Ultima Oră
ȘtiriEconomie

Tranzacție importantă pe piața carburanților: fostul șef eMAG preia benzinăriile Gazprom din România

Jurnalist Social și Actualitate 2 min de citire
Publicat la:

Doi antreprenori români, unul dintre ei fost șef al eMAG, preiau rețeaua de benzinării Gazprom din România. Tranzacția a primit undă verde de la Consiliul Concurenței.

Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS Petrol, subsidiara locală a celei mai mari companii petroliere din Serbia, Naftna Industrija Srbije (NIS), potrivit economica.net.

Cine sunt cei doi antreprenori români

Stanciu este fostul șef al eMAG, iar Crețoiu deţinătorul companiei de consultanţă în afaceri şi management First All Energy Europe (FAEE).

Capitalul NIS Petrol a fost achiziționat de către firma românească de construcții metalice Argenta SRL. Firma e deținută de oamenii de afaceri Adrian Crețoiu (60%) și Iulian Stanciu, fostul șef al eMAG (40%). Autoritatea de concurență a aprobat tranzacția.

Argenta SRL fusese preluată de Crețoiu și Stanciu anul trecut, de la grupul GSP al omului de afaceri Gabriel Comănescu. Stanciu și Crețoiu controlează și Foraj Sonde Videle.

Rețeaua Gazprom are 19 benzinării în România

Care e pasul următor? Cei doi antreprenori au de plătit, în termen de 30 de zile, taxa de autorizare a concentrării economice, care este calculată în funcţie de cifra de afaceri comunicată de părţile notificatoare.

Rețeaua Gazprom are 19 benzinării în România. Deja din vară se aflase că benzinăriile Gazprom din România și-au schimbat proprietarul, doar că până cum nu se știa despre cine este vorba.

Stanciu și Crețoiu controlează și Foraj Sonde Videle, care luna trecută a preluat Raffles Energy, o companie holding din Marea Britanie care deține 100% din două companii din România active în sectorul energetic, în special în domeniul gazelor naturale și al producției de energie electrică.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.