Încă de pe vremea Reichului, Germania s-a crezut stăpâna întregii Europe și s-a comportat ca atare. Mai recent, pe vremea cancelarului Angela Merkel și cu Ursula von der Leyen plantată strategic la vârful Comisiei Europene, nemții și-au asigurat influențarea politicii UE în funcție de propriile lor interese. Iar de câțiva ani a devenit evident că prioritar pentru Berlin pare a fi federalizarea statelor europene naționale, unitare.
De fapt, vorbim despre visul mai vechi al globaliștilor, al celor care și-au asumat fățiș acest obiectiv prezentat pe la Davos sub planul Noua Ordine Mondială.
Vot în Parlamentul României, Europa sună goarnele
Hai să vedem care este legătura cu România și în ce fel suntem și noi implicați. Planul este simplu – România trebuie să aibă Rep. Moldova, dar prețul este Transilvania. Cu sau fără voia sa, Bucureștiul dă Clujul și primește Chișinăul! Dă bogăția țării și primește oala sub presiune de peste Prut, care poate exploda în orice moment.
Sună dur și periculos? Așa și trebuie, când te gândești ce ne pândește la colț.
Nu vi se pare că în ultima perioadă se vorbește mai mult ca niciodată de această unire cu Republica Moldova? Zilele trecute, revista The Economist și-a aplecat atenția pe acest subiect, dar ignoranța caracteristică Occidentului a „lovit” din primele rânduri: „Ar putea dispărea Moldova? S-a mai întâmplat: în 1918, la scurt timp după ce s-a separat de Imperiul Țarist ajuns în colaps, Parlamentul Moldovei a votat să se alăture României vecine. Astăzi, țara își propune să adere la Uniunea Europeană până în 2030. Dar, recent, liderii săi au sugerat că, dacă UE blochează acest lucru, atunci s-ar putea uni cu România, care este deja membru”.
În analiza lor, cei de la The Economist remarcă o schimbare evidentă de discurs produsă în ultimele luni la cel mai înalt nivel al politicii de la Chișinău. Chiar Maia Sandu a declarat în ianuarie că, dacă s-ar organiza un referendum privind unirea cu România, ea ar vota pentru. Și, ca bază solidă în favoarea unei reîntregiri istorice a teritoriilor românești, The Economist amintește de modelul Germaniei de Est (RDG), care în 1990 a intrat în UE pe ușa din dos, beneficiind de efectele reunificării cu Germania de Vest (RFG). La fel ar urma să se întâmple și cu moldovenii – vor fi parte a blocului comunitar prin unirea lor cu românii, care deja sunt în UE și NATO.
Mergând mai departe, vedem că se și fac pași importanți în direcția asta, cum niciodată n-am mai văzut.
Sunt momente în care istoria nu se scrie prin decizii solemne, ci prin proceduri de birou lăsate să curgă în tăcere. Așa s-a întâmplat și cu proiectul unirii României cu Republica Moldova: n-a fost dezbătut, n-am avut nicio confruntare de idei în plenul Camerei Deputaților, dar a trecut la vot pentru că nimeni nu s-a obosit să-l oprească la timp. La Articolul 1 se precizează: „Parlamentul României reiterează atașamentul față de prevederile Actului final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice”. La Articolul 2 se menționează: „Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova”, iar la „3”, Parlamentul abilitează Guvernul să înceapă de urgență negocieri cu autoritățile de la Chișinău pentru definitivarea unirii.
Americanii au „idiotul util”. Românii i-au dat Guvernul pe mână
Unirea României cu Moldova este un interes major pentru Germania, iar informațiile ne spun că misiunea îi revine lui Ilie Bolojan, premierul-marionetă al Occidentului, rămas pe funcție chiar și după ce Parlamentul l-a demis prin vot covârșitor. Se lasă greu dus, e ca o pată de cafea pe o bluză albă.
Dacă privești atent felul în care a funcționat, ai impresia că Guvernul Bolojan a fost o franciză administrativă: deciziile importante au venit gata ambalate, iar rolul Executivului a fost să le despacheteze și să le prezinte drept mari victorii naționale.
Ilie Bolojan îndeplinește impecabil acest rol. Nu ridică tonul, nu provoacă valuri, nu deranjează pe nimeni. Omul doar execută și o face cu o disciplină germană, dacă tot vorbim despre țara care îi asigură protecție. Când vă mai întrebați de ce anumite teme strategice apar peste noapte pe agenda lui Bolojan, fără o dezbatere reală, răspunsul să știți că este invariabil același: „Așa trebuie”. Cine a decis? Unde s-a decis? De ce acum? Ilie „Sărăcie” nu va răspunde, fiind convins că transparența este un lux pe care nu și-l mai permite. Iar la București, a învățat și el un lucru: nimic nu-i mai comod decât să transforme în „interes național” orice decizie pe care refuză să o explice.
Revenind la ce face Germania, establishmentul globalist este dornic să regleze harta regiunii în funcții de propriile nevoi.
Riscurile reale – rușii intră în Europa prin poarta României
Însă, dincolo de cine a inițiat proiectul și cu ce intenție, rămân riscurile structurale ale oricărei discuții serioase despre unire; sunt riscuri pe care nici Chișinăul, nici Bucureștiul nu-și pot permite să le ignore. În primul rând, să o spunem pe șleau, chiar dacă deranjează: sentimentul pro-rus rămâne puternic în multe regiuni din Republica Moldova. Apoi, mai avem Transnistria separatistă, cu trupe rusești staționate pe teritoriul ei de peste trei decenii, și Găgăuzia, care își păstrează autonomia.
Orice discuție serioasă despre unificare, nu una făcută pe genunchi, de niște parlamentari care sunt cu gândul la vacanță, ar trebui să răspundă limpede: ce se întâmplă cu aceste regiuni? Cum se gestionează, din punct de vedere al securității euroatlantice, o frontieră est-europeană care s-ar redesena brusc, exact lângă un război activ? Ce face România? Ce urmărește Bolojan, de fapt? Te unești cu Moldova și riști să deschizi un „Donbas” în interiorul granițelor tale?
Realizați ce ar însemna, din punct de vedere al securității naționale și europene, unirea și deschiderea granițelor față de Rusia și toți simpatizanții ei de la Chișinău și alte locuri din Republica Moldova? Ca să nu mai amintim de „conservele” temutului SVR, care vor avea liberă trecere prin România.
Ce știe Maia Sandu?
Maia Sandu nici nu vrea să audă de varianta unirii Moldovei cu România, iar asta ne spune nouă că ea ar putea avea alte planuri, de fapt. Ce știe prietena lui Nicușor Dan și nouă ne scapă? De ce s-a grăbit Maia Sandu să numească proiectul legislativ votat în Parlamentul de la București un document redactat de Moscova, o glumă geopolitică? Poate pentru că Germania și rețeaua globalistă merg dincolo de acest punct, căci în vremurile actuale trebuie să existe și un plan B, C… oricât e nevoie.
Dacă nu se va realiza unirea României cu Republica Moldova, Occidentul este pregătit să cultive haos în regiune. Concret, Moldova de peste Prut ar putea fi convinsă să ceară unirea doar cu „frații” de la noi, cu Moldova noastră. Riscul să pierdem județele de dincolo de Milcov este foarte mare, la cât de volatile și dinamice sunt timpurile actuale.
Noul stat federal Moldova va fi acceptat și impus cu forța de puterile din Vest pe baza principiului autodeterminării populațiilor. Cunoașteți placa, fiindcă avem exemplul Kosovo, care este rana deschisă a Balcanilor.
Moda secesiunii se răspândește în lume
Nemții știu că moda secesiunii a început să se răspândească în lume. Avem exemple inclusiv peste Ocean. În SUA se discută despre TexIT (ieșirea Texasului de sub tutela Washingtonului), iar Canada trebuie să rezolve chestiunea independenței pe care locuitorii și partidele din Quebec o revendică.
Mai aproape de noi, chiar în Europa, Scoția trage nădejde să mai primească șansa unui referendum pentru independență.
Într-o vreme în care statele puternice încearcă să-și promoveze propriile interese și propria viziune asupra viitorului Uniunii Europene, România este sacrificată pe altarul jocurilor de culise. Iar istoria ne-a învățat că, în momentele cruciale, cine renunță la viitorul său de bunăvoie, mai devreme sau mai târziu va trăi după deciziile altora.
PS: Acesta a fost doar primul episod al unei analize care ridică întrebări incomode despre viitorul României. Într-un alt articol vom arăta de ce, în culisele geopoliticii occidentale, Transilvania ajunge tot mai des subiectul discuțiilor privind redesenarea hărții Europei.
