Se evita stânca Pârjoaia
Soluția găsită consta în relocarea zonei de bifurcație mai în amonte de locația actuală (aprox. în dreptul km 347) și modificarea unghiului de bifurcație pentru a evita influența rocii Pârjoaia asupra direcției curenților apă care dirijează fluxul de apă spre brațul Bala. Pentru protecția mediului, se crea o rugozitate a brațului restaurat care să asigure creșterea rezistenței la curgere a apei, ceea ce ar fi condus la redistribuția debitului la nivelul bifurcației în favoarea creșterii debitului pe Dunărea Veche și la generarea unei viteze de curgere pe braț care să fie compatibilă cu capacitatea de migrație a faunei acvatice (în special a sturionilor), cât și cu navigația.
Studiul cerea praguri, Miruță a înțeles barje
În același timp, se proceda la ridicarea nivelului pragului de fund existent pe brațul Bala de la 0 m MNC (Marea Neagră Constanța) la 6,5 m MNC pentru a se genera rezistența la curgere necesară devierea apelor spre Dunărea Veche. ”Pentru asigurarea stabilității de-a lungul anilor a profilului longitudinal și pentru a împiedica coborârea albiei, 3 praguri îngropate vor fi construite pe brațul restaurat/renaturat: unul la început, unul la sfârșit și unul în mijlocul brațului, în zona de contact dintre brațul restaurat/renaturat și digul de dirijare existent”, se preciza în nota de fundamentare a actului normativ. Totodată, urma un dragaj în șenalul navigabil pe Dunăre între km 345+500 și km 343. Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) era de 1.020.761.673,71 lei, iar durata de execuție era de 48 luni, de la data emiterii ordinului de începere. Finanțarea obiectivului de investiții se realiza din fonduri externe nerambursabile prin Program Transport (PT) 2021-2017 și de la bugetul de stat.
Migrația sturionilor, prioritate zero
Obiectivele declarate ale proiectului erau creșterea nivelului Dunării Vechi prin modificarea distribuției debitului la bifurcația Bala – Dunărea Veche, în special pentru debitele mici ale Dunării Vechi, pentru a permite navigația navelor pe Dunărea Veche, și asigurarea condițiilor hidraulice (viteza de curgere, adâncime) și a celor geometrice (lățime) pentru a îndeplini condițiile de navigație pe brațul nou. La fel de importantă era asigurarea condițiilor hidraulice și biologice favorabile în zona bifurcației, cu privire la aspectele legate de migrația peștilor, mai ales a sturionilor.
Nuclearelectrica, la și altele
Potrivit Ministerului Transporturilor, obiectivul de investiții ar fi avut beneficii indirecte pentru asigurarea debitului minim de apă pentru răcirea reactoarelor de la centrala nucleară de la CNE Cernavodă cu asigurare de 97% (asigurarea normată de 97%, reprezintă condiția pentru funcționarea unităților 3 și 4) și una din condițiile de bază pentru dezvoltarea și implementarea Proiectului ”Continuarea lucrărilor de construire și finalizare a unităților 3 și 4 la CNE Cernavodă”. Adică nu pentru reactoarele 1 și 2, ci pentru reactoarele 3 și 4, care nu se știe dacă vor fi construite vreodată.
Securitatea energetică, un moft!
Dovada că Nuclearelectrica nu intra în calcule este în nota de fundamentare, în care se precizează clar: obiectivul este de interes național și utilitate publică, fiind esențial pentru derularea transporturilor navale. Mai exact, investiția va reduce distanța de navigație cu 120 km pentru navele care au ca rută port Galați / Brăila – Port Constanța și invers (prin urmare, reducere de costuri pentru operatorii de transport; reducere de emisii de gaze în atmosferă; reducere timp de navigație de la 36 ore la 9 ore) și va crește capacitatea de transport (pe ruta Bala – Borcea, la creșterea debitelor, sunt impuse restricții privind numărul maxim de unităţi în convoi). Nici vorbă de securitatea energetică a țării!

