Costul tot mai mare al transportului maritim duce la creșterea prețului petrolului pentru consumatori, a avertizat Agenția Internațională pentru Energie (IEA). Scumpirea excesivă a transportului a fost determinată de așa-zisa flotă din umbră, care evită sancțiunile asupra țițeiului rusesc și iranian și care a acaparat o mare parte din navele disponibile. Perturbările în urma atacurilor asupra conductelor din Orientul Mijlociu au pus o presiune și mai mare pe navele de transport, ajungându-se la majorări a tarifelor de transport cu 20% față de anul trecut, arată IEA.
Deși transportul reprezintă o mică parte din prețul total al petrolului, atunci când transportul maritim devine mai scump, costurile pot crește de-a lungul lanțului de aprovizionare, atrage atenția Agenția Internațională pentru Energie (IEA). În septembrie, tarifele pentru petroliere au atins maxime istorice, iar până la mijlocul lunii octombrie, costul transportului țițeiului din Golful Orientul Mijlociu către Asia cu un petrolier mare a urcat la peste 37 de dolari pe baril, de peste cinci ori nivelul de dinaintea începerii războiului. Un impact major asupra costurilor de transport l-a avut creșterea numărului de nave care operează în afara acordurilor de transport convenționale – așa-numita flotă umbră, utilizată pentru a eluda sancțiunile și a transporta petrol rusesc și iranian -, care a redus numărul de nave disponibile pentru piața largă.
Bătaie cruntă pentru petroliere. Acum se cer nave mai mici
Întrucât navele petrec mai mult timp pe rutele perturbate, cererea s-a revărsat către petroliere mai mici. În al treilea trimestru al anului 2026, cererea pentru aceste clase de petroliere a fost cu aproximativ 20% mai mare decât în urmă cu un an. Până la mijlocul lunii octombrie, transportul de țiței din Africa de Vest către Europa cu o navă de acest tip costa peste 22 de dolari pe baril, de peste patru ori mai mult decât nivelul de dinainte de conflict, iar tarifele navelor mici din Marea Nordului s-au triplat, de asemenea, ajungând la peste 6 dolari pe baril.
Cum s-a redus capacitatea de transport maritim
Impactul s-a extins și asupra pieței petrolierelor pentru produse petroliere. Câștigurile excepțional de mari din transportul de țiței i-au încurajat pe unii proprietari să utilizeze nave Long Range 2 (LR2) – cele mai mari petroliere utilizate în mod obișnuit pentru transporturile pe distanțe lungi de produse petroliere – pentru a transporta țiței, se arată într-un raport al IEA. Prin urmare, încărcăturile de produse petroliere au fost redistribuite în flota de nave mai mici, reducând capacitatea de transport maritim pe întreaga piață a petrolierelor. Tarifele de transport pentru petrolierele Long Range 1 (LR1) care călătoreau din Golful Orientul Mijlociu către Japonia erau de aproape 27 de dolari pe baril la mijlocul lunii octombrie, de cinci ori mai mari decât înainte de conflict.
Profitabilitatea rafinăriilor, pe cale de dispariție?
Până la mijlocul lunii octombrie, tarifele de închiriere pentru supertancuri petroliere pe ruta Orientul Mijlociu-Golf-Asia crescuseră la peste 1,3 milioane de dolari pe zi. La niveluri atât de ridicate, costurile de transport pot eroda valoarea pe care rafinăriile ar câștiga-o altfel din prelucrarea țițeiului în produse petroliere. Până de curând, marjele robuste de rafinare din Europa permiteau rafinăriilor să absoarbă costuri de transport substanțial mai mari, dar creșterea prețurilor țițeiului în a doua jumătate a lunii septembrie a început, de asemenea, să le afecteze profitabilitatea, se precizează în raportul IEA.
24 de dolari pe baril, costuri pentru Europa
Rafinăriile pot încerca să își limiteze expunerea cumpărând țiței alternativ, inclusiv petrol mai ușor, cu conținut mai scăzut de sulf, din Statele Unite. Dar costurile de transport au crescut și pe aceste rute. Până la mijlocul lunii octombrie, transportul țițeiului de pe coasta Golfului SUA către Singapore costa în jur de 33 de dolari pe baril, în timp ce costul transportului țițeiului către Europa era de 24 de dolari pe baril, de peste patru ori nivelurile de dinainte de conflict. ”Acest lucru lasă multe rafinării în fața unor alegeri dificile: să accepte costuri mult mai mari pentru țițeiul pe care îl procesează, să treacă la țiței mai puțin optim, care ar putea reduce randamentele produselor, sau să reducă ratele de operare. Ultima opțiune ar putea reduce și mai mult aprovizionarea globală cu motorină, kerosen și alte produse petroliere, adăugând o presiune ascendentă asupra prețurilor și, prin urmare, asupra consumatorilor”, semnalează IEA.
