Gabriel Attal își pregătește platforma europeană pentru prezidențialele franceze din 2027 și se așteaptă să o critice pe Ursula von der Leyen. Ideea unei Europe federale îi dă un mesaj puternic de campanie, dar ridică întrebări la care Parisul și Bruxellesul au evitat până acum să răspundă.
Gabriel Attal a ales o formulă care nu poate trece neobservată: „Statele Unite ale Europei”. În discursul pe care îl pregătește la Reims, fostul premier francez ar urma să o atace pe Ursula von der Leyen și să prezinte o platformă europeană mai ambițioasă decât cea a actualei Comisii. Este o mișcare calculată. Attal vrea să vorbească despre viitorul continentului, dar și să se desprindă de imaginea unui politician care doar continuă proiectul lui Emmanuel Macron.
Argumentul de plecare este ușor de înțeles. Statele europene se confruntă cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cu presiunea economică a Chinei și cu o relație tot mai nesigură cu Washingtonul. Împreună, au o piață și resurse considerabile; separat, reacționează adesea prea lent. Attal încearcă să transforme această constatare într-o alegere politică: dacă Europa vrea să fie o putere, trebuie să poată lua și aplica decizii ca o putere.
Aici începe însă partea dificilă. O federație nu se construiește prin schimbarea numelui Uniunii. Înseamnă să stabilești cine decide politica externă, cine aprobă cheltuielile comune și ce se întâmplă când un stat membru se opune. Astăzi, unanimitatea rămâne necesară în domenii sensibile, inclusiv în părți esențiale ale politicii externe și de securitate. Dacă Attal vrea să înlăture dreptul de veto în aceste chestiuni, trebuie să spună deschis acest lucru. Iar dacă vrea să modifice tratatele, schimbările vor trebui ratificate de toate statele membre.
A doua întrebare privește banii. O apărare europeană mai puternică, o industrie tehnologică competitivă și investiții comune presupun finanțare stabilă. Cine ar plăti: bugetele naționale, noi venituri europene sau împrumuturi comune? Pentru un candidat francez, răspunsul este sensibil. Attal nu poate cere mai multă putere financiară pentru Europa fără să explice ce angajamente ar accepta Franța și cum le-ar justifica alegătorilor săi. Fără cifre și o sursă de finanțare, federalismul riscă să rămână un obiectiv fără mijloace.
Atacul la adresa lui von der Leyen are și o complicație politică. Stéphane Séjourné, fostul partener al lui Attal și o figură importantă a taberei sale, este vicepreședinte executiv al Comisiei Europene,responsabil de prosperitate și strategie industrială. Attal poate susține că actuala conducere a UE nu merge destul de departe, dar nu poate prezenta Bruxellesul ca pe un loc în care familia sa politică nu are influență. Critica va conta dacă arată exact ce decizii ar fi luat altfel.
În același timp, Attal intră pe un teren ocupat de Macron de ani buni. Președintele francez a pledat în repetate rânduri pentru suveranitate europeană, industrie proprie și o capacitate mai mare de apărare. Ca să se distingă, Attal trebuie să treacă de la ideea unei Europe mai puternice la regulile după care aceasta ar funcționa. Diferența dintre cei doi nu se va măsura în intensitatea discursului, ci în răspunsurile despre veto, buget și împărțirea puterii.
Există și un calcul electoral francez. Attal are nevoie de o temă care să-l individualizeze în centrul politic, unde competiția pentru 2027 este puternică. O poziție federală clară îl poate prezenta drept candidatul care duce proiectul european mai departe. Îi oferă însă și adversarilor o țintă: aceștia îl pot acuza că vrea să transfere către Bruxelles decizii pe care alegătorii francezi le consideră naționale. De aceea, întrebarea „ce păstrează Franța?” este la fel de importantă ca întrebarea „ce câștigă Europa?”.
Pentru România și celelalte state de pe flancul estic, testul este concret. Ar însemna „Statele Unite ale Europei” mai multă muniție, apărare antiaeriană mai bună și reacții mai rapide la amenințări? Cum s-ar lega aceste capacități de NATO? Întrebarea devine și mai apăsătoare după ce ministra de externe Oana Țoiu s-a alăturat scrisorii prin care 11 state cer limitarea blocajelor provocate de veto în politica externă a UE. Din declarațiile ulterioare ale lui Țoiu România nu a renunțat la acest drept, dar ministrul de externe trebuie să explice în ce situații ar accepta să fie pusă în minoritate într-o decizie care îi afectează securitatea.
Attal are dreptate să deschidă discuția despre ce poate face Europa împreună. Dar forța formulei „Statele Unite ale Europei” va depinde de precizia răspunsurilor care vin după ea. Cine decide, cine plătește și cine intervine într-o criză? Până când aceste întrebări nu primesc răspuns, federalismul rămâne o promisiune electorală puternică, dar un proiect politic incomplet.
Post Scriptum: Gabriel Attal este un politician francez din partidul Renaissance, apropiat de Emmanuel Macron. A fost prim-ministru al Franței în 2024, după ce ocupase funcția de ministru al Educației. În prezent este deputat și se pregătește pentru alegerile prezidențiale din 2027.
