Refrenul la orice cerere de creștere a veniturilor populației în toate domeniile este: „Nu sunt bani”. Adică cheltuim mai mult decât ne permitem. Deficitul este prea mare și creditorii ne amenință că nu ne mai dau împrumuturi. Asta după ce statul a încasat mai mult, odată cu creșterea birurilor, tot de la cei care au plătit și înainte TVA-ul, impozitele nenumărate, accizele, taxele pe proprietate, taxele pe muncă. Nimeni nu vorbește însă serios și la obiect despre cheltuielile de până acum. Ce buzunare se umflă în timp ce ale majorității se golesc?
Structura cheltuielilor statului trebuie modificată înainte de a crește valoarea lor. De ce până acum nu a fost abordată reforma în acest context? Pentru că reforma cheltuielilor implică automat pierderi imense în conturile aristocraților locali care ne furnizează, de ceva vreme, marionete în Parlamentul inert legislativ în satisfacerea nevoilor esențiale.
O să vă dau un prim exemplu în educație, unde este cel mai mare număr de personal angajat de stat. Avem 41 de județe și 6 sectoare în București, fiecare cu inspectoratul său școlar, 42 de inspectori școlari generali, adjuncți și zeci sau sute de inspectori de specialitate. Asta în timp ce calitatea educației scade constant de 20 de ani. Nu există o statistică clară a numărului inspectorilor și a costurilor funcționării acestei instituții, a Inspectoratului (niște șefi). În timp ce educatorii, învățătorii și profesorii de la clasă sunt prea puțini, mai ales în zonele defavorizate în care se nasc copii cu potențial de emancipare, de care societatea are nevoie.
În UE sunt țări care au renunțat la inspectoratele școlare, punând responsabilitatea dascălilor și/sau a comunităților locale. Finlanda – etalon în calitatea educației – și Estonia. În Olanda, școlile au fost scoase de sub teroarea evaluatorilor veniți de sus. România are o nouă lege a învățământului preuniversitar, în care se prevede desființarea Inspectoratelor Școlare Județene. Nu este foarte bună legea în anumite segmente ale sale, dar acest element, care restructurează cheltuielile, este benefic. Și tocmai această reglementare a suferit amânări succesive. În schimb, examenul de admitere la colegii de elită, un aranjament urât mirositor, se aplică litera legii cu „responsabilitate”. Desființarea inspectoratelor ar crea o resursă pentru creșterea salariilor oamenilor de care depinde direct calitatea educației. De ce se renunță la această sursă de finanțare a salariilor profesorilor de la clasă? Simplu. Inspectoratele locale colcăie de contese, marchize și ducese locale. Ce faci cu ele? Le trimiți să predea anomaliile inventate de domniile lor în ultimii ani, în loc să facă rapoarte și dosare cu AI, din biroul confortabil de lângă casă?
Corul bocitoarelor o să se vaite de moartea calității în educație. Care educație este acum la terapie intensivă după cât de bine a fost tratată.
Soluția este simplă. Desființăm inspectoratele și le înlocuim cu specialiști. Organizăm un examen național pentru profesori cu gradul I și minimum 10 ani vechime la clasă (cu camere video și subiecte realizate de universități), pentru crearea unui corp de elită de evaluatori ai calității actului de formare. Inspecțiile se plătesc separat. Întrebarea este câți concurenți se vor prezenta la start?
Vă mai povestesc, din postura de doctor în științele educației, în editorialele următoare, ce pușculițe am mai găsit pentru creșterea salariilor truditorilor reali în slujba plătitorilor de taxe și impozite. Sunt bani grămadă dacă marionetele din Parlament ale aristocraților locali doresc să îi folosească în interesul copiilor nației.
