Ultima Oră

Taxele și corupția

Acest articol exprimă opinia autorului și nu reflectă în mod necesar poziția redacției Național.

Monica Tatoiu
Publicist-Comentator Economic 4 min de citire
Publicat la:

De ce există taxe? Pentru că noi, cetățenii, avem nevoie de servicii pe care nu le putem furniza singuri: învățământ, sănătate, drumuri, poliție, apărare, justiție, energie. Sunt însă și multe lucruri pe care le putem face singuri, în familie sau în grupuri sociale restrânse, dacă ne lasă CE.

Când decidenții care sunt responsabili cu cheltuirea banilor din taxe și impozite sunt educați, competenți și au frică de lege, banii sunt dirijați spre rezolvarea problemelor reale ale populației, produc rezultate și cresc calitatea vieții cetățenilor care îi produc. Când ajung pe mâna unor politruci cu studii și competențe îndoielnice, marionete de partid, cresc taxele, scade calitatea vieții și, mai ales, crește nivelul de trai al aristocrației bugetare de partid. De orice fel.

De ce este haos în Europa din care facem parte? De ce ne uităm cu stupoare la imaginile devastatoare ale mișcărilor tinerilor care devastează magazine, atacă poliția, incendiază primării, refuzând să căutăm cauzele? Ele sunt simptome ale unei boli generate de politicile aberante din educație, sănătate, administrație locală și justiție. Taxele cresc pentru că politicile de distribuție a banilor sunt falimentare, iar aceia care sunt responsabili de rezultate se încăpățânează să continue să cheltuiască banii populației pe proiecte utopice. Încăpățânarea cinicilor fără educație și competențe produce haos în Europa.

Să dezvoltăm câteva exemple de bani gestionați prost.

În învățământ, după 1990, s-au modificat programele școlare. Programele PISA și Bologna au redus competiția, promovând aberant egalitatea de șanse. Elevii și părinții au primit drepturi fără număr, profesorilor le-a fost redus statutul la cel al unor birocrați prost plătiți, care se acoperă de hârtii ca să dea bine în fața unor inspectori numiți politic. Binele elevului este doar teoretic. Mediul rural nu poate intra în competiție cu cel urban. Nu există resursă umană de calitate în educație la sate. Școlile de stat sunt gratuite, dar foarte proaste în toată Europa. Pentru că productivitatea se măsoară în rezultate care sunt ascunse sub preșul GDPR. Leneșii și incompetenții, loazele oamenilor politici ai momentului, trebuie să se strecoare printre examene ca peștele prin apă. Pentru că egalitatea de șanse este legea care ascunde indolența și ipocrizia.

Prințișorii aristocraților de vremuri noi ajung în funcții de decizie privind banii noștri. De la Parlamentul European la cel național, este plin de tineri care nu au condus 10 oameni în viața lor, dar știu să manipuleze banii altora cu aroganță.

În sănătate, aceeași ipocrizie. Toți au dreptul, teoretic, la sănătate. Avem programe gratuite naționale și europene de protejare a vulnerabililor. Resursele practice nu sunt pentru toată lumea. Așa că cine face împărțeala își face partea. Cel mai bun exemplu este că nu se dorește eficientizarea costurilor din sănătate. Nu există un minim de servicii de analize gratuite anual pentru fiecare asigurat. Medicii de familie sunt doar birocrați intermediari, plătiți bine cei descurcăreți, iar UPU este plin de neasigurați care vor să fie tratați bine și egal cu cei asigurați. Pentru că Europa este un stat social utopic. Fiecare beneficiu al unei persoane care a ocolit legea înseamnă o taxă suplimentară pentru cel care o respectă.

În administrația locală, aceeași harababură cinică. Nu se fac școli și grădinițe în zonele cu dezvoltări imobiliare accelerate. Doar centre comerciale și farmacii de grup. Se dau bani pentru fertilizare in vitro ca să crească natalitatea, în timp ce, atunci când începe anul școlar, metropolele României sunt un furnicar de mașini pline de părinți care aleargă după un loc la stat, într-o unitate unde nu s-a demolat încă educația. În loc de școli, punem borduri și stâlpișori. Ca să se îmbogățească primarii, consilierii și firmele de casă.

Și, pentru că este foamete mare la aleși, mai vor să crească taxele locale și impozitele pe proprietățile la care nu au contribuit deloc. Locuința de reședință este un bun pentru care s-au plătit toate taxele momentului. Proprietarul ar trebui să plătească doar taxe legate de serviciile de gunoi, apă și canalizare. Cea mai mare hoție a aleșilor locali este taxa pe proprietate, în condițiile unor servicii locale tot mai proaste. Tot mai mulți la îmbogățit fără muncă.

Concluzia acestui editorial este că taxele mai mari nu fac decât să alimenteze o corupție tot mai mare în administrarea banilor și o impostură cinică a curtezanilor de conjunctură. Că este subiectul zilei. Prostul nu este prost destul dacă nu e și fudul, pe taxele noastre.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.