
Rezidenții solicită intervenția neîntârziată din partea Ministerului Sănătății în legătură cu examenul de specialitate. Aceștia contestă vehement rezultatele obținute în urma susținerii probei scrise.
Domeniul cardiologiei a înregistrat un procent alarmant de candidați respinși, unde mai mult de jumătate dintre candidați au picat proba scrisă, motiv pentru care se solicită o verificare la nivel înalt.
Rezultatele examenului au stârnit un val de reclamații
Motivele invocate de rezidenți fac referire la întrebări pe care bibliografia parcursă de ei nu le-a acoperit. În egală măsură, formularea cerințelor a constituit un motiv de revoltă, întrucât anumite enunțuri erau ambigue.
Ba mai mult, erorile nu se regăseau doar pe foaia de examen, ci și în felul în care lucrările lor erau corectate. În concret, au fost semnalate inadvertențe între punctajul acordat de comisie și modul în care erau interpretate enunțurile.
Societatea Medicilor Rezidenți a tratat cu maximă seriozitate sutele de reclamații venite din partea rezidenților, solicitând astfel implicarea Ministerului Sănătății pentru a investiga aceste situații.
Rezidenții cer corectarea baremelor de examen
În acest sens, reprezentanții societății au redactat o serie de solicitări, așa cum se arată în memorandumul transmis:
„Am cerut refacerea baremelor de corectare pentru specialitățile afectate, chiar să se organizeze o sesiune extraordinară de examen”.
Răspunsul ministrului Sănătății, Cseke Attila, a venit cu clarificări în privința cadrului de desfășurare și organizare a examenului.
Acesta a subliniat că Ministerul Sănătății nu este implicat direct în redactarea subiectelor. Attila a precizat că acest aspect intră în seria de atribuții care le revin comisiilor de examen, din care fac parte universitățile de medicină și farmacie din țară.
Ce spune Ministerul Sănătății despre acuzațiile rezidenților
Însă Cseke Attila îi asigură pe rezidenți că situația va fi preluată și investigată de instituțiile competente, urmând ca aceștia să primească un răspuns ulterior.
„Vom strânge toate datele din teritoriu. Încă o dată, mecanismul se derulează prin Universitățile de Medicină și Farmacie, nu Ministerul Sănătății întocmește subiectele. Dacă se va dovedi că baremul, într-un fel sau altul, a fost viciat, sigur că vom propune soluții de remediere”.

Însă, acesta nu a oferit un termen pentru finalizarea verificărilor.
Această sesiune de examene a adus laolaltă nu mai puțin de 3.900 de medici rezidenți, pentru care procesul de aprofundare a ramurilor medicale a fost extrem de complex și de lungă durată. Rezidenții au trecut prin ani lungi de studiu, variind de la 9 la 12 ani de formare teoretică și practică.
Prin urmare, examenul de specialitate reprezintă un pas major în continuarea profesiei pe cont propriu, la nivel independent. Pentru rezidenții care nu promovează examenul, următoarea oportunitate de a-l susține va fi peste un an.

